Întemeietorii astrologiei sunt printre cei mai simpli oameni care, prin obsesia sau dorința lor de înțelegere, au reușit să aducă mai aproape tot ceea ce înseamnă stele și destin. Astrologia este printre cele mai vechi și oculte științe pe care oamenii le-au abordat și aprofundat ulterior, fascinați fiind de discursul astrelor, iar întemeietorul astrologiei se consideră a fi personajul biblic Ham, informație care cu timpul a devenit chiar o legendă dacă ținem seama de faptul că acesta a fost fiul lui Noe, salvatorul vieții pe pământ.
Această știință are ca punct de interes primar descifrarea și chiar și prezicerea destinului oamenilor, fie în mod colectiv, fie în mod individual, deși atunci când vorbim despre preziceri colective, acestea ne pot dezamăgi de cele mai multe ori. Motivele sunt simple: nu sunt luate în calcul caracteristicile sau trăsăturile definitorii ale fiecărei persoane în parte, cum ar fi spațiul de proveniență, mediul în care s-a dezvoltat, factorii familiali, sociali, economici, preferințe individuale și altele.
Toate aceste preziceri se fac însă în funcție de poziția planetelor, a Soarelui și a Lunii, iar studiile nu sunt deloc ușoare, având în vedere că trebuie să se țină seama și de mișcarea acestora. O prezicere corectă, care în cele din urmă să devină realitate, se va face doar unei persoane, ținând seama de tot ceea ce înseamnă mediul său înconjurător.
Deși ni se poate părea pură ficțiune, zilnic ne lăsăm conduși de spusele de la horoscop, indiferent că ne dezamăgesc sau ne entuziasmează, dar în acest sens concepțiile sunt total eronate, dacă ținem seama că acelea sunt doar lucruri spuse pentru o mare parte a reprezentanților fiecărei zodii în parte.
Astrologia se pare însă că are o vârstă milenară, motiv pentru care merită chiar și respectul celor mai sceptici, indiferent că îi deranjează prezența acesteia ca și știință și se pare că ea datează chiar din vremurile necunoscute în care lumea a luat ființă și formă ca ceea ce în prezent putem vedea în jurul nostru sau chiar mai departe.
Chiar dacă întemeietorul astrologiei se spune că ar fi fost Ham, oamenii, în momentul în care au trecut de la ființe cu porniri animalice la ființe oarecum cerebrale, au început să mediteze la tot ceea ce se întâmpla în jurul lor și nu în ultimul rând la rostul pe care îl aveau sau îl vor fi avut în viață, ori mai bine spus în lume, în univers, oricât de lungă sau de scurtă ar fi fost acea viață sau oricât de vast ori de închis ar fi fost universul și spațiul.
Astfel, putem afirma cu tărie că apariția omului și a civilizației implicit se identifică în mod cert și cu apariția primilor astrologi și a astrologiei ca și știință.
Totodată, acestea au fost direct proporționale cu dezvoltarea cultelor filosofico-religioase și cu analizarea astrelor, și evident cu influența pe care o pot sau nu o avea asupra destinelor individuale umane.
Se spune că astrologia a apărut din singurătate, din nevoia oamenilor de a face ceva în momentul în care erau obligați să petreacă mult timp sub cerul liber, în timpul nopților, pe câmp sau din pură plăcere și contemplație față de astrele cerești. Odată cu nevoile sau plăcerile repetate, oamenii și-au dat seama că în tot ceea ce ei privesc există o oarecare ordine și desigur și un ritm constant, pe care cu o foarte mare rapiditate, au reușit să le transforme în principii și în legi fixe.
Observând că astrele se mișcă în mod regulat și că au o foarte mare legătură cu ceea ce se întâmplă pe pământ, informațiile au fost îmbogățite cu timpul, punându-se astfel bazele unei științe oculte care nu în ultimul rând se naște dintr-o nemaipomenită intuiție, pe care cu siguranță nu toți pasionații o posedă.
