Acasă Blog Pagina 235

Zodia Taur

Zodia Taur

Zodia Taur este o zodie de semn feminin, negativ, ce are ca element definitoriu pământul, calitatea sa de bază fiind stabilitatea, fiind un semn fix.

Zodia Taur este reprezentată adesea prin stabilitate, determinare și o conexiune profundă cu natura. Cu toate că Taurul este cunoscut pentru răbdarea și pragmatismul său, el se poate confrunta uneori cu provocări energetice sau emoționale.

Pentru a-și sprijini energia și a se echilibra, cei născuți sub acest semn pot beneficia de ajutorul talismanelor norocoase și al cristalelor specializate pentru Taur. Aceste elemente pot aduce nu numai protecție, ci și claritate și înțelegere profundă asupra propriilor emoții.

Pentru zodia Taur planetele defilează astfel: planeta guvernatoare este Venus, planeta carierei profesionale este Uranus, planeta dragostei este obscurul Pluton, planeta câștigurilor financiare este capriciosul Mercur, planeta distracției, a creativității și speculațiilor este puternicul Soarele, planeta sănătății și a muncii este caldurosul Venus, planeta casei și a familiei este puternicul Soare, planeta spiritualității este Marte, iar planeta călătoriilor, a studiilor și a religiei este recele și uriașul Saturn.

Zodia Taur este o zodie ce radiază în galben, galben-portocaliu, nuanțe de humă, pietrele sale caracteristice sunt coralul și smaraldul, iar metalul caracteristic este cuprul, de aici și culorile în care arată atât de bine. Ziua cea mai favorabilă pentru zodia Taur este ultima zi lucrătoare din săptămână, respectiv ziua de vineri, granița dintre muncă și distracție, dintre cursul săptămânii și weekend.

Taur zodia

Principalele sale calități sunt reprezentate de energie, loialitate, sinceritate, statornicie, devotament, credință, fidelitate, perseverență, stabilitate, răbdare. Cea mai mare dorință a Taurilor este cea de a avea stabilitate atât materială, cât și spirituală și confort, iar defectele lor le tulbură apele de cele mai multe ori, oricât de stabili ar fi. Aspecte negative: încăpățânare, tendința de a deveni prea posesiv și reușita în acest aspect și urmărește să obțină aproape numai foloase materiale.

Plan de compatibilități cu alte zodii

Cu zodiile Fecioara și Capricorn, Taurul are o compatibilitate generală foarte bună, iar cu zodiile Leu, Scorpion și Vărsător are o compatibilitate general redusă. Pe plan profesional, Taurul se înțelege cel mai bine cu zodia Vărsător, pe plan emoțional, compatibilitatea cu zodia Leu este cea mai favorizată, pe plan financiar zodia Gemeni este susținătorul Taurului, pentru căsătorie și / sau parteneriate compatibilitatea foarte bună este cu Scorpion, pentru creație, Berbecul se potrivește cu zodia Fecioara și în final pe plan spiritual compatibilitatea cea mai bună este cu zodiile Berbec și Capricorn.

Caracteristici generale ale personalității

Un nativ autentic din Zodia Taur este cunoscut pentru gândirea sa realistă și acțiunile sale pragmatice și practice. Cei născuți în zodia Taur își cunosc limitele, niciodată nu întind coarda în viața de zi cu zi, dau dovadă de obiectivitate în cele mai diverse situații, iubesc ordinea și disciplina, nu amestecă obligațiile profesionale cu distracția din viața particulară, sunt deosebit de răbdători, rezistenți la stres, iubesc muzica, arta și mai ales tot ce ține de plăcere. Sunt adepții naturalității, ai lipsei de complicatii.

Nativii din zodia Taur au un suflet mare, sunt foarte prietenoși și au un spirit glumeț, fiind plini de simțul umorului. Schimbările nu le stau în fire, fiind personalități fixe, complexe. Au întotdeauna nevoie de siguranță. Gândurile și sentimentele Taurilor sunt ghidate de ideea de proprietate, chiar dacă este vorba despre cea a partenerului de viață sau a partenerului de serviciu. Nativul Taur poate fi dominat de dorința de comoditate și de plăceri, dar și de îndârjire, gelozie și poate să nu țină seama de împrejurări.

Desi pana acum am enumerat și aspecte negative din zodia Taurului, lista mai poate continua. Nativii din acest semn zodiacal pot fi chiar duri, inflexibili, se orientează într-o singură direcție, neacceptând alte variante. Câteodată este implacabil, de neclintit din punctele sale de vedere, imobil pe plan spiritual, nu dorește schimbari sau influențe. Comportamentul sau este direct proporțional cu starea sa de spirit, lucru care nu poate decat să-l influențeze negativ, punându-l la pământ.

Problema cea mai întâlnita la zodia Taur este stăpânirea instinctelor. Perseverența și fermitatea sa le da pe fața în relațiile cu ceilalți, aratând mereu cat de mult iubește luxul și siguranța. Desi este un prieten devotat, pe care toți și l–ar dori, poate deveni si un dusman de temut, in stare să calce în picioare orice și pe oricine.

Sanatatea nativului Taur pune multe semne de întrebare, în cazul sau fiind sensibile gâtul, esofagul, partea superioara a aparatului respirator și poate avea o digestie proasta.

