Interpretare vis în care apare dărâmare

0
8747
Interpretare vis in care apare darama

Înainte de a începe explicația visului în care apăreți dărâmând ceva, trebuie să precizăm că indicat ar fi să consultați înainte de toate simbolurile cuvintelor ce vă apar dărâmate în vis, de exemplu „casa”, „zid”, „perete”, deoarece fiecare are semnificația lui în parte.

Ca și concepție generală, atunci când visezi că dărâmi ceva înseamnă că în viața reală vei avea parte de o pierdere, însă aceasta nu poate fi interpretată decât referitor la obiectul pe care îl visezi.

De exemplu, dacă visezi că dărâmi o casă, aceasta fiind simbolul trupului uman, e posibil să te îmbolnăvești, poate chiar să treci printr-o mare nenorocire din care vei scăpa numai dacă ești foarte puternic.

cladire daramata

Atunci când visezi că dărâmi un edificiu, acesta fiind simbolul relațiilor sociale, al interacțiunilor umane, înseamnă că în realitate vei avea parte de foarte multe pierderi cu semeni, e posibil să te cerți cu cei dragi sau poate chiar cu colegii de la locul de muncă, din cauza unor neînțelegeri.

Poate că nu-ți mai convine nimic și acum începi să îți impui opiniile, ceea ce nimeni nu va aprecia, mai ales pentru că tind să fii prea agresiv în exprimare.

Citește și:  Interpretare vis în care un deținut

Dacă visezi că dărâmi un zid sau un perete, acestea fiind simbolul obstacolelor din viața ta, înseamnă că vei reuși să depășești toate piedicile vieții cotidiene.

daramare

Vei reuși în sfârșit să realizezi ceea ce ți-ai propus sau poate depășești propriile bariere, inhibiții pe care le ai în legătură cu lumea înconjurătoare. Devii mult mai comunicativ și mai deschis, nu te mai inhibi și ești mai sociabil, începi să accepți mai mult decât înainte.

Este esențial să te gândești și la contextul în care a apărut dărâma în visul tău. Se poate să ai legătură cu acea clădire sau poate că era complet necunoscută pentru tine. Aceste detalii pot oferi indicii valoroase în interpretarea visului.

De asemenea, dacă visul tău implică mai multe elemente de distrugere, cum ar fi o casă sau bloc care se dărâmă, aceasta poate indica anxietăți mai profunde legate de schimbări mari în viața ta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.