În Mesopotamia se spune că s-ar fi născut cu adevărat astrologia, mai exact între Tigru și Eufrat, chiar cu trei milenii înainte de nașterea lui Iisus Hristos, sub egida lui Shamash, supranumit zeul Soare. În întărirea acestor afirmații vin cele 70 de table care au ajuns chiar și până la noi, deci întemeietorii astrologiei au lăsat mai ales cele 50 de table, care sunt foarte cunoscute ca fiind cele ce arată cum se mișcă luna și soarele pe boltă cerească, ei fiind principalele astre care influențează destinul uman.
Astfel observând zilnic, periodic astrele, marii savanți din Ninive, Ur, Mari sau Babilon, au pus bazele unui calendar foarte cunoscut, care avea astfel: o oră de 120 de minute, o zi de 12 ore, o lună de 30 de zile și finalmente un an de 12 luni. Lucrurile stau puțin diferit în ziua de astăzi, deși calculele duc la același rezultat.
Vechii astrologi priveau cerul ca fiind o oglindă a pământului (de unde și teoria cu universuri paralele) și astfel ei reușeau să prevadă evenimentele dezastruoase sau prolifice ce aveau să vină asupra marilor regate. Important de reținut este că marii conducători chiar își dictau viața în funcție de aceste preziceri care trebuiau raportate periodic la curtea împăratului sau a regelui.
Se spune că și printul de origine babiloniană, pe numele său Belus sau Belibni, le spunea copiilor săi tot timpul că le-a citit destinul, atât lor cât și copiilor lor, în registrele pe care le primea. Chiar și în țara magilor, în Chaldea, existau foarte multe turnuri de observare, care urmăreau mișcările astrilor, acestea fiind construite din lemn, asemenea unei piramide formate în trepte, numite zigurate, iar pe platforma lor era construit un templu.
Unul dintre acestea era închinat Taurului sacru și se afla în Nannar, taurul fiind considerat un strămoș sfânt al boului dobândit de la egipteni, care derivă din Hathor, fiind personificat prin acesta, dar și al vacii din India, considerată de asemenea sfântă.
În toate aceste țări – India, Egipt, Nannar, astrologia a căpătat sensuri foarte armonioase și a cunoscut dezvoltări nemaipomenite. În ținutul magilor, foarte importante erau Soarele și Luna, aceștia fiind considerați guvernatorii zilei (Shamash), respectiv ai nopții (Sin).
Lângă aceste corpuri cerești de o deosebită importanță se aflau și alte planete precum: Mercur, Marte, Venus, Saturn, Jupiter, iar fiecare divinitate care era aleasă ca reprezentantă a acestor planete avea anumite trăsături și caracteristici prin care se definea. Mercur era numit și Nebo, Marte era Nergal, Venus era Ishatar, Saturn era Nnib și în cele din urmă Jupiter era Marduk.
Astrologia înțeleasă ca un discurs al astrelor provine din cuvintele grecești „astro” și „logos”, care tradus grosso modo ar însemna „limbajul astrelor”, a devenit din cele mai vechi timpuri, așa cum am precizat, una dintre cele mai cunoscute științe, dar și una dintre cele mai practicate de cele mai multe popoare.
Această știință a străbătut granițele de pretutindeni, de la Amazonia până în Groenlanda, de la marea China până în Europa noastră, de pe teritoriul Oceaniei până pe continentul African, fiind o preocupare continuă, care a dus la realizarea unor adevărate sisteme complexe imaginate în jurul Soarelui, a Lunii și a întregilor constelații.
Toate aceste sisteme spun adesea mult mai multe decât ar putea spune istoria, mitologia sau obiceiurile fiecărui popor în parte. Totodată, astrologia chineză, tibetană sau indiană se pare că permite și schimbarea destinelor și desigur alegerea reîncarnării.
De-a lungul secolelor, astrologia a fost nu doar o formă de divinație, ci și o punte între oameni și cosmos. Această conexiune profundă se reflectă în felul în care societățile antice au interpretat mișcările cerești și semnificațiile lor.
Fie că vorbim de preoți-astrologi din Mesopotamia sau de filosofi precum Ptolemeu, contribuțiile lor au format baza pentru interpretările astrologice contemporane. Înțelegerea originilor și influențelor istorice ne ajută să apreciem cu adevărat profunzimea și complexitatea acestei discipline.
