Interpretare vis în care apare un inel

1
27755
Interpretare vis in care apare un inel

Atunci când visezi că primești un inel și îl porți, înseamnă că te simți legat de cineva sau de ceva, poate fi vorba chiar despre originile tale, despre locul din care te tragi, cât și despre sentimentele tale față de o persoană sau un loc, dar și iubirea, atașamentul cu care îți faci toate treburile.

În cazul în care visezi că găsești un inel, înseamnă că te vei simți atras foarte tare de cineva, iar dacă visezi că îl scoți de pe deget, înseamnă că te vei implica într-o scurtă aventură pasională sau te vei despărți de cel pe care îl iubești. În cazul în care visezi că rupi un inel, înseamnă cu siguranță că te vei despărți de partenerul de viață, inelul fiind simbolul logodnei.

Poți consulta și simbolurile pentru cuvintele „coroană”, „cerc”, „coroniță”, „rotund” etc.

inel

Atunci când visezi un inel, acesta mai poate prevesti și o nuntă apropiată, iar dacă este al tău, înseamnă că ai mulți prieteni apropiați care sunt în stare să facă orice pentru tine, te sprijină, te ajută mereu și ai încrederea și afecțiunea lor, însă mai poate însemna și că vei munci foarte mult și vei avea de câștigat la fel de mult.

În cazul în care visezi că ai un inel, înseamnă că cineva te protejează, iar dacă visezi că săruți inelul unui cardinal, înseamnă că vei avea mult succes pe toate planurile, iar dacă visezi că primești un inel, înseamnă că cel care ți-l oferă nu este sincer cu tine în sentimentele pe care ți le poartă.

Un inel cu piatră în vis reprezintă faptul că vei trece peste toate necazurile cu bine, iar dacă visezi că ai un inel cu piatră de agat, înseamnă că vei avea foarte mult succes, destinul îți va fi favorabil.

Atunci când visezi că ți se crapă sau rupe un inel de pe deget, înseamnă că te vei despărți de persoana iubită, iar dacă visezi că daruiești cuiva, de asemenea, vei rupe o relație, vei fi foarte supărat și deziluzionat.

Atunci când visezi un inel de argint, înseamnă că vei avea o familie numeroasă cu mulți copii, iar dacă visezi că primești un inel de nuntă, înseamnă la fel, că vei avea o familie numeroasă. Un inel de fier înseamnă că va trebui să muncești mult în viață ca să ai puțin.

Dacă visezi că ai două inele pe un singur deget, înseamnă că te vei căsători din interese materiale sau cineva se căsătorește cu tine pentru banii tăi, ori mai poate sugera și faptul că te vei căsători de două ori în viață.

Citește și:  Interpretare vis în care apare un ciocan

Dacă visezi că dai cuiva înapoi o verighetă, înseamnă că te vei despărți de cineva drag, iar dacă visezi că ți se oferă, înseamnă că vei avea o aventură plină de iubire, însă va fi foarte scurtă.

În cazul în care visezi că ai un inel sfârâmat, înseamnă că vei pierde mulți bani. Dacă iei un inel, înseamnă că îți place să pierzi vremea, lenevești, iar dacă visezi că găsești un inel, înseamnă că cineva te va dezamăgi. Mai multe inele înseamnă că vei fi chemat la o distracție de proporții, iar dacă visezi că ai multe inele din fier forjat, înseamnă că vei câștiga o mare sumă de bani.

Atunci când visezi că ai un inel pe deget, înseamnă că cineva îți va oferi ceva material, iar dacă visezi că primești, înseamnă că vei avea o perioadă în care nu vei face nimic. Atunci când visezi că pierzi un inel, înseamnă că nu vei mai fi respectat de partenerul de viață și este posibil să te și desparți.

inel

Dacă visezi că pui un inel pe degetul cuiva, înseamnă că în curând te vei cunoaște, iar dacă visezi că ai un inel rupt, înseamnă că se amână o cununie sau ți se rupe relația.