Ascendent în Taur

Constelatia Taur

Trăsătura fundamentală a unui nativ cu ascendent în Taur este reprezentată de dorința puternică de a poseda, de a stăpâni, de a fi liderul, atât a lucrurilor cât și a persoanelor.

Această trăsătură este mult mai puternică și mai evidențiată la nativul cu ascendent în Taur decât la nativul din zodia Taurului. Un nativ cu ascendent în zodia Taur simte constant nevoia de a se înconjura de lucruri luxoase, acestea fiind dovezi ale reușitelor sale, fără de care nu s-ar simți împlinit.

Cel mai important lucru în existența pentru un ascendent în Taur este să își creeze un mediu plin de siguranță, liniște, armonie, în care surprizele neplăcute nu își au locul.

În momentul în care dobândesc acea liniște în adevăratul sens al cuvântului (mai ales în căminul care pentru ei e un real sanctuar), greu se mai lasă scoși din el. Asemănarea dintre zodia Taurului și ascendentul în acest semn este încăpățânarea, deși ascendenții conștientizează mult mai greu acest aspect al personalității sale, fiind foarte plini de sine.

Nativul cu ascendent în Taur este predispus la probleme cu glanda tiroidă, iar în relațiile cu persoanele de sex opus este extrem de pasional, având apetit sexual deosebit. Este un partener de viață foarte mofturos, cere mult, dar știe și să ofere la fel de mult, putând crea pentru persoana iubită un cămin sigur și cu toate necesitățile materiale și spirituale.

Zodia Berbec

Zodia Berbec

Zodia Berbec este o zodie de semn masculin, pozitivă, ce are ca element definitoriu focul, calitatea sa de bază fiind activitatea continuă.

Pentru zodia Berbec, planetele defilează astfel: planeta guvernatoare este Marte, planeta carierei profesionale este Saturn, planeta dragostei și a câștigurilor financiare este frumoasa Venus, planeta distracției, a creativității și speculațiilor este puternicul Soarele, planeta sănătății și a muncii este capriciosul Mercur, planeta casei și a familiei este misterioasa Lună, planeta spiritualității este neutrul Neptun, iar planeta călătoriilor, a studiilor și a religiei este Jupiter.

Zodia Berbec este cunoscută pentru energia sa dinamică și spiritul său neînfricat. Fiind primul semn din zodiac, Berbecul este asociat adesea cu începuturi noi, aventuri și o abordare directă a vieții.

Cu toate acestea, în spatele acestei exteriorizări puternice, Berbecul poate avea nevoie de un suport energetic pentru a-și menține echilibrul și forța. Pentru cei născuți sub acest semn zodiacal, există talismane norocoase și cristale speciale care pot amplifica vibrațiile pozitive și pot aduce protecție.

Zodia Berbec este o zodie ce radiază în verde și vermil, piatra sa caracteristică este ametistul, iar metalele caracteristice sunt fierul și oțelul. Ziua cea mai favorabilă pentru zodia Berbec este cea de-a doua zi din săptămână, respectiv ziua de marți, iar principalele sale calități sunt reprezentate de energie fizică, independență, curaj, cinste.

Berbec zodia

Berbecii nu pot sta locului deloc, dorind mereu să fie în acțiune atât fizică, cât și psihică. Impetuozitatea, graba, pripeala, agresivitatea sunt părțile negative ale zodiei Berbec.

Plan de compatibilități cu alte zodii

Cu zodiile Leu și Săgetător, Berbecul are o compatibilitate generală foarte bună, iar cu zodiile Rac, Balanța și Capricorn are o compatibilitate general redusă.

Pe plan profesional, Berbecul se înțelege cel mai bine cu zodia Capricorn, pe plan emoțional, compatibilitatea cu zodia Balanța este cea mai favorizată, pe plan financiar zodia Taur este susținătorul Berbecului, pentru căsătorie și/sau parteneriate compatibilitatea foarte bună este cu Balanța, pentru creație, Berbecul se potrivește cu zodia Leu și finalmente pe plan spiritual, compatibilitatea cea mai bună este cu zodiile Săgetător și Pești.

Caracteristici generale ale personalității

Zodia Berbec este cunoscută prin încăpățânarea și spiritul său de întreprinzător. Cei născuți în zodia Berbec își urmează mereu propria cale, dând dovadă chiar de îndârjire, cu o mare vioiciune și entuziasm exuberant pentru tot ce se încadrează în categoria noului.

Îndrăzneți, bravi, buni temerari, cei născuți sub semnul zodiei Berbecului sunt plini de idei, au inițiativă și nu stau o clipă pe gânduri pentru a trece la acțiune, din simplul motiv că vor totul, bine și repede. Zodia Berbec se simte în largul ei doar în situații lipsite de echivoc, detestă drumurile lungi pentru rezolvări simple și manifestă dispreț pentru neclarități.

Este plin de logică, are bune abilități și mari dorințe de a conduce, fiind un lider de amploare și decide fără drept de apel. Nativul Berbec deține aptitudini tehnice și practice, care-l susțin în activitățile sale zilnice și în reușitele profesionale.

Deși până aici am enumerat doar calități ale zodiei Berbec, lucrurile nu stau scrise doar în roz-bombon. Berbecul are și părțile sale negative. Printre acestea se numără excesul de zel, adică se străduiește exagerat de mult în reușită, fără fundamente, acesta putându-i dauna, dacă nu se temperează la timp. Nativul Berbec poate fi violent, scandalagiu, uneori este stăpânit de furie, manifestându-se cu inversunare deosebită.

