Interpretare vis în care apare o narcisă

0
4062
Interpretare vis in care apare o narcisa

Atunci când visezi o narcisă înseamnă că vei avea parte de bogății și de multă veselie, asemenea viselor în care apar flori în general, deși nu toate florile prevestesc lucruri bune. În schimb, dacă visezi o narcisă pe mormânt înseamnă moarte, a ta sau a unei persoane apropiate.

Floarea, în general, este un puternic simbol pentru etapele prin care omul trece în viață și anume – el se naște, apoi moare, deci adoarme, iar în cele din urmă, se renaște, deci se trezește, ceea ce aduce în discuție și fericirea deplină, ciclul fecundității, dar și egocentrismul, frumusețea, mândria, iubirea și sentimentul de a se mulțumi pe sine, de a trăi după propriile reguli.

narcisa

Visul cu o narcisă poate fi o reflecție a frumuseții interioare și exterioare, dar și a orgoliului sau aroganței. Narcisa este o floare cunoscută pentru asocierea sa cu mitologia greacă și legenda lui Narcis. Interpretarea acestui vis poate varia în funcție de context și emoțiile resimțite în vis. Dacă ești interesat de simbolismul florilor și cum apar acestea în diferite forme de divinație, poți citi mai multe despre semnele și simbolurile în forma de flori care apar la ghicitul în cafea.

Nu trebuie să uităm când ne referim la această floare – narcisa, de mitul lui Narcis, cel care s-a îndrăgostit de propriul chip uitându-se în unda unui lac, chiar dacă arabii sunt de părere că Narcis era simbolul omului justițiar, fidel celor din jur și propriei persoane, care nu își trăda niciodată principiile.

Înțelegerea visului în care apare o narcisă poate necesita o explorare mai profundă a semnificației florilor în general. Fiecare detaliu, cum ar fi culoarea, starea florii sau locația în care apare în vis, poate adăuga straturi suplimentare de înțeles. Reflectă asupra contextului visului tău și caută conexiuni cu experiențele și emoțiile tale personale.

Citește și:  Interpretare vis în care apare izvor

Atunci când visezi o narcisă pe un mormânt înseamnă că cineva din apropierea ta va muri, iar dacă visezi că oferi cuiva un buchet de narcise înseamnă că ești mult prea mândru, trebuie să te mai temperezi, riști să fii disprețuit din cauza temperamentului pe care îl ai.

narcisa

În cazul în care visezi că rupi o narcisă înseamnă că te crezi prea bun, gândurile tale sunt de domeniul imaginarului, ai o părere prea bună despre tine și trebuie să te mai temperezi.

În cazul în care visezi că cumperi narcise înseamnă că ești mult prea egocentric, riști să fii și lipsit de sentimente, să nu îți mai pese de nimic în afară de tine, iar dacă visezi că strivi narcise sau te uiți la narcise strivite înseamnă că ești conștient de caracterul tău urât și acum vrei să ți-l schimbi, să îți repari greșelile.

Unii tălmăcitori de vise sunt de părere că atunci când visezi narcise înseamnă că te vei îmbogăți, vei atrage multe colaborări care te pun pe o poziție superioară. Tot referitor la mitul lui Narcis mai putem face încă o referire și anume aceea care spune că nimeni nu îl poate întoarce din drumul său, având în vedere că este foarte orgolios și fixist.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.