În cazul în care visezi că scoți un inel de pe deget și te doare foarte tare, înseamnă că ai unele neînțelegeri în căsnicie și te dor foarte tare, însă vor trece, nu trebuie să iei decizii radicale.

O verigă de fier înseamnă că te vei obosi în zadar și dacă îți este mică, înseamnă că este posibil să te îmbolnăvești sau să pierzi ceva drag ție. Dacă visezi un inel pe degetul altei persoane, înseamnă că ești condus de alții în viață.

În cultura populară, inelul adesea simbolizează angajament, promisiune sau o conexiune puternică cu o altă persoană. Visul în care apare un inel poate fi văzut ca un semn al dorințelor tale interioare sau al felului în care percepi o relație. De exemplu, un inel strâns poate indica sentimente de constrângere sau presiune într-o anumită situație.

Pe de altă parte, un inel strălucitor poate fi văzut ca un semn al unei conexiuni puternice și al succesului în relații. Dacă ești curios să afli mai multe despre visele legate de inele, mai ales cele în care primești un inel special, te invit să citești interpretarea visului în care primești un inel de logodnă.

1 COMENTARIU

  1. Aveam trei inele cu pietre pretioase imense pe degetele mainii stangi. Cineva a cerut sa vada daca e piatra pretioasa, l-am dat, insa cum erau un grup de 4 tipi si o tipa, acesta ar fi disparut, atunci furioasa am ars cu tigara tipul de langa mine sub maxilar facandu-i un orificiu profund, asa l-am dezactivat si grupul a scos inelul imediat. Cica era inelul printesei Diana care este pe mana sotiei tanarului print recent casatorit, era dar, nu prea, nu era slefuita bine piatra, nu avea muchii, cu era oarecum rotunjita; apoi grupul de hotit a mai vazut dintr-un portelan extrem de fin un obiect care spunea multe despre vietile mele anterioare, o farfurioara cu cescuta din portelan ce era fluorescenta. Asta lor le spunea ca eu am mare valoare ca fiinta creata in mod special; au verificat dupa metodele lor, cred ca-s tiganii ce au cunoastere avansata, iar crestinii nu o au, ca-s doar robi, asti fiind liberi si colaboratori cu popii cu functia de varga lui nus`care entitate mai rasarita ce-si zice Dumnezeu stiu m. multe, deci soi de asta pus pe identificat zane sa le tina pt ei inchise ca sa le foloseasca puterile/darurile ma verificara pe mine cine-s si ce valente am. Dar, e ciudat, intai am fost la medic sa vb cu unul cu care am fumat, dar aveam tigari f. proaste, tari cum ii plac tigancii din vecini, mie imi plac cele parfumate, apoi medicul m-a servit cu o tigara decenta de Om, nu de tigan si el se duse apoi intra o doctorita in cabinet cu care am fumat, ea a scos pe sestache un kent de acela bun de pe vremuri, apoi am ajuns investigata de tigani, deci doctorita era sefa tiganilor, fie in tandem cu gasca, insa nu stiu cine era tipa din grupul lor, in ea eu aveam incredere, o satena cu care comunicam f. bine. Apoi am putut sa ii pun tatii hainele in dulap, adica intr-un scrin-comoda lenjeria lui, sosete si chilotei, spunandu-i ca bine ca pot sa i le pun si lui civilizat, ca tare m-am saturat sa nu mi se ingaduie. Cine imi e stapan ce imi impune interdictii de a trai firesc, cine ma prigoneste? Oare ce reprezita cele 3 inele cu piatra lunga peste un cm, unul era asemanator cu chihlimbarul, altul tot galbui,piatra avea si al treilea. A, tiganii verificau portelanul aruncand … praf instre el si soare, iar praful se iriza pt ca atunci portelanul raspandea lumina sa devenind semitransparest, translucid. stiu ca toate reprezinta o stare, o analiza ce sunt si reprezint in secole, a ce se minti despre identitatea mea. Tipa acea, nu- mi iese din cap… avea o abilitate de comunicare speciala, sa fie specialist al serviciilor? sa reprezinte mincinoasa profesionala?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.