
În prezent, în țara noastră, 26 octombrie este o zi de mare sărbătoare pentru toți creștinii ortodocși. Sâmedru este denumirea populară a sărbătorii Sf. Mare Mc. Dimitrie (Dumitru) Izvorâtorul de Mir, care este adânc întipărită în cultura românească.
Aceasta este una dintre cele mai mari sărbători, pe care străbunicii noștri o respectau în luna octombrie. Ei credeau că Sfântul păstrează cheile pământului și le dă iernii, ca să se poată descurca până la venirea primăverii. De asemenea, Sfântul Dimitrie este cunoscut și ca:
- Păzitor de cutremure
- Făcător de minuni
- Apărător al oamenilor aflați în necazuri și primejdii.
Datini și obiceiuri în Ajunul Sărbătorii Sfântul Dimitrie
Sâmedru este o sărbătoare de tranziție, plină de simbolism, semnificații, datini și obiceiuri:
- În această zi străbunicii noștri oftau și analizau sfârșitul anului agricol
- Acum recoltele erau deja strânse în hambare, câmpurile erau arate și se odihneau, iar pământul se pregătea de iarnă
- Ciobanii își aduc acum oile de pe munte
- Gospodarii termină la această dată muncile câmpului și încep pregătirile de iarnă
- Oamenii își încheie socotelile cu păstorii, cu cei care au grijă în cirezi de vitele lor în lunile calde
- Cei care au animale domestice (ex. cai, boi, vaci) nu le mai lasă la pășune, le aduc acasă, hrănindu-le cu fânul pregătit în cursul anului.
În această zi festivă, de duminică (pentru că așa cade în calendar), în satele tradiționale din anumite județe ale țării se face Focul de Sâmedru, care are o semnificație deosebită. Aceasta înseamnă în tradiția populară anticiparea reînnoirii, încheierea anului pastoral și pregătirea pentru iarnă.
Oamenii credeau odinioară că această tradiție vestește iarna, că trebuie mai întâi să curețe tot ce e în jur atât acasă cât și în gânduri, să purifice, să alunge spiritele rele și să-și asigure sănătatea în anul ce vine. La sate se obișnuia ca până la Sâmedru oamenii să termine absolut toate nunțile, mai ales că pe data de 15 noiembrie începe Postul.
Ajunul sărbătorii este o perioadă specială pentru oamenii de la sate. Înainte de toate, ei se asigură cu câteva zile înainte că au casa curată, pregătită pentru această sărbătoare. Casele lor erau astfel aranjate cu grijă, ca și cum le-ar fi pregătit pentru o schimbare, pentru trecerea de la toamnă la iarnă. Unii dintre ei curăță sau aruncă tot ce este inutil și chiar văruiesc pereții și spală bine podelele. Nu este vorba doar despre curățenie, ci de un semn al unui nou început.
În ajunul sărbătorii totul pare să fie gata, curat, pus în ordine. Apoi, după ce treburile casnice sunt terminate, casele lor par să fi încremenit în pace. Sătenii se îmbracă în haine confortabile și se pregătesc să întâmpine sărbătoarea cu obiceiuri, datini și ritualuri.
Gospodinele de la sate fac pâine la cuptor în ziua de Sâmbătă sau în ajunul Sărbătorii, pe care o decorează cu simboluri tradiționale: spice de grâu și cruci. Și în aceste decorațiuni, întreaga istorie a credinței lor este citită, dar și munca și speranța lor într-un an mai bun.
Cel mai vechi obicei este acela ca în ajunul sărbătorii să aprindă focuri de Sâmedru. Astfel, seara familii din întregul sat, oameni cu mic cu mare, se adună pe un deal și fac unul sau mai multe focuri ale lui Sâmedru. În mâinile lor au nuci, țuică, diferite preparate tradiționale. Femeile gătesc bucate specifice zonei din care provin, iar copiii le ajută la muncă. Ele fac niște gogoși tradiționale, simple, din făină amestecată cu apă și zahăr. După ce au frământat acest aluat, îl lasă la dospit și apoi formează gogoșile și le prăjesc în ceaun la foc în untură. De asemenea, ele pregătesc un tip de colivă, realizată din grâu fiert în lapte îndulcit cu miere, pe care o împart apoi la localnici. Aceste preparate se dau de pomană, de sufletul celor morți, la toată lumea care vine pe deal, la acest foc de Sâmedru.
Oamenii mai în vârstă obișnuiau în anii trecuți să stea la marginea focului și să spună povești de viață, legende și cântece vechi, ducând astfel tradiția mai departe.
Tradiția se respectă întocmai la sate, an de an. Focurile de Sâmedru se aprind în multe colțuri ale României, în satele tradiționale, în regiuni precum: Câmpulung Muscel, satul Botoșești-Paia, satele și comunele din județele Argeș, Dâmbovița, Brașov, Bacău și altele.
