Luna în relație cu Jupiter

0
317
Luna in relatie cu Jupiter

Luna în conjuncție cu Jupiter face viața nativilor deosebit de norocoasă, mai ales pentru că Jupiter în originile sale este o planetă deosebit de norocoasă, are însă și câteva dificultăți în spate. În general, însă, indivizii născuți sub acest semn astral vor avea în viață multă pace, liniște, armonie alături de cei dragi, la locul de muncă și în societate.

Luna, simbolul emoțiilor și al subconștientului nostru, alături de Jupiter, reprezentantul expansiunii și norocului, creează un amestec fascinant în astrologie. Când aceste două corpuri celeste intră în relație, ele pot influența perspectivele noastre asupra lumii și modul în care ne raportăm la propriile sentimente. Înțelegerea acestei relații poate oferi perspective profunde asupra potențialului și oportunităților noastre.

Dificultățile de care vorbeam anterior totuși vor fi depășite cu brio, având în vedere că mintea nativului este înzestrată cu o așa putere de clarificare a tuturor aspectelor, încât este imposibil să nu facă față greutăților vieții.

Tot din acest context astral reiese și faptul că indivizii vor avea o serie de calități de sociabilitate deosebite, chiar dacă acestea sunt active sau sunt latente, ideea este că cea care ghidează este speranța și demnitatea care vin odată cu puterea.

Jupiter

Astfel și la locul de muncă, chiar dacă nu se ivește din prima clipă, peste puțin timp va apărea și o poziție de conducere, deoarece atrage cu sine recunoaștere acest nativ, intervine mult succes și pe plan personal, iar toate acestea se datorează unei bune dispoziții cu care nativul își începe viața, atrăgând după el și o serie de prieteni mai puternici care îl susțin.

Citește și:  Secretele planetei Neptun, interpretare astrologică

Luna în opoziție cu Jupiter, din păcate, nu este un context tocmai favorabil, mai ales pentru faptul că Jupiter în această poziție nu poate oferi tot ceea ce ar putea în mod normal. Nu-și mai poate exercita influența benefică și nativul are tendințe de risipitor, va cheltui foarte mult din cauza extravagantei și neglijenței sale, va avea pierderi financiare și va obține foarte greu câștigurile pe care și le-ar dori.

Indivizii născuți sub acest semn astral ar trebui să fie foarte precauți în afacerile pe care le au și să nu dea prea multă crezare, mai ales celor cu care au interacționat pentru prima dată, deoarece ei constituie un pericol iminent. Asta nu înseamnă că trebuie să evite parteneriatele, ci doar că cel mai indicat pentru ei este să lămurească toate aspectele din momentul semnării contractelor sau a altor încheieri de tranzacții.

Luna în trigon cu Jupiter este probabil, dacă nu cel mai favorabil aspect din toate astrogramele, măcar unul dintre cele mai grozave. Aduce multă prosperitate în viață, zidește avansarea socială, dă o vitalitate de amploare, totul devine fertil în jurul nativilor, corpul și mintea se pot bucura de orice, cinstea este la mare preț în această ecuație și, în plus, nativii vor fi mereu progresivi și intuitivi.

Datorită caracterului lor optimist vor atrage numai prieteni buni, familia îi va bucura, îi va încuraja mereu și îi va susține și, în plus, vor găsi parteneri de viață cinstiți și onești care să le fie la bine și la greu alături.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.