
Simbolurile zodiilor au o semnificatie aparte, mai ales atunci cand ne raportam la ceea ce semnifica ele si de la ce anume au pornit inca din cele mai vechi timpuri. Totusi simbolurile semnelor zodiacale nu sunt deloc aleatorii, ele au fost definite cu scopuri precise si vom vedea exact cum fiecare simbol reuseste in cele din urma defineasca o zodie printr-o singura „glifa”. Ne va ajuta foarte mult sa cunoastem semnificatia cat si simbolul fiecarei zodii in parte, deoarece atunci cand vom avea o astrograma in fata vom sti exact la ce sa ne referim si vom sti cum anume sa interpretam tot ceea ce ea inseamna.
Simbolul zodiei Berbec

Simbolul zodiei Berbec, pare sa fie la o prima vedere exact reprezentarea acestui animal, deoarece el are in componenta o linie dreapta ce porneste din partea de jos iar apoi inspre partea superioara se desparte si creeaza un fel de semiluna sau doua semiluni neterminate, una legata de cealalta. Linia pe care am mentionat-o, dreapta, cea care se desparte la un moment dat reprezinta pentru cei din zodia Berbec o gandire calculata, privata adesea de vulnerabilitate, iar cele doua semicercuri care se formeaza reprezinta de fapt exact constiinta Berbecului sau a nativului Berbec care mereu da pe afara si nu il lasa sa faca decat lucruri juste.
Simbolul zodiei Taur

Simbolul zodiei Taur este infatisat printr-o semiluna asezata pe un cerc. Acesta la prima impresie arata ca si un cap de taur, cu coarnele sale foarte mari. Astfel ca cercul reprezinta craniul masiv iar semilunele reprezinta coarnele. In acest caz insa cercul este vazut ca si spirit, ca si fiinta, semicercul fiind chiar sufletul, avand insa inclinatii catre divin, catre sus, catre vazduh. Avand in vedere ca zodia Taur este o zodie foarte sensibila, nu vom observa nici o linie verticala in cazul ei, care sa simbolizeze putere de actiune si radicalism.
Simbolul zodiei Gemeni

Simbolul zodiei Gemeni nu poate sa reprezinte decat ceva care se ingemaneaza. Ei bine, aici avem doua linii stand in picioare una langa cealalta, perfect paralele, fapt ce reliefeaza viata si gandirea duala a nativilor din aceasta zodie, insa pune in evidenta si rezistenta, putere, cat si demnitatea, uneori radicalismul. Vom observa deasemenea si cele doua niveluri, unul orientat catre planul pur – metafizic, in sus si celalalt orietat catre planul fizic, in jos.
Simbolul zodiei Rac

Simbolul zodiei Rac centreaza doua jumatati de luna, una in partea de jos si una in partea de sus, acestea aducand aminte de clestii racului, fiind si un simbol de aparare, de vulnerabilitate. Asemeni zodiei Taur, si aceasta este lipsita de linii drepte deci de radicalism sau mai bine spus de coloana vertebrala, fiind o zodie care se manifesta strict prin sentimente. In plus cele doua semiluni au fiecare la capete opuse cate un rotund, acesta fiind vazut ca si cercul vietii cu deschidere reciproca, sugerand totodata si unificarea sufletului cu spiritul.
Simbolul zodiei Leu

Simbolul zodiei Leu porneste exact de la imaginea unui cap de leu cu toata maretia coamei sale. Insa linia ondulata frumos si armonioasa reprezinta mai mult spiritul, cel care se revarsa peste viata si peste intreaga existenta umana si lumeasca, puterea de a face ceva mai mult, prin altruism si prin iubire fata de semeni. Avand in vedere ca linia curba merge in jurul cercului, deci in sus si apoi in jos, aceasta ilustreaza capacitatea nativilor de a se putea cobori din maretia lor pentru cei osanditi de soarta, capacitatea imensa de empatie cat si de a impartasi din ratiunea divina.
Simbolul zodiei Fecioara