Este un subaltern împătimit, îngrijorat, se opune mereu, nu se lasă convins, începe multe lucrări și nu le termină, devenind chiar incomod pentru cei din jur. În cazul în care nu reușesc să se controleze la nivel impulsiv, cei din zodia Berbec pot fi conduși către aventuri riskante.

Din punct de vedere al sănătății, Berbecii se bucură de multă vitalitate, dar pot avea probleme cu dantura, iar unul dintre punctele slabe ale sale este stresul, la care manifestă o mare sensibilitate, este ușor febril, nu știe să se oprească atunci când este cazul, este nervos și agitat mai mereu, motiv pentru care nici nu se poate odihni în cel mai plăcut mod, iar rinichii și stomacul îi sunt sensibili. Zodia Berbec este însă una dintre zodiile cu cea mai bună putere de regenerare celulară, deci nu va fi prea mult timp la pat bolnav.

Ascendentul în zodia Berbec

Constelatia Berbec

Principala trăsătură a unui nativ cu ascendent în Berbec este reprezentată de aspirațiile sale și dorințele de a fi mereu primul, de a învinge lupte în care nu va da dovadă de prea multă diplomatie, fiind un adversar de temut. Ascendentul în Berbec îi conferă nativului multă forță, dar nu și suficient autocontrol, iar acesta va trebui să învețe singur să se stăpânească, fiind nevoit să se detaseze și să facă o analiză serioasă asupra obiectivelor pe care le are în vizor.

Nativii cu ascendenți în Berbec sunt predispuși la migrene, iar în relații sunt deosebit de independenți, dorind totuși mereu să aibă un partener, dovedindu-se foarte înțelegători și mulându-se după cei apropiați, spre deosebire de cei născuți chiar sub semnul Berbecului.

Puțin despre dragoste

Atât femeia, cât și bărbatul zodiei Berbec știu întotdeauna să-și farmece admiratorii, bărbatul fiind chiar un specialist în dragostea la prima vedere, nu lasă loc competitorilor și nu pierde nicio clipă pentru a-și atinge scopul. Ambele sexe ale zodiei se îndrăgostesc pe moment și-și fac mii de planuri cu persoana care le-a cucerit inima, realizând totul cu o suprema sinceritate.

Planetele, interpretare astrologica

Planetele, interpretare astrologica

Cum putem înscrie personalitățile oamenilor în tipare care să ne ajute să ne cunoaștem mai bine atât pe noi cât și pe cei din jur cu ajutorul interpretării astrologice? Astrologia vede genul uman ca pe rezultatul mai multor factori, cei ereditari și mediul în care acesta s-a dezvoltat și, cel mai important, rezultatul influențelor universului, în special, stadiul în care se află Sistemul Solar în momentul nașterii noastre.

Planetele au jucat dintotdeauna un rol esențial în arta astrologică. Ele sunt considerate transmițătoare ale energiilor și vibrațiilor universului, influențând fiecare aspect al vieții noastre.

În funcție de poziția și tranzitul lor, planetele pot aduce schimbări majore sau pot accentua anumite trăsături ale personalității. Fie că ești pasionat de astrologie sau doar curios, te invit să aprofundezi subiectul și să descoperi mai multe despre cum sunt interpretate planetele în astrologie.

„Zodiac” este un cuvânt grecesc care înseamnă „circul animalelor”. Astrologii Antichității au observat că Soarele își schimbă poziția lună de lună, emanând o energie care pare să afecteze viața pe Pământ. De aceea, ei au încercat să asemene această energie cu diferite animale, feluri de persoane, obiecte, pentru a-și aduce aminte de efectul Soarelui în anumite perioade, astfel dându-se naștere interpretării astrologice.

Planetele, interpretare astrologica

În afara de data nașterii, care ne arată semnul sub care ne-am născut, la fel de important este și ascendentul, care se calculează în funcție de ora la care am fost aduși pe lume. Ascendentul semnifică felul în care o persoană interacționează cu ceilalți, felul în care acționează în exterior. Semnificația ascendentului se combină cu semnificația zodiei de bază și cu toate celelalte caracteristici ale hărții natale.

Astfel, putem numi planetele – baza existenței noastre, forța activă care ne împinge să avem o anumită înclinație sau să luăm o anumită decizie. Conturul personalității fiecăruia dintre noi se distinge datorită poziției pe care planetele o au în semnul nostru zodiacal, în raport cu alte planete sau în raport cu casele astrologice.

Interpretând rolul acestor jucători (planetele) și al calităților lor (elementele, semnele și casele) și creând o sinteză, astrologia este capabilă să prezinte un portret detaliat al unei persoane, dar mai ales al potențialului acesteia, bazat pe semnificația planetelor.

În continuare, să rezumăm interpretarea astrologică a planetelor:

Soarele ne dezvăluie miezul unei persoane, conștiința sa, conceptul central pe care se bazează dezvoltarea sa. De asemenea, ne arată vitalitatea și abilitatea cuiva de a se afirma, descrie tonul general care colorează restul acțiunilor sale. Deși Soarele este, de fapt, un astru, în zodiac el ocupă același loc ca celelalte planete, important fiind de fapt în ce constelație se află Soarele în momentul nașterii persoanei respective. Semn echivalent – Leu.

