Home / Articole / Cum a aparut astrologia?

Cum a aparut astrologia?

Cine ar putea ramane indiferent, fie ca este vorba de omul modern sau de cel care a trait cu mii de ani in urma, la frumusetea si misterul cerului instelat, cine poate sa ignore ca viata si rostul pe acest pamant nu pot fi separate de ceea ce se intampla in Marele Univers? Nu intamplator, primele forme de astronomie si de astrologie au aparut la popoare care au fost creatoare de mari civilizatii, la inceputurile omenirii – civilizatia babiloniana, egipteana, araba, indiana, chinezeasca, mayasa etc. – calendarele divinatorii fiind primele tentative de a explica fenomene, corespondente, evenimente, cu efecte majore asupra oamenilor, si de a le armoniza cu “vointa cerului”.

Lumea mesopotamiana (care a trait in zona dintre fluviile Eufrat si Tigru, pe care o numim astazi Orientul Apropiat) este una dintre primele civilizatii preocupate de a gasi explicatii referitoare la planete si stele, ca indicatori ai unei vointe divine, pornind de la sesizarea unor coincidente intre fenomele meteorologice si cele astrale. Observatiile lor repetate si insistente pentru a gasi in “Ceruri” corespondente pentru evenimetele de pe Pamant s-au pastrat pe niste inscriptii – “Enuma Anu Enlil” (“Pe vremea zeilor Anu si Enlil”) – datand din mileniul al II-lea i.Hr. si al caror rol, la vremea respectiva, era de a fi trimise regelui, pentru a fi avertizat in legatura cu “dispozitia” zeilor si, implicit, de contextul fast sau nefast al unor actiuni.

Astrologie Sursa: levanaylakabbalah.blogspot.com

Astrologie
Sursa: levanaylakabbalah.blogspot.com

Nu era vorba propriu-zis de un zodiac, ci mai mult de o observatie a pozitiei planetelor. Zodiacul presupune un cadru de referinta, un numar fix de diviziuni (de exemplu, cele douasprezece semne ale zodiacului de astazi), un punct, in functie de care se fac diverse masuratori. Nu se faceau horoscoape personale, la vremea aceea, dar se acorda o mare atentie tranzitului lui Jupiter, de aproximativ un an,  prin fiecare zodie (de unde si regula, in zodiacul chinezesc, de exemplu, de a atribui fiecarui an, un semn zodiacal). Pornind de aici, avem primele date despre cum a aparut astrologia.

Intreaga lume a Egiptului antic s-a dezvoltat in stransa legatura cu zona fluviului Nil si era vital ca oamenii, pentru a supravietui, sa poata prevedea revarsarile anuale ale apelor, sa gaseasca un mod de a trai in armonie cu ceea ce natura le daruise. Asa se face ca, aproximativ cu 2000-3000 de ani i.Hr., ei au inteles ca revarsarile Nilului se produceau cand steaua Sirius (de fapt, un complex de doua stele, foarte luminos, pe care astronomii l-au descoperit abia in secolul al XIX-lea) avea o anume pozitie pe cer si ca atunci incepea un nou ciclu al naturii. Preoti si astronomi egipteni, care venerau deopotriva Lumina (a Soarelui si a stelelor), ca semn al bunavointei divine, au intocmit (primii) calendare in care anul era impartit in 12 luni, avand 360 de zile, la care adaugau inca cinci zile, plasate la sfarsitul calendarului.

Lunile erau impartite in trei decade, zilele in doua perioade de cate douasprezece ore, fiecare sub influenta unor forte superioare, reprezentate de planete. In functie de luna, ziua si ora nasterii, fiecare om se afla, deci, sub influenta unui zeu, a carui putere era reprezentata de un astru. Multi astrologi din vechime, dar si de azi, considera ca Sirius este un fel de “oglinda” a sistemului nostru solar, pastratoare a codului nostru evolutiv, inscris in numere si cuvinte, o stea generatoare a legii karmice si, prin urmare, a posibilitatilor noastre de evolutie spirituala.

