
Secretele planetei Mercur, asemeni celorlalte planete, nu mai sunt de mult timp secrete, avand in vedere ca in prezent s-au stabilit toate coordonatele, toate trasaturile si s-a realizat in cele din urma si o interpretare astrologica de amploare, a ceea ce poate insemna Mercur in fiecare zodie, retrograd sau in fiecare casa zodiacala. Mercur este simbolul ratiunii, al bunului simt, al responsabilitatii, el influenteaza tot ceea ce da simtul comun al orientarii, este ordinea, organizarea, scrisul si cititul, productivitatea intelectuala, inseamna tot ceea ce tine de evaluare si cantarire, simt analitic, proces de invatare continua si imbunatatire pe plan profesional.
Planeta Mercur este guvernatoarea zodiilor Fecioara si Gemeni, dominandu-le si dandu-le forta atunci cand se afla in aceste semne. Simbolul acestei planete se traduce prin materie dominata de suflet, avand in vedere ca este reprezentat printr-un cerc, care simbolizeaza sufletul, deasupra caruia sta un semicerc cu deschidere in exterior, iar sub cerc sta crucea materiei, formata din cele doua linii, perpendiculare, cea orizontala fiind simbolul corpului, al sufletului, reprezentand fiinta materiala, iar cea verticala fiind simbolul ratiunii.
Asa cum spuneam Mercur este forta, ratiune si comunicare, idei ce pot fi extinse pana la toate mijloacele de comunicare, de transport, legaturi intre oameni, precum posta, comertul, transportul, internetul, iar zodia in care se afla ne arata modul in care sunt procesate informatiile, modul de comunicare, modul in care gandim.
Pe langa acestea pozitia intr-o casa astrala ne arata domeniile de preocupare, domeniile care ne fac sa fim mereu cu mintea la ele. Astfel, Mercur in conjuctie ascendent poate determina caracter inteligent, persoane active, extrem de comunicative, curioase, ce pot aborda locuri de munca ce implica comunicare, de exemplu scriitor ori jurnalist sau purtator de cuvant, de transport sau de comert.
In aceeasi ordine de idei ne putem raporta la Mercur ca la mesagerul zeilor, iar nativii care se nasc sub un Mercur prost aspectat pot fi condusi catre indiscretie fata de sine, tind sa vorbeasca prea mult despre propria persoana, avand imposibilitate de a pastra o taina, pentru ei fiind foarte important sa invete sa asculte nu numai sa vorbeasca, oricat de maestri ar fi in aceasta arta.
Mercur totodata influenteaza si miscarile si schimbarile de orice tip vor avea loc intre oameni, vestile primite prin toate mijloacele de comunicare. Miscarea acestei planete in cadrul zodiacului tropic este foarte strans legata de miscarea Soarelui, de care el nu se poate indeparta, mai mult de 28 de grade, iar in acest sens il vom putea gasi cam in acelasi semn cu Soarele ori de cele mai multe ori intr-un semn invecinat. In urma combinatiilor realizate intre Soare si Mercur se pot realiza in total 36 de tipuri de caractere umane diferite, impletind personalitatea foarte vizibila pe care Soarele o poate conferi, cu tipul de gandire si cu tipul de perceptie asupra lumii.
Mercur spre deosebire de celelalte planete este o planeta neutra in cadrul astrologiei (tinand seama ca celelalte sunt fie masculine, fie feminine) iar interpretarile astrologice sunt complexe si are si doua domicilii pe zodiac, asa cum am precizat anterior, unul este in Gemeni, un semn masculin, iar altul este in Fecioara, deci semn feminin, ambele zodii fiind perfect mutabile, flexibile, in acord cu vibratiile dinamice, de multe ori polivalente, de alte ori oscilante.
Astfel vibratia zodiei Gemeni devine activa, fiind inclinata catre vehicularea unor informatii sau a informatiilor in general, fiind caracterizati de interes, curiozitate, cautare continua, de cele mai multe ori dorind prelucrarea ei, iar vibratia dinamica a Fecioarei este pasiva, este inclinata catre clasificarea informatiei, catre receptionarea acesteia, primirea ei, insa intr-un mod mult mai responsabil, nativii selectand informatii cu folos si negandu-le pe cele care nu sunt utile.