Luna reprezintă emoțiile și sentimentele noastre, receptivitatea, imaginația și tonul de bază al emotivității unei persoane. Interpretarea astrologică a lunii include un sens al timpului și al ritmului, influențând adaptabilitatea noastră la schimbare, mobilitatea și versatilitatea noastră. Deși Luna este, de fapt, un satelit și nu o planetă în sine, în zodiac ea ocupă același loc ca celelalte planete, important fiind de fapt în ce constelație se află Luna în momentul nașterii persoanei respective. Semn echivalent – Rac.

Mercur reprezintă gândirea, bunul simț, tot ceea ce este rațional. Reprezintă cuvântul, atât scris cât și spus, ordinea, evaluarea, cântărirea, procesul învățării și aptitudinile. Semne echivalente – Gemeni și Fecioara.

Venus armonizează, descrie capacitatea de a ne bucura de plăcerile vieții, simțul estetic, sociabilitatea, plăcerea în relații și erotismul. Semne echivalente – Balanța și Taurul.

Marte reprezintă energia și forța unei persoane, curajul, determinarea, libertatea impulsurilor spontane. Descrie de asemenea și puterea de a începe o acțiune, direcția în care cineva acționează, precum și agresiunea. Semn echivalent – Berbecul.

Jupiter – reprezintă căutarea înțelesului individual și a scopului, optimismul, speranța și simțul justiției. De asemenea, este în strânsă legătură cu credința, filosofia de bază a vieții, lupta pentru creștere și expansiune spirituală. Semn echivalent – Săgetător.

Saturn arată modul în care percepem realitatea, în care ne descoperim propriile limite. Reprezintă conștiința și convingerile morale, legile și regulile pe care ni le autoimpunem. De asemenea, ne dezvăluie lucruri despre puterea noastră de a îndura și abilitatea de a ne concentra, de a fi prudenți, serioși și reticenți. Semn echivalent – Capricorn.

Planete

Uranus pledează pentru intuiție, transmite inspirație spontană și luminări interioare. Încurajează deschiderea spre tot ceea ce este nou, necunoscut, neobișnuit. Se spune că este caracteristic astrologiei, este contrarul a ceea ce considerăm normal. Semn echivalent – Vărsător.

Neptun simbolizează suprasenzorialitatea, deschide ușile experiențelor mistice și transcendentale. La acest nivel este greu să discernem unde percepția se transformă în deceptie, iluzie și aparențe false, deci Neptun este asociat cu toate acestea, cu drogurile și cu toate tipurile de pseudorealitate. Semn echivalent – Pești.

Pluto descrie felul în care ne descurcăm cu puterea, personală și non-personală, cât putem suporta presiunea altora asupra noastră dar și felul în care o experimentăm asupra noastră. Definește felul în care cunoaștem demonicul și magicul, puterea noastră regeneratoare și capacitatea de schimbare radicală și renaștere. Interpretarea astrologică a lui Pluto reprezintă ciclul morții și transformării. Semn echivalent – Scorpion.

În afara de aceste „clasice” ale astrologiei a căror importanță este recunoscută de toți practicanții acestei științe, unii astrologi consideră semnificativă poziția lui Chiron, sau chiar a asteroizilor enormi – Ceres, Pallas, Juno și Vesta, aceștia fiind factori ai interpretării astrologice de asemenea.

Zodiacul

Zodiacul

Zodiacul, respectiv semnele zodiacale, reprezintă punctele ce împart orbita reală a Pământului în spațiu, în 12 zone egale. Astrologii cred că semnele zodiacale reprezintă destinul din stele; ei cred că fiecare dintre noi are o soartă care poate fi citită în stele. Există 9 zodiacuri mai cunoscute, printre care menționăm: Zodiacul european, Zodiacul chinezesc, Zodiacul evreiesc, Zodiacul indian, Zodiacul arab, Zodiacul egiptean, Zodiacul floral, Zodiacul arboricol și Zodiacul românesc.

Zodiacul, cu cele 12 semne ale sale, este un sistem complex care influențează trăsăturile noastre de personalitate, comportamentul și chiar destinul. Fiecare semn are propria sa esență și își pune amprenta asupra individului născut sub influența sa. De la modul în care interacționăm cu ceilalți, la pasiunile și aversiunile noastre, zodiacul are un cuvânt de spus în aproape fiecare aspect al vieții noastre. Dacă te întrebi de unde provine această influență cosmică și cum a luat naștere ideea de zodiac, te invit să afli ce este zodiacul și care este istoria sa fascinantă.

Zodiacul european este cel mai cunoscut și prezintă 12 semne zodiacale. În funcție de data în care ne-am născut, destinul din stele ne rezervă o zodie. Așadar, în ordine cronologică, zodiacul european are următoarele zodii: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător și Pești. Conform acestui zodiac, nativii din același semn zodiacal împărtășesc trăsături comune atât fizice, cât și psihice. Zodiacul chinezesc merge pe cu totul alt principiu.

zodiacull

Destinul din stele în acest caz se împarte anual, zodiile din zodiacul chinezesc întinzându-se pe parcursul unui an. Prin urmare, o zodie chineză se repetă o dată la 12 ani. Zodiacul chinezesc împarte anii în cinci mari categorii: anii de metal reprezentați de anii ce se termină în 0 sau 1, anii de apă reprezentați de anii ce au în terminație cifrele 2 sau 3, anii de lemn cu terminațiile 4 – 5, anii de foc cu terminațiile 6 – 7 și anii de pământ cu terminațiile 8 – 9.

