Atunci când visezi că faci abuz de ceva anume, înseamnă că greșelile pe care le-ai comis cu ceva timp în urmă se revarsă asupra ta în prezent, chiar dacă ți se pare că au fost trecute cu vederea.
În același timp, abuzul din vis arată și o stare plină de regret și sentimentul că cei din jur se folosesc de tine, dar nu demarezi nicio acțiune