In zodia Fecioara, Mercur este considerat ca este in exaltare, ceea ce reprezinta un caz aparte, aceasta fiind singura planeta ce se afla in stare de exaltare in zodia in care isi are domiciliul, iar al doilea semn al zodiacului in care Mercur se afla in aceeasi stare este Varsator, acest semn fiind cel in care inteligenta este dusa pana la extrem de catre libertatea si originalitatea vibratiei uranianului. In continuare vom vedea cum se descrie fiecare tip de intelect in functie de pozitia acestei planete fermecatoare, pline de ratiune, atunci cand se pozitioneaza in cele 12 zodii:
Cand Mercur este in Berbec, inseamna ca este in peregrinaj, ceea ce vine si cu o minte plina de inovatii si foarte activa, mereu deschisa la idei noi, mai mult decat atat, deschisa la promovarea acestor idei, inainte de aprofundare. Totodata, in cele mai multe cazuri, cand Mercur este in Berbec, nativul sau va trage concluzii fara sa gandeasca, pripite si se va ambala la idei fara o prea mare importanta, in aceasi timp fiind capabil sa le priveasca si ca pe un ideal, ori va fi un critic fara pic de mila si deloc receptiv la ideile celor din jur. Caracteristic acestui nativ mai este si faptul ca simte mereu nevoia sa isi impuna propriile idei, indiferent cat ar fi de bune sau rele, insa ii lasa pe cei din preajma lui sa ocupe aceasta functie.
Cand Mercur se afla in zodia Taur, aceasta fiind un semn de pamant, inseamna ca se afla in trigonocratie, iar gandirea va fi mereu inclinata catre solutii bune, de folos, practice si mereu cu fundamente bune, ce au la baza conceptii stabile, traditionale sau chiar conventionale. Cand Mercur se afla in Taur acesta va fi foarte greu de urnit din loc, in acelasi timp isi va conserva ideile limitate, desi este in stare sa si le utilizeze eficient in varii domenii si directii.
E langa toate acestea efortul pe care il depunde pe o perioada lunga de timp, ii va fi mereu la indemana pentru ca are finalitati practice. Tot aici putem completa si cu faptul ca atunci cand Mercur se afla in Taur acesta va fi beneficiarul direct si statornic al unei invataturi pe care a dobandit-o in trecut, totodata avand nevoie sa progreseze in tot ceea ce inseamna felul de triere al informatiilor si conceptiilor in care crede si la care adera.
Mercur in Gemeni, este chiar in semnul masculin al domiciliului sau, deci se simte foarte bine, dand o stare plina de vioiciune, abila, aceasta fiind mereu motivata de curiozitatea de a intra in posesia de noi informatii si de a le impartasi si celor din jur, de a comunica cu apropiatii. De multe ori nativul cu Mercur in Gemeni are foarte bune abilitati de scris si pentru oratorie, exprimandu-si ideile pe orice cale.
Este plin de atentie la ceea ce se intampla in jurul sau, fiind distributiv, in cateva situatii chiar duplicitar in gandurile sale (mai ales daca tinem seama de faptul ca este un semn dual) ori poate fi afectat de tratarea intr-un mod superficial al ideilor pe care le poseda. Tocmai din acest motiv el este mai potrivit in situatii in care trebuie sa exprime idei, sa vehiculeze informatii, insa in nici un caz sa le judece. Este un nativ sociabil ceea ce ii poate oferi succese mult mai usoare fata de atunci cand ar trebui sa munceasca din greu asemeni unui profesionist.
Mercur in Rac este un semn plin de emotie, plin de vulnerabilitate insa planeta se afla in aceasta situatie in peregrinaj, dand o minte receptiva, cu o memorie de exceptie. Racii sunt cunoscuti ca fiind zodii ce traiesc din amintiri, ei adunand tot felul de informatii din studii pe care le urmeaza, fiind atras de traditii, de trecut, de istorie, de stramosi. Cand Mercur se afla in Rac, totul poate fi perceput asemeni unei enciclopedii ambulante, plina de informatii, care insa are nevoie sa isi accepte si inteleaga trecutul, trecandu-l printr-o prisma a emotiilor pornite din amintirile ce le colecteaza.