Conform zodiacului chinezesc, anul se naște sub semnul unei zodii și în funcție de caracteristicile acelei zodii, destinul din stele este același pentru noi toți, pe parcursul anului respectiv.

Semnele zodiacale existente în cadrul zodiacului chinezesc depind foarte mult de anul în care ne-am născut. Pentru a afla căreia zodii aparținem, trebuie să consultăm datele furnizate de astrologii chinezi. Zodiacul chinezesc cuprinde la rândul său 12 zodii, după cum urmează: șobolan, bivol, tigru, iepure, dragon, șarpe, cal, capră, maimuță, cocoș, câine și porc.

Zodiacul evreiesc sau iudaic este un zodiac vechi, mult mai complex decât cele două prezentate anterior. Semnele zodiacale de aici sunt strâns legate de Biblie, mai exact de cei 12 fii ai lui Iacob, care au dat naștere la rândul lor celor 12 triburi ale Israelului, considerate ca rădăcini ale poporului evreu.

Așadar, cifra 12 este strâns legată de inima poporului, ea regăsindu-se atât în lunile anului, cât și în alfabetul ebraic. Pentru celelalte zodiacuri, caracteristicile unui semn zodiacal erau comune ambelor sexe; zodiacul evreiesc face însă distincție între ele, caracterizând într-un fel femeia dintr-o zodie și în cu totul alt fel bărbatul din aceeași zodie. În ebraică, zodiile sunt după cum urmează: Nisan, Iar, Silvan, Tamuz, Menachem Av, Elul, Tishrei, Chesvan, Kislev, Tevet, Shevat și Adar.

Zodiacul indian are 36 de semne zodiacale. Acest zodiac împarte anul în 36 de perioade, fiecare de câte 10 zile. Zodiile aparținând zodiacului indian sunt următoarele: zodia toporașcă, zodia apă, zodia arcas, zodia balanță, zodia birjar, zodia câine, zodia calească, zodia capră, zodia corabie, zodia delfin, zodia diamant, zodia elefant, zodia fecioară, zodia fir, zodia foc, zodia funie, zodia leu, zodia lotus, zodia maimuță, zodia metal, zodia pană, zodia perla, zodia phoenix, zodia pustnic, zodia rândunică, zodia șarpe, zodia scoică, zodia țestoasă, zodia turn, zodia uliu, zodia urs, zodia vânător, zodia vier, zodia vultur, zodia yoghin și zodia cal.

Zodiacul arab stabilește zodiile bazându-se pe trei criterii: meseria părinților (mai ales a tatălui), perioada în care s-a născut persoana în cauză și localitatea în care s-a născut (clasificată după numărul de locuitori). Aceste trei date au ca echivalent un număr, cele trei numere se adună, iar suma lor se împarte la 3. Se ia în considerare valoarea întreagă și în funcție de ea aparținem unuia dintre semnele zodiacale: 1. Briceag; 2. Pumnal; 3. Cuțit; 4. Pumnal arabesc (sau generic numite arme scurte), 5. Buzdugan; 6. Ghioca; 7. Toporașcă; 8. Lanț (arme mijlocii), 9. Sabie; 10. Lance; 11. Praștie; 12. Arc (arme lungi).

De asemenea, se poate vedea dacă profesional am crescut sau am scăzut, comparând arma de început, calculată din valorile pe care le-am menționat anterior, cu valoarea ce corespunde în tabelul profesiiilor actualei meserii.

Spre exemplu, dacă la început reprezentam briceag, iar meseria pe care o urmăm reprezintă o toporișcă, înseamnă că am urcat 5 trepte în nivelul predestinat al carierei. Zodiacul egiptean este strâns legat de zeitățile egiptene, astfel în funcție de perioada în care s-a născut fiecare persoană, este dominată de o zeitate.

zodiaculll

Semnele zodiacale din horoscopul egiptean sunt după cum urmează: zodia Nilului, zodia Ra, zodia Mut, zodia Geb, zodia Osiris, zodia Isis, zodia Thoth, zodia Horus, zodia Anubis, zodia Seth, zodia Bastet și zodia Sekhmett. Zodiacul floral nu este legat de anul nașterii, ci doar de semnificația zilei în care ne-am născut.

Fiecare zi este patronată de o anumită floare și în funcție de aceasta se stabilește și semnul nostru zodiacal. Așadar, horoscopul floral are 9 zodii sau mai exact flori: floarea-soarelui, bujorul, papucul-doamnei, albastrea, irisul, macul, orhideea, margareta și trandafirul. Zodiacul arboricol provine din țările celtice și a fost alcătuit de preoții celti.

Clasificarea zodiilor se bazează pe gradele solare, ajungând la 21 de elemente după cum urmează: alun, arțar, brad, carpen, castan, cedru, chiparos, fag, frasin, măr, măslin, mesteacăn, nuc, pin, plop, salcie, scoruș, smochin, stejar, tei și ulm. Zodiacul românesc se bazează pe o clasificare lunară a zodiilor.

