Linia destinului reprezintă una dintre acele linii pe care nu le are toată lumea în palmă. Asta nu înseamnă că oamenii care nu au această linie nu au un destin, ci că nu vor depune eforturi în vederea obținerii de succes sau împlinire într-un anumit domeniu. Per total, viața oamenilor fără o linie a destinului este la fel de variată și interesantă, însă nu va avea un sens definit. În general, printre oamenii fără o astfel de linie se află infractorii, cei cu dependență de alcool și stupefiante sau nelegiuiții.
Linia destinului porneste de la încheietura mâinii și merge drept înainte către degetul mijlociu. Poate începe de oriunde, chiar și de la jumătatea palmei, îndreptându-se mereu către baza degetelor.
Prezența acestei linii indică faptul că respectiva persoană muncește în vederea obținerii unui rezultat mult așteptat, aceasta fiind adesea necesară în vederea obținerii succesului. Linia destinului este considerată și un semn norocos.
Linia destinului este legată și de viața persoanei, indicând alegerile în materie de școală și carieră, obstacole și succese.
Linia destinului lipită de linia vieții
Poziția liniei destinului este importantă în descifrarea destinului în palmă, așa cum și lungimea acesteia este importantă. În cazul în care aceasta se află pe interiorul liniei vieții sau pornește de pe aceasta, vorbim despre o persoană care a trăit într-un mediu familiar afectuos în timpul copilăriei. Aceste persoane sunt influențate foarte mult de familie.
Când linia destinului are capătul de început îndepărtat de linia vieții, fiind mai aproape de centrul palmei, aceasta marchează începutul unei vieți independente. În acest caz, persoana respectivă a trăit într-o familie mai distantă sau a locuit la un internat.
Când linia destinului pornește de la marginea exterioară a palmei, vorbim despre o persoană extrem de independentă, care probabil are sau va urma o carieră ce implică lucrul cu publicul. Când linia destinului pornește de sub încheietura mâinii, aceasta marchează o persoană foarte hotărâtă, care a decis încă din copilărie ce drum va urma în viață, și se ține de el.
Timpul pe linia destinului
Și linia destinului prezintă o modalitate destul de interesantă de a descrie și determina timpul. Totul este mult mai simplu și nu necesită niciun fel de măsurătoare. Linia destinului de la încheietura până la linia capului marchează vârsta de 35 de ani, iar punctul în care se intersectează cu linia inimii marchează 49 de ani. Restul vieții se vede între linia inimii și sfârșitul liniei destinului către degete.
În cadrul științei cititului în palma, primii 35 de ani reprezintă o perioadă de formare în cadrul căreia oamenii își pun viața în ordine. Între 35 și 49 de ani, oamenii își duc viața într-un mod cât mai echilibrat, așa cum au planificat înainte.
Pentru multe persoane, linia destinului se oprește în jurul vârstei de 40 de ani, însă asta nu înseamnă că oamenii nu mai au un destin după această vârstă, ci că lucrurile s-au așezat și nu își mai doresc nimic nou sau greu de obținut. Oamenii ale căror linii ale destinului continuă și după 49 de ani vor experimenta lucruri noi și după această vârstă.
Pentru mulți oameni, linia destinului începe mai târziu sau poate apărea și dispare din palmă după ce destinul s-a împlinit.
Linia dublă a destinului
Există și oameni care prezintă nu doar una ci două linii ale destinului în palmă. A doua linie a destinului apare între cea originală și degetul mare, aceasta indicând momentul în care persoana care are două linii a realizat mai multe lucruri importante sau deosebite. Linia dublă poate reprezenta o pasiune extrem de importantă și o carieră de importanță care îl împlinește pe om.
Punctul final al liniei destinului
Locul în palmă în care se încheie linia destinului are un rol important în chiromantie. Când se încheie sub degetul arătător, aceasta este interpretată drept un interes față de filosofie, politică și justiție, aceasta fiind o poziție finală neobișnuită a liniei destinului.
Cea mai uzuală poziție a liniei destinului în palmă este sub degetul mijlociu sau între mijlociu și inelar. Aceste poziții arată că persoana respectivă are o carieră obișnuită și nu iese din anumite tipare. Când linia destinului se oprește sub degetul inelar, persoana respectivă va avea înclinații artistice creative.
O poziție ciudată a liniei destinului este traversarea palmei spre degetul mic, care simbolizează un caracter oratoric innascut ce s-ar descurca foarte bine în situații care necesită vorbitul în public. Persoanele cu acest tip de linie a destinului aleg numai lucrurile bune cu care îi confruntă viața și îmbină cu succes hobby-urile cu munca.
Majoritatea liniilor destinului nu sunt clare sau adânci, disparând pe alocuri pentru a reapărea mai apoi, dispariția lor demonstrând că persoana nu știa ce să facă și pe care drum să o apuce în momentul respectiv.
Linia destinului care prezintă întreruperi desemnează o schimbare iminentă de carieră. Linia destinului care pornește din mijlocul palmei, care își schimbă direcția, se unește cu cea a vieții și care se desface pentru a doua oară prezintă un semn ca anumite probleme din familie au făcut ca persoana respectivă să își lase visele deoparte din cauza nevoilor familiei.
Pătratele care se află pe linia destinului devin un simbol al protecției care feresc respectiva persoană de momente neplăcute și de greutăți.
Linia Destinului, cunoscută și ca Linia Carierelor, este una dintre liniile semnificative în chiromanție, oferind indicii despre traseul și direcția vieții unei persoane. Această linie poate indica modul în care aspirațiile individuale se intersectează cu influențele externe, sugerează potențiale schimbări în carieră sau alte aspecte importante ale vieții.
O Linie a Destinului profundă și clară sugerează un traseu de viață stabil și o personalitate puternică, în timp ce o linie fragmentată sau slabă poate indica nevoia de a fi mai flexibil și adaptabil în fața schimbărilor. Este important să interpretăm Linia Destinului în contextul întregii palme, deoarece interacțiunea acesteia cu alte linii poate oferi o perspectivă mai completă asupra poveștii de viață a unei persoane.