Cand Mercur este in Leu, este in cadere, amintind de faptul ca intelectul devine numai un instrument al spiritului, ca spiritul este cel care conteaza si sta la baza tuturor. Nativul de cele mai multe ori respinge ideile pe care nu le vede ca aliniindu-se pe principiile sale foarte inalte, iar atunci cand principiile sale nu sunt pozitionate atat de sus, rezultatul va fi aroganta ideilor, increderea fara margini in acestea oricat de eficiente ar putea ele fi. In aceeasi ordine, mai continuam si cu faptul ca nativul are foarte multa creativitate, este mereu dispus sa comunice, sa dea din intelepciunea sa mai ales daca este ascultat.
Aici Mercur este in plina exaltare, avand si o pozitie foarte puternica, mintea devenind dominatoarea emotiilor, iar toate ideile vor fi analizate, catalogate si etichetate cu multa minutiozitate, iar tendintele catre critica agresiva sunt foarte puternice. Nu trebuie sa uitam ca un Leu puternic trebuie inainte de toate sa inteleaga ca el ar face mult mai bine sa isi foloseasca ideile si sa le utilizeze in ceea ce face, punandu-le in scopul comun al celor din jur, decat sa isi consume timpul incercand sa fie admirat.
Cand Mercur este in Fecioara, nativul nu se va multumi doar cu aflarea unor informatii, el va trebui si sa le critice si sa le promoveze considerand ca aceasta este datoria lui, ori sa le respinga dupa caz, tinand seama de concluziile pe care le are. Nativii de sub acest semn vor avea mereu tendinte sa lucreze doar cu cantitati foarte mari de informatii, fiindu-le caracteristic, parte din ei sa le dirijeze si sa le analizeze, in functie de cat ii vor fi de utile.
Cand Mercur se afla in Balanta, acesta fiind un semn de aer, pozitia este de Trigonocratie, lucru care devine vizibil mai ales in sociabilitatea de care da dovada nativul, si in dispozitia pe care adesea o are pentru confruntari ori chiar asocieri si relatii de diverse naturi. Mintea nativului tinde catre criterii de o morala si de o estetica deosebita, el fiind intr-o continua cautare a armoniei, a echilibrului, a dreptatii, fiind adesea capabil sa vina cu cele mai abile solutii, caracterizate prin diplomatie, care il ajuta sa treaca peste situatii contradictorii ori peste conflicte.
Totodata acest nativ este plin de creativitate, gaseste formule adecvate de comunicare si beneficiaza aparent de o experienta foarte bogata la nivel critic, de care in acelasi timp nu se foloseste decat cu mare tac si delicatete, nefacand prea mult caz de ea.
Cand Mercur este in Scorpion, acesta se afla in peregrinaj, dand nativului o minte destul de incitanta, el nu se va multumi cu ce vede la suprafata, ci incearca in permanent sa scormoneasca in lucruri, cauta profunzime, este mereu atras de mistere, cauta continuu raspunsuri incomode pentru majoritatea, nerostite, este avid de informatii secrete si in cele mai multe cazuri, gandirea sa nu cunoaste decat un grad de transformare destul de radicala.
Cand Mercur este in acest semn, nativul va lucra foarte mult la nivel psihic, intelectual, chiar daca de multe ori cei din jur nu-l pot observa facand prea mari eforturi, chiar daca adesea o face si pentru cei care il inconjoara. Are un simt critic dezvoltat, iar ideile sale vor fi mereu orientate catre altii sau mai bine spus impotriva lor, facandu-l astfel sa riposteze constant ori sa se apere in permanenta. Nativii acestia trebuie sa se concentreze asupra comunicarii ideilor lor fara sa mai raneasca pe cei din jur.
Cand Mercur este in Sagetator, inseamna ca se afla in Exil, in ciuda faptului ca in vibratia pe care o emana Jupiter catre aproape toate planetele, aceasta este mai mereu pozitiva si se simt destul de comod. Aspectele dunt mereu profitabile, stralucite, insa mintea, ratiunea poate sa intampine cateva dificultati mai ales cand este vorba de apropierea de principiile vietii spirituale, cand intervine nevoia de a progresa, acestea ducand de multe ori la impunerea renuntarii la ideile vechi pentru a lua altele noi, in voga.