Chinezii, prin mileniul trei i.Hr., au intocmit si ei calendare, potrivit carora anul avea 12 luni, si pe care astrologii le foloseau punandu-le in relatie cu opt “trigame”, simboluri formate din linii, expresii ale principiilor Yin (principiu feminin, lunar, nocturn, pasiv si, uneori, distructiv) si Yang (principiu masculin, solar, activ si creator). Acestora li se asociau elementele fundamentale – apa, pamantul, lemnul, focul si metalul – precum si cele douasprezece animale ale zodiacului. De mii de ani, asadar, astrologia chineza apreciaza ca destinul omului este marcat la nastere de opt trigame, doua pentru anul nasterii, doua pentru luna, doua pentru zi si doua pentru ora.

In India, primele forme de existenta ale astrologiei se afla in “Vede”, marile carti de intelepciune, vechi de mii de ani, ale indienilor. Principala caracteristica a sistemelor astrologice indiene (hinduse) este aceea ca se folosesc de zodiacul sideral, bazat pe constelatii, si nu pe semne zodiacale si acorda o importanta deosebita Nodurilor lunare (cu semnificatii karmice si spirituale mult mai pronuntate).

Romanii, popor de tarani si soldati, au fost si ei interesati de astrologie, dar mai mult pentru a le sluji intereselor lor de putere. De aceea nu au dezvoltat sisteme proprii, dar s-au folosit de astrologi veniti din alte parti, pe care, ba i-au elogiat, ba i-au repudiat, dupa imprejurari. In secolul I d.Hr., de un bun renume s-a bucurat, la Roma, Posidonius, grec de origine, foarte invatat si datorita caruia astrologia a inflorit. Se faceau horoscoape si se purtau bijuterii cu semne zodiacale.

Oricat ar parea de paradoxal, aparitia crestinismului nu a dus la diminuarea interesului pentru astrologie, mai mult, in primele secole d.Hr., s-a nascut un fel de “astrologie crestina”, potrivit careia astrele nu erau considerate “forte” determinante, ci doar ofereau “semne”, omului ramanandu-i liberul arbitru (idee valabila si astazi in interpretarile astrologice).

Indiscutabil, astrologia greaca sta la baza astrologiei moderne, avand in vedere ca s-a nascut in perioada de inflorire a civilizatiei grecesti, care a pus laolalta elemente ale astrologiei orientale, ale filosofiei grecesti si ale gandirii egiptene. Din aceasta epoca vin, pentru prima data, alcatuirea si interpretarea temelor astrale individuale. Ceva mai tarziu, in secolul I d.Hr., Ptolemeu, matematician, geograf, astronom, este considerat fondatorul astrologiei moderne. Chiar daca viziunea lui geocentrista (conform careia Pamantul s-ar afla in centrul Universului) era falsa, contributiile sale in domeniul astronomiei, din lucrarea “Almagesti” (“Marele Tratat”) sunt remarcabile. Tot el a inventat un aparat – “astrolabul” – care permitea reprezentarea plana, cu mare precizie, a stelelor, in functie de latitudine si de o anume data. Lui Ptolemeu ii apartine si o afirmatie devenita celebra, referitoare la astrologie, si anume ca “Astrele influenteaza, dar nu obliga”.

In epocile ulterioare Antichitatii, astrologia (savanta sau populara) a traversat momente de inflorire sau perioade mai putin faste, dar nu a incetat nicio clipa sa existe. Cum a aparut astrologia? A aparut in mai multe spatii geografice si culturale, simultan, sau in epoci apropiate, raspunzand nevoii oamenilor de a se armoniza cu natura, cu Universul, de a intelege ceea ce li se intampla, de a dezvolta latura spirituala, inefabila, a fiintei, si de a-si aseza destinul pe calea cea buna, ghidata de stele.

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*