Zodiacul druidic

0
377
Zodiacul druidic

Zodiacul druidic reprezinta unul dintre sistemele zodicale existente in lume, fiind creat de catre druizi (de unde provine si numele). In societatea celtica, triburile erau impartite variat; astfel, printre oamenii simpli si negustori, se aflau razboinicii, regii si druizii. Cei din urma erau preotii, o clasa intelectuala si privilegiata. Nu se stiu foarte multe date despre druizi, deoarece traditia lor s-a transmis pe cale orala.

Zodiacul druidic reprezinta o combinatie intre cunostintele druizilor legate de miscarile pamantului si natura, astfel incat ei au atribuit fiecarei etape a anului un arbore; fiecare copac corespunde unor caracteristici umane. Druizii venerau natura, dar in special copacii, pe care ii considerau sacrii si, mai mult decat atat, ei erau de parere ca rasa umana provine din arbori.

Cercetarile stiintifice au aratat ca exista o legatura foarte stransa intre organismul uman, structura caracterului si a psihicului uman, si evolutia unui arbore. Mai mult decat atat, copacii au o actiune foarte relaxanta asupra corpului si a mintii umane, astfel incat o plimbare prin padure, oricat de mult ar dura, va va relaxa. De aceea, horoscopul druidic va ajuta sa va gasiti arborele zodiacal.

Zodiacul druidic mai poarta numele si de zodiac arboricol. Este format din 21 de elemente zodiacale – 21 de arbori, care se afla in legatura stransa cu gradele solare. Fiecare arbore corespunde unui decan (10 grade solare), cu mici exceptii. Arborele sfant al druizilor este stejarul, care marcheaza inceputul anului zodiacal.

Pentru a afla ce zodie arboricola corespunde datei dumneavoastra de nastere, precum si caracterisiticle acesteia, consultati lista de mai jos.

ALUNUL- 22-31 martie, 24 septembrie -3 octombrie

Zodiacul druidic Sursa: phenix.sergine.free.fr
Zodiacul druidic
Sursa: phenix.sergine.free.fr

Nativii din aceasta zodie au, ce obicei, un caracter slab. Nu stiu cum sa se afirme sau sa isi mentina propriile opinii. Sunt carismatici, intelegatori si originali. Sunt schimbatori, deoarece pot fi calmi, prietenosi si intelepti, dar pot fi si periculosi sau furiosi. Sunt foarte studiosi, invata foarte repede, dar le trebuie multa vointa.

ARTARUL – 11-20 aprilie, 14-23 octombrie

Persoanele aflate in aceasta zodie sunt foarte cochete, le place sa fie in centrul atentiei si sunt individualiste. Obisnuiesc sa isi faca multe planuri, uneori absurde si irealizabile. Viata lor amoroasa este complicata.

BRADUL – 2-11 ianuarie, 5-14 iulie

Nativii din acest semn sunt foarte rafinati. Sunt foarte sofisticati si sunt greu de multumiti, mai ales in planul relatiilor afective. Sunt foarte isteti si analitici. Adeseori creeaza situatii dificile, iar atunci cand au mai multe oportunitati, le aleg pe cele mai grele. Sunt foarte nobili si va puteti baza intotdeauna pe ei.

CARPENUL – 4-13 iunie, 2-11 decembrie

Persoanele aflate sub semnul zodiacal al carpenului sunt foarte frumoase si ingrijite, insa nu sunt carismatice. Sunt atrase mai mult de forma decat de continut. Sunt persoane disciplinate, cu un simt al responsabilitatii foarte dezvoltat. In viata amoroasa sunt foarte romantice si responsabile.

CASTANUL – 15-24 mai, 12-21 noiembrie

Persoanele aflate in aceasta zodie, desi sunt frumoase si impunatoare, nu incearca sa iasa in evidenta. Sunt pline de viata si sunt foarte puternice. Sunt prudente si nu au incredere in ceilalti. Au nevoie de multa afectiune din partea persoanei iubite, si nu pot iubi cu adevarat decat o data in viata.