El are 12 elemente ordonate cronologic astfel: zodia tăpului, zodia udătorului, zodia peștilor, zodia berbecului, zodia taurului, zodia gemenilor, zodia cancerului, zodia leului, zodia fecioarei, zodia cumpenei, zodia scorpiei și zodia arcasului.

Saturn, a sasea planeta de la soare

Saturn, a sasea planeta de la soare

Galileo Galilei folosind un instrument slab ca și funcționalitate a consemnat existența planetei Saturn, a șasea planetă de la Soare, printr-o anagramă pe care a publicat-o într-o lucrare a sa: “SMAISMR MILME POETĂLEVI MIBUNE NUGTT AVIRAS”.

Însă nimeni nu a reușit să rezolve anagrama, așa că tot Galileo Galilei, la cererea împăratului Rudolf II, a oferit soluția: “Altissimum planetam tergeminum observavi”, adică “Am observat că planeta cea mai înaltă este un tricorp”. Așadar, Galileo Galilei a interpretat inelele pe care Saturn le prezintă de jur împrejurul său ca trei astrii.

Ideea sa a continuat să existe până în 1657, când Christiaan Huygens, construind un instrument relativ puternic, a pus Saturn pe harta astronomică ca a șasea planetă de la Soare, descriindu-l cu un inel diafan de jur împrejurul său.

Însă abia după 1895, din aproape în aproape, Saturn și-a conturat adevărata formă. Saturn, a șasea planetă de la Soare, își are denumirea după zeul roman Saturnus, analogul lui Kronos (în mitologia greacă). Simbolistica planetei fiind inspirată de coasa zeului grec. În sistemul nostru solar, Saturn reprezintă a șasea planetă de la Soare, fiind clasificată ca planetă exterioară sau gigant gazos.

De-a lungul timpului, Saturn a captivat imaginația oamenilor datorită inelelor sale caracteristice și a poziției sale în sistemul solar. În ciuda faptului că este adesea vizibil cu ochiul liber, multe dintre secretele sale rămân încă neexplorate.

Astrologii atribuie o importanță deosebită acestei planete, considerând-o a avea un impact profund asupra destinului individual și colectiv. Pentru cei pasionați de astrologie, impactul și interpretarea Saturnului sunt deosebit de fascinante. Dacă ești interesat să afli mai multe despre latura astrologică a planetei Saturn, te îndemn să explorezi secretele planetei Saturn.

Saturn

Dimensiunile sale sunt mai mici decât cele ale planetei Jupiter, fapt care face ca Saturn să fie a doua planetă ca dimensiune în sistemul nostru solar. Datorită compoziției sale asemănătoare planetei Jupiter, Saturn este în permanență comparat cu acesta, purtând chiar denumirea de corp jovian, ceea ce înseamnă planetă asemănătoare cu Jupiter. Forma planetei se datorează atât densității mici (Saturn este singura planetă din sistemul nostru solar care are densitatea inferioară densității apei) cât și stării fluide.

Astfel, a șasea planetă de la Soare este un sferoid aplatizat la poli și bombat la ecuator. Viteza sa de rotație este mare, asemănându-se cu planetele din categoria sa, ea fiind de 10 ore și 14 minute la ecuator, respectiv 10 ore și 39 de minute la poli. A șasea planetă de la Soare este înconjurată de un sistem de inele, care au în compoziția lor particule de gheață și mici deșeuri de praf și rocă.

Particulele au dimensiuni ce variază de la microni la metri. Inelele lui Saturn au fost explorate de sonda Cassini, care a oferit detalii incredibile despre compoziția lor. Deși par a fi formațiuni tinere, s-a constatat că particulele ce intră în constituția lor ar putea fi mai vechi decât sistemul solar.

În momentul de față se consideră că inelele lui Saturn au o vechime de 100 de milioane de ani și au fost generate de o cometă uriașă sau o lună ce a pătruns în atmosfera planetei. Saturn are 61 de sateliți, printre care menționăm: Mimas, Enceladus, Tethys, Dione, Rhea, Titan și Iapetus. Cel mai mare satelit al său poartă numele de Titan.

Titan este al doilea satelit ca mărime din sistemul nostru solar, fiind surclasat de Ganymede, satelitul lui Jupiter. Ca și compoziție, Saturn are un miez intern de piatră și gheață (asemănător Pământului, însă mai dens), înconjurat de hidrogen metalic dispus într-un strat gros, urmat de un strat de hidrogen lichid și heliu. Stratul exterior situat la 1000 km distanță este constituit din atmosfera gazoasă.

Chiar dacă miezul său este alcătuit din piatră și gheață, el este fierbinte, atingând temperaturi de 11.700 de grade Celsius, radiind o energie de 2.5 ori mai mare decât cea pe care o primește de la Soare. De ce miezul lui Saturn este cald nu se știe încă foarte bine, însă se presupune că picăturile de heliu din interiorul planetei sunt responsabile, ele generând căldura prin frecare în timp ce cad prin hidrogenul mai ușor.

Atmosfera de pe Saturn, deși este blândă, nu este compatibilă cu viața. Vânturile de aici ating valori de 1800 km/h, depășindu-le chiar și pe cele de pe Jupiter. S-a constatat o ciclicitate a evenimentelor atmosferice. În ciuda atmosferei calme, la fiecare 30 de ani, pe Saturn se observă furtuni puternice, descrise de Hubble Space Telescope în 1990 ca puncte albe constituite de nori enormi.

