Ți-ar plăcea să cunoști semnificația unui vis în care te afli pe un stadion cu mii de oameni? Un astfel de vis prezice o...
Atunci când visezi că te întâlnești cu un dușman înseamnă că vrei să-ți schimbi personalitatea, sau ești în situația de a înfrunta direct o...
Când te trezești după o noapte în care ai fost numai între vise, gândurile tale pot găsi o anumită logică pentru acestea. Când dormi,...
Casa a IV-a este casa Sfârșitului cât și a Începutului, iar aici ne putem raporta la întreaga noastră existență, la tot ceea ce înseamnă...
Desigur de cele mai multe ori asociem visele cu o lume interioara atat de intensa si atat de difuza incat pare sa nu ne...
Chiar dacă până în prezent am adus la cunoștință foarte puține elemente din cadrul astrologiei, rămânând să le explicăm pe parcurs pe cele mai...
Aspectele dinamice ale unei zodii se referă, de regulă, la faptul că orice semn se află într-o continuă schimbare și are la bază, înainte...
Horoscopul natal reprezintă, mai exact, harta astrală în momentul nașterii, adică alinierea astrelor și modul în care acestea sunt dispuse în relații și conjuncții,...
Astrologia kabbalistică pornește desigur de la Kabbala, aceasta fiind cunoscută drept cartea de origine ebraică cu un conținut nu neapărat ocult, ci mai degrabă...
Harta astrală a unui nativ ține cont de poziția tuturor planetelor, iar, desigur, așa cum am mai menționat în categoria de astrologie, fiecare sector,...
Așa cum am precizat și în cuprinsul altor articole, astrograma reprezintă mai mult decât o simplă hartă astrală; ea reprezintă calitățile, viața și destinul...
Planeta Jupiter în raport cu semnele zodiacale produce schimbări majore în viața indivizilor, deoarece astrul în sine reprezintă întreaga legătură a semenilor între ei,...
Calcularea ascendentului nu mai este de multă vreme un secret pentru cei mai mulți dintre noi, pasionați sau numai amatori de astrologie, fiind cunoscute...
Ascendentul în semne este foarte important, mai ales pentru că el reprezintă exact prima impresie pe care o creezi în fața cuiva, fiind practic...
Planetele în casa a III-a se referă la comunicare și la rațiune, cât și la relațiile dintre semeni. Casa a treia mai este numită...