Oamenii întâmpină cu voie bună această sărbătoare. În anii trecuți, în unele sate chiar s-au organizat târguri, programe (la care invitau ansambluri folclorice) și focuri de Sâmedru, de către Primărie. La aceste evenimente, atmosfera devenea mai specială în momentul aprinderii focului de Sâmedru. Oamenii se pregăteau la această sărbătoare să încingă grătarele, aduceau butoaie cu vin, țuică și produse locale și artizanale. Astfel, ei petreceau o seară veselă în jurul focului, cu muzică, bucate tradiționale, băutură și voie bună.
Superstiții de Sâmedru
Dincolo de aceste datini și tradiții, există și superstiții care sunt transmise din generație în generație și care sunt creații ale nesiguranței oamenilor simpli. Sursa superstițiilor este de fapt frica pe care oamenii o simt în fața forțelor naturii necunoscute, mai puternice decât ei. Astfel de superstiții ale oamenilor supraviețuiesc în obiceiurile și tradițiile poporului nostru și de aceee se produce o amestecare a conceptelor magice și creștine, iar oamenii se îndepărtează de credința ortodoxă și distorsionează adevăratul sens al mijloacelor de sfințire și de vindecare ale bisericii.
Iată câteva surperstiții și manifestări ale oamenilor, care ne duc în timp cu multe secole și care dezvăluie pe alocuri și o lipsă de credință:
- Tinerii sar peste focul de Sâmedru pentru că au credința că astfel își asigură sănătatea și norocul în anul ce vine; în realitate însă aceasta este doar o superstiție
- De asemenea, se spune despre tinerii care sar cu îndemânare peste flacăra focului de Sâmedru (flacăra acestuia rămânând înaltă) că aveau să aibă parte de o viață plină de bunăstare, bucurii și sănătate
- În popor, se spune că așa cum arde focul de Sâmedru făcut de săteni, cum flacăra se înalță până la cer și are multe scântei, așa și oamenii vor avea o iarnă blândă și frumoasă
- Dacă focul de Sâmedru va fi slab, va fi stins și va fumega, atunci asta prezice că oamenii vor avea o iarnă grea, ceea ce ei nu-și doresc cu siguranță
- Dacă găinile se vor culca pe întuneric târziu pe 26 octombrie, înseamnă că a doua zi va fi vreme rea
- Altă superstiție este ca tinerii să arunce în focul de Sâmedru multe frunze și crengi, crezând că fumul purificator obținut prin arderea acestora îi va feri de boli și necazuri.
Despre unele superstiții, legate de vreme, ne-au spus și străbunicii noștri:
- Dacă pe 26 octombrie este frig și ninge, se spune că primăvara va fi târzie și rece
- Dacă plouă pe 26 octombrie, atunci iarna va fi grea și zăpada va ajunge până la genunchi
- Dacă în această zi va bate un vânt rece și va fi ger, asta înseamnă că iarna nu va avea multă zăpadă
- Dacă pe 26 octombrie este cald și senin, se spune că primăvara va fi timpurie și blândă
- Dacă ninge de Sfântul Dimitrie, atunci în luna noiembrie va fi frig și pământul înghețat.
Un alt ritual asociat cu această sărbătoare este cel legat de lupi. Se spune că Sfântul Dumitru este un protector al animalelor domestice dar și al animalelor sălbatice. Această zi este numită și „Ziua Lupilor” și are o semnificație aparte. Există o superstiție legată de lupi – că aceste animale ar avea puteri misterioase. Mulți oameni se tem să meargă prin păduri, noaptea, de frica lupilor și în prezent.
Unii spun că lupii le pot ucide oile și caprele dacă nu țin această sărbătoare și că lupii își pot schimba privirea, iar cei care nu respectă această sărbătoare pot fi răniți de ei. În unele sate, oamenii ung coarnele vitelor cu usturoi și fac și alte acte rituale pentru a se proteja de atacul animalelor sălbatice.
În această perioadă, oamenii nu se ating de cuțite sau de alte obiecte ascuțite, ei cred că astfel alungă ghinionul. De asemenea, ei pun la marginea curților oase de la masa de Sfântul Dimitrie (Dumitru), pentru a se proteja de atacul lupilor.
Superstițiile românilor le atribuiau acestor animale fioroase chiar însușiri supranaturale. În unele legende, urletul lupului era înțeles ca o rugăciune adresată sfântului în sărbătoarea de Sâmedru. Contrar miturilor însă, lupii nu reprezintă un pericol pentru oameni, mai ales dacă aceștia evită contactul cu ei în sălbăticie, în munți și zonele în care aceștia trăiesc în haite.

