CURMALUL – 9-18 februarie, 14-23 august

Nativii acestei zodii sunt puternici si se pot adapta usor tuturor conditiilor. Sunt dianmici, increzatori si foarte isteti. Au abilitati de a-i influenta pe cei din jur. Sunt foarte sentimentali in viata amoroasa.

Citește și:  Compatibilitatea zodiilor intr-o relatie

CHIPAROSUL – 25 ianuarie-3 februarie, 26 iulie-4 august

Aceste persoane sunt severe, dure si singurul lucru pe care il doresc cu ardoare este fericirea. Sunt visatoare, dar nu sentimentale. Le place mult sa dicute despre orice subiect. Sunt persoane foarte loiale si prietenoase.

FAGUL – 22 decembrie

Sunt persoane de succes, care isi fac mereu planuri pe care doresc sa le realizeze. Au un simt al organizarii foarte dezvoltat si sunt inteligente. Sunt extrem de materialiste, banii fiind principalul motiv pentru care lupta. Pentru aceste persoane, banii sunt mai importanti decat fericirea.

FRASINUL – 25 mai-3 iunie, 22 noiembrie-1 decembrie

Nativii acestei zodii sunt persoane foarte mandre si incapatanate. Rad in fata problemelor, ceea ce le face sa para iresponsabile. Sunt persoane foarte egoiste care pot trece peste orice obstacol pentru a-si atinge scopul. Sunt foarte intuitive si gresesc foarte rar.

MARUL – 25 iunie-4 iulie, 23 decembrie-1 ianuarie

Sunt persoane sentimentale si sensibile, al caror scop in viata este gasirea iubirii perfecte. Sunt loiale, pline de imaginatie si adora sa filozofeze. Din cand in cand le place sa isi complice viata.

MASLINUL – 23 septembrie

Sunt persoane vesele si delicate, prietenoase si inteligente. Ii ajuta mereu pe cei din jur, fara a permite celorlalti sa faca abuz de bunatatea lor. Le place sa citeasca, sa invete lucruri noi din domenii diferite.

MESTEACANUL – 24 iunie

Aceste persoane sunt modeste si elegante, tolerante si foarte calme. Sunt inteligente si au o imaginatie foarte bogata, fiind inventive. Sunt interesate de arta, acesta fiind domeniul care li se potriveste cel mai bine.

NUCUL – 21-30 aprilie, 24 octombrie-11noiemebrie

Nativii acestei zodii sunt persoane instabile. Sunt prietenosi, dar isi pot schimba repede sentimentele. Le place riscul si nu sunt increzatori in ceilalti, considerand ca in viata se pot baza doar pe ei insisi.

PINUL – 19-28/29 februarie, 24 august- 2septembrie

Sunt persoane curajoase si incapatanate, doar in dragoste pot arata o urma de slabiciune. Au bune abilitati organizatorice si isi ating mereu scopul urmarit.

PLOPUL – 4-8 februarie, 1-14mai, 5-13 august

Sunt persoane nobile si foarte diplomate. Scopul lor este intemeierea unei familii. Sunt foarte prietenoase.

SALCIA – 1-10 martie, 3-12 septembrie

Acestea sunt persoane care au un aer misterios. Sunt foarte originale si uneori melancolice. Sunt romantice si poetice in viata amoroasa.

SCORUSUL – 1-10 aprilie, 4-13 octombrie

Sunt fericiti atunci cand ii fac pe ceilalti fericiti. Sunt loiali si agreabili, dar si sensibili. Uneori pot fi naivi, iar ceialti vor profita. Sunt prudenti si foarte inteligenti, si se pricep la afaceri.

SMOCHINUL – 14-23 iunie, 12-21 decembrie

Sunt persoane complexate. Sunt foarte apropiate de familie.

STEJARUL – 21 martie

Sunt cele mai curajoase persoane. Sunt foarte mandre, dar ii respecta pe cei din jur.

TEIUL – 11-20 martie, 13-22 septembrie

Aceste persoane sunt usor nehotarate, fiind pline de contradictii. Sunt usor influentabile si au mereu nevoia de o persoana cu care sa se sfatuiasca..

ULMUL – 12-24 ianuarie, 15-25 iulie

Sunt persoane foarte calme si linsitite, carora le place sa conduca. Au un simt al umorului dezvoltat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.