Saturn1

Urmând ciclicitatea din aproape în aproape, următoarea furtună de pe Saturn ar trebui să se înregistreze în anul 2020. Câmpul său magnetic este intermediar, având o valoare între magnetismul Pământului și câmpul puternic de pe Jupiter. Un alt fenomen unic în sistemul nostru solar, prezent pe Saturn, este reprezentat de vortexurile polare cu temperatură destul de ridicată; acestea au fost observate de astronomi cu ajutorul imaginilor în infraroșu.

În ceea ce privește straturile atmosferice, s-au observat: primul strat de 10 km, cu o temperatură de -23 de grade Celsius, format din particule de apă și gheață; al doilea strat de 50 km, cu o temperatură de -93 de grade Celsius, este format din hidrosulfit de amoniu; al treilea strat de 8 km, cu o temperatură de -153 de grade Celsius, este format din nori de amoniac; ultimul strat, care se extinde pe o distanță între 200 și 270 km, este format din hidrogen și heliu.

Cele mai recente imagini trimise de sonda Cassini cu a șasea planetă de la Soare arată o lumină de un albastru deschis situată în emisfera nordică. Această imagine nu poate fi vizualizată de pe Pământ, deoarece inelele planetei ne blochează vederea. Se consideră că această lumină este datorată distribuției razelor solare.

Compatibilitatea zodiilor într-o relație

Sursa: zodiac-clock-3d-screensaver.soft32.com

Multa lume citește zilnic horoscopul de pe ultima pagină a ziarului pentru a-și face o idee despre cât de favorabilă ori nefavorabilă le va fi ziua, sau caută pe internet horoscopul lunar și chiar anual, creându-și astfel o idee despre ce le rezervă viața în viitorul apropiat. Totuși, foarte puțină lume crede în aceste predicții ale horoscopului, pentru că, realist vorbind, nu li se poate întâmpla același lucru într-o zi sutelor de milioane de oameni aflați în aceeași zodie.

În vreme ce acest lucru pare a fi destul de cert, de cealaltă parte se află compatibilitatea zodiilor într-o relație dintre două persoane. Nu până acum câteva luni eram și eu însumi una dintre persoanele care nu credeau în majoritatea „invențiilor” astrologilor, până când am decis să-mi analizez atât trecutul cât și viitorul meu pe plan sentimental.

Citind în parte despre caracteristicile fiecărei zodii, despre calitățile și defectele ei, am ajuns să exemplific tot ce era scris prin pielea tuturor cunoștințelor mele, rezultatul fiind unul foarte apropiat de realitate.

Compatibilitatea zodiilor intr-o relatie

Ca orice om curios din fire, am vrut să aflu cum ar trebui să fie așa-zisul meu suflet-pereche, așadar am căutat compatibilitățile cu toate celelalte zodii. Conform astrologilor, cele 12 semne zodiacale se împart în 4 nivele de manifestare, cunoscute și sub numele de „triunghiuri amoroase”.

Aceste 4 nivele sunt Pământ – nivelul fizic, concret, reprezentat de zodiile Taur, Fecioară și Capricorn; Foc – nivelul spiritual, al cărui zodii sunt Berbec, Leu și Săgetător; Aer – nivelul intelectual, mental, având zodiile Gemeni, Balanța și Vărsător; Apă – nivelul emoțional, sufletesc, simbolizat de zodiile Rac, Scorpion și Pești. Aceste 4 nivele au fost alese deoarece reprezintă în tocmalele elementele primordiale care alcătuiesc universul: Pământ, Apă, Aer și Foc.

În același timp, cele 12 semne zodiacale se împart în două mari categorii: Semne Masculine – ce redau spiritul (prin semnele de Foc) și intelectul (semnele de Aer) al bărbatului; Semne Feminine – sunt asociate cu Sufletul (semne de Apă) și Materialul (semne de Pământ).

Prin aceste nivele, astrologii au încercat să arate oamenilor care sunt probabilitățile de compatibilitate într-o relație de dragoste sau de prietenie, pentru legături cât mai strânse și succese permanente pe plan sentimental, persoanele cele mai apropiate ar trebui să se încadreze în așa-zisul triunghi al individului respectiv. Deși compatibilitatea zodiilor s-a dovedit a fi destul de exactă și precisă, s-au ridicat tot felul de semne de întrebare din partea oamenilor.

De exemplu, s-a pus problema cunoașterii zodiei înaintea dezvoltării unei relații între două persoane, deoarece majoritatea oamenilor leagă o prietenie sau încep o poveste de dragoste fără a întreba cealaltă persoană despre zodia sa, pentru a verifica o eventuală compatibilitate.

Nu este un lucru care poate fi controlat, doar destinul decide cine îți iese în cale. Totodată, deși aceste compatibilități ale zodiilor oferă un grad ridicat de compatibilitate semnelor zodiacale ce dețin aceleași trăsături, apare bine cunoscuta vorba „Polii opuși se atrag”, ceea ce poate face ca o zodie să-și găsească jumătatea într-un alt triunghi decât cel din care face parte, tocmai pentru a-și suplini defectele cu eventualele calități ale zodiei opuse.