In aceasta situatie nativii au inclinatii catre idei controversate, in disputa, explorari intelectuale care au menirea de a ajuta progresarea gandirii umane. Totodata se dezvaluie si radacinile spirituale ale vietii. Inclinatiile sale catre filosofie, devin in mai toate cazurile neproductive insa doar la nivel material, ajungand cu timpul sa dea nastere unor conceptii care vor capata amploare.
Mercur in Capricorn, acesta fiind un semn de pamant, este in plina trigonocratie, oferind mintii o foarte mare organizare, avand si o tendinta de programare atenta a ideilor, a actiunilor si a etapelor in viata si pe toate planurile. Criteriile de munca sunt de o inalta eficienta economica si administrativa. Renunta cu usurinta la ideile pe care le considera un impediment in progres, in gandire, se concentreaza doar asupra acelora care ii pot aduce profit, care sunt concrete, chiar daca acest lucru ii va lua mult timp. Nativul nu este niciodata agitat, niciodata grabit atunci cand ia o decizie si cand isi asuma o idee, o respecta si o pune repede in aplicare.
Nativul cu Mercur in Varsator se afla intr-o stare de plina exaltare, dand o gandire care de multe ori tinde catre genialitate, catre o inteligenta stralucitoare, avand cele mai originale idei si cele mai nonconformiste ganduri, mintea sa fiind mereu deschisa la idei noi, la tot ceea ce inseamna nou si este mereu in plina forta, in placerea aventurii, in dorinta de a experimenta pozitiile mintii in cele mai bizare forme, dorind sa isi promoveze totodata ideile excentrice. Nativul gandeste ca un vizionar si va fi mereu printre cei care accepta tehnologiile noi, ori modurile inovatoare de a solutiona probleme, devenind chiar revolutionare.
Uranianul in Mercur are adesea o exprimare onesta, directa, fara nici o retinere, fapt ce il poate conduce catre coflicte, avand in vedere ca nimeni nu primeste prea bine adevarul, insa acest „defect” considerat de altii, poate fi un instrument plin de creatie.
Cand Mercur este in Pesti, planeta este simultan in Cadere si in Exil, ceea ce conduce la o situatie de delicatete pentru ratiune, nativul avand tendinta de a se lupta mereu cu ideile contradictorii, care au tendinte opuse, nereusind sa se decida vreodata, prea simplu ori prea repede, de multe ori ramanand agatat in gandire. Totusi aceasta aparenta problema este vazuta si ca un exercitiu pe care il foloseste in minte ca sa isi stabileasca cu fermitate bazele credintei. In momentul in care a reusit sa faca acest lucru, va capata o viziune integratoare si coerenta, reusind sa isi gaseasca pacea sufleteasca.
Interpretarile astrologice sunt adesea realizate la perfectie dupa coordonatele exacte ale fiecarui nativ in parte. Insa Mercur este in cele din urma o planeta care reuseste sa influenteze intelectul, mai ales daca stam sa luam in vizor si culoarea sa reprezentativa si anume violetul, ceea ce duce cu gandul la mister, metalul pretios, care este mercurul, folositor si nociv in acelasi timp, asemeni ratiunii, iar piatra pretioasa a sa este opalul, translucid, care ofera o stare plina de confuzii.
Planeta se caracterizeaza printr-o miscare retrograda si adesea isi asuma semnul si genul acestuia, in momentul in care il ocupa. Casele astrologice pe care le guverneaza sunt casa a treia (a Fratilor si a Comunicarii) si casa a sasea (a Sanatatii si a Serviciului), in acelasi timp fiind guvernatorul zilei de miercuri.
Mercur mai simbolizeaza si tineretea, surorile, fratii, vecinii, literatura si invatatura, iar semnul sau care implica si o semiluna, duce cu gandul la aspiratiile catre adevaruri superioare. Defectele mercurienilor in general sunt critica, minciuna, agitatia si siretenia, iar calitatile lor sunt desigur sociabilitatea, spirit critic, stiintific, diplomatie, elocventa, inteligenta, puterea de a se adapta la noi evenimente.
Culoarea pe care o prefera este albastrul, iar in general nativii au ca organe sensibile zona plamanilor, fiind de regula de statura mica, ei reprezentand miscarea, ratiunea, comunicarea, intelectul. Mercurienii sunt nativi intuitivi, indemanatici si au gratie in tot ceea ce fac, fiind in acelasi timp plini de echilibru si de armonie, mai ales atunci cand ajung la maturitate.