Simbolul zodiei Fecioara este unul foarte complex si plin de taine. Pe langa faptul ca la o prima vedere el seamana cu litera M, scrisa de mana, trebuie sa realizam ca cele trei linii sunt de fapt unite in partea de sus de catre trei semiluni, acestea fiind in cele din urma capacitatea umana de a trece prin toate cele trei etape ale existentei si ale ratiunii, chiar daca in cele din urma bucla din coada sau linia curbata nu arata decat o incapacitate de a se ridica din materialism. Cele trei linii ale simbolului arata exact pragurile prin care constiinta umana trece cat si progresul reversibil, care implica si un regres din exces de zel. Fecioarele sunt in cele din urma semne sensibile, dar mult prea introvertite si mult prea critice pentru a putea exista intr-o lume atat de imperfecta.
Simbolul zodiei Balanta

Simbolul zodiei Balanta are inainte de toate in mai toate reprezentarile, fie ele antice sau mai noi, un obiect neinsufletit. Acest lucru se datoreaza ca Balanta reprezinta justitia care oricum nu poate fi decat conceputa intr-un plan perfect material si obiectiv. Cele doua simboluri, avand in vedere ca sunt total despartite, ele nu se apropie unul de altul, se refera la planul fizic care nu interactioneaza cu cel metafizic. Simbolul mai arata si faptul ca justitia trebuie sa fie divina si numai intr-un mod absolut poate sa functioneze ca atare.
Simbolul zodiei Scorpion

Simbolul zodiei Scorpion poate sa fie destul de usor confundat cu cel al zodiei Fecioara, deoarece are centrat aceeasi litera M scrisa parca de mana, insa de aceasta data ea are o coada in loc de bucla, care de altfel putem spune ca se aseamana cu acul unui scorpion. Avand in vedere ca porneste de la simbolul zodiei Fecioara, cea care reprezinta materia, fizicul, insa cu o mare predilectie catre spiritualitate si taine, cu o putere de a intra in adancul spiritului.
Simbolul zodiei Sagetator

Simbolul zodiei Sagetator este foarte sugestiv. Aici avem o sageata care aminteste exact de un arcas, de faptul ca acesta merge mereu direct la tinta, aducand in discutie si ideea de progres, de a inainta in viata, nevoia de a fi intr-o permanenta schimbare si transformare. Totusi avand in vedere ca avem in acest simbol si un element care se intersecteaza perfect cu cel de baza, putem astfel vorbi si despre convietuirea omului cu animalul, a celor doua firi total diferite, ce exista in fiecare fiinta.
Simbolul zodiei Capricorn

Simbolul zodiei Capricorn poate sa fie clar votat ca fiind cel mai complex, deoarece are si o linie verticala, si un cerc si o semiluna. Aici se intalnesc forte multe planuri, ceea ce face din Capricorn o fiinta nemaipomenit de complexa. Linia aduce aminte de ratiunea care se materializeaza, se concretizeaza in existenta umana, cercul reprezinta spiritul iar semiluna ce merge catre interior reprezinta atat interiorizarea fiintei umane cat si capacitatea de lupta. Desigur ca acest simbol aduce aminte in prim plan de coarnele capricornului.
Simbolul zodiei Varsator

Simbolul zodiei Varsator reprezinta exact scurgerea sau felul in care timpul trece, centrand ideea de transformare. Totusi simbolul zodiei Varsator, chiar daca se refera inainte de toate la zeul care varsa viata vesnica pe pamant, are si in reprezentarea sa doua linii curbate usor, una deasupra celeilalte, la o anumita distanta. Acestea sugereaza gandirea care se transforma, valorile care merg catre om, cunoasterea profunda la care are acces omul superior. Cele doua linii fac referire si la planul fizic, cea de jos fiind corespondenta acestuia, iar cea de sus reprezinta planul metafizic.
Simbolul zodiei Peste

Simbolul zodiei Peste are in componenta doi pesti care inoata in directii diferite, catre exterior, iar la mijlocul lor se afla o linie care ii desparte, insa putem spune ca ii si uneste. Desparte planul in doua semiluni sus si doua jos insa le uneste facandu-leastfel un intreg, un tot unitar, greu de descifrat. Aici avem astfel foarte multe contradictii, ceea ce si reprezinta de fapt ca si simbol, centrand ideea de aducere in acelasi plan a tuturor lucrurilor imposibil de explicat traduse prin mari paradoxuri.