Compatibilitati relatii

Conform cercului în care se află cele 12 semne zodiacale, numit și Steaua lui David, există tensiuni foarte mari între zodiile aflate la un unghi de 90 de grade, acestea fiind întotdeauna împărțite: una din categoria Semnelor Masculine și una din categoria Semnelor Feminine. Același lucru este valabil și pentru semnele zodiacale aflate în opoziție, acestea fiind mereu de același gen, fie sunt amândouă Masculine, fie sunt Feminine.

Genul zodiei nu reflectă însă și genul persoanei născute în acea zonă, ci doar trăsăturile acesteia. Compatibilitățile zodiilor au fost simbolizate și exemplificate de către astrologi doar pentru a evidenția unele trăsături comune dintre persoane, însă doar tu îți poți alege modul în care te comporți cu persoanele din jurul tău.

Compatibilitatea dintre zodii poate influența în mod semnificativ calitatea și durabilitatea unei relații. Este important să înțelegem că nu doar poziția soarelui, ci și alte aspecte astrologice, precum poziția lunii sau a planetelor, pot avea un impact asupra dinamicii dintre doi parteneri.

De exemplu, în timp ce două zodii de foc pot avea o pasiune explozivă unul pentru celălalt, pot exista și tensiuni puternice dacă nu există un echilibru în alte elemente ale hărții lor astrale. Consultând acest ghid, poți afla mai multe despre potențialul de compatibilitate dintre tine și partenerul tău, dar este mereu util să consulți și un astrolog profesionist pentru o analiză mai detaliată.

Planetele în Astrologie

Sursa: herbs-plant.blogspot.com

În trecut erau cunoscute doar cinci planete de către om: Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn, iar mai târziu au fost descoperite și celelalte planete pe care le știm cu toții astăzi.

În anul 1781, a fost descoperită planeta Uranus de către W. Herschel, iar în 1846, UJJ Le Verrier și C. Adams au descoperit o altă planetă, Neptun.

C. Tombaugh a descoperit și el o planetă mai târziu, în anul 1930, este vorba despre Pluto. După cum știți, toate planetele se învârt în jurul acelor de ceasornic. În astrologie, planetele au un sens simbolic și reprezintă surse de energie sau modele de comportament psihologic.

Planetele in Astrologie

Din punct de vedere științific, cu toții știm că Soarele și Luna nu sunt planete, însă în astrologie acestea sunt considerate planete, care mai sunt cunoscute și sub numele de „corpuri de iluminat”. Prin urmare, în astrologie, planetele luate în calculul unei diagrame sunt Luna, Soarele, Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun și Pluto.

Planetele se învârt în jurul Soarelui astfel: Luna are nevoie de 29 de zile pentru a parcurge toate zodiile, Soarele are nevoie de aproximativ un an, Mercur are nevoie de 88 de zile, Venus aproximativ 225 de zile, la Marte durează doi ani, Jupiter durează în jur de 12 ani, Saturn are nevoie de 29 de ani, Uranus în jur de 84 de ani, Neptun în jur de 165 de ani, iar Pluto are nevoie de 248 de ani pentru a parcurge întreg zodiacul.

Din cele mai vechi timpuri, fiecărei planete i-a fost atribuită o „poreclă metalică„, o denumire metalică, astfel pentru Soare avem aur, argint pentru Luna, plumb pentru Saturn și staniu pentru Jupiter.

Cele două „corpuri de iluminat”, Luna și Soarele, sunt denumite așa pentru că lumina lor afectează în mod direct viața de pe Pământ. Luna cu lumina sa specială asupra vieții pentru că respectiva „lumină” nu este numai o vizibilă, ci un spectru mai larg de radiații. Corpurile de iluminat sunt cele care au cea mai puternică influență asupra vieții individuale și generale, fie că este vorba de aspecte biologice, psihologice sau spirituale.

Alte planete ca Mercur, Venus și Marte, planetele cele mai apropiate de Pământ, sunt considerate planete ale detaliilor vieții individuale, ele oferind, alături de Soare și Luna, mai multe detalii despre viața individuală.

Jupiter și Saturn, două planete care nu sunt apropiate de Soare, arată modul în care un individ se comportă în societate, perspectivele sale și posibilitățile de succes social și profesional, succese majore și provocări ale vieții. Uranus, Neptun și Pluto sunt văzute ca fiind planete care arată detalii despre generații, cu implicații sociale mari.

astrologie

Cu toate acestea, trebuie să știți faptul că planetele nu ne îndeamnă la nimic. Marte nu provoacă războaie, Venus nu produce o mai bună înțelegere între oameni, iar Mercur nu împinge oamenii să fie raționali. Planetele au vibrații specifice, iar modul în care aceste vibrații cosmice sunt asimilate depinde de fiecare individ în parte.

Planetele joacă un rol esențial în înțelegerea horoscopului și a caracteristicilor individuale ale fiecărui semn zodiacal. Fiecare planetă guvernează anumite aspecte ale personalității noastre și influențează modul în care interacționăm cu lumea din jur.

De exemplu, Marte este adesea asociat cu energia, pasiunea și agresivitatea, în timp ce Venus este planetă iubirii și a frumuseții. Dacă ești interesat să aprofundezi influența specifică a fiecărei planete și cum interacționează acestea cu semnele zodiacale, te invit să consulți articolele noastre detaliate.

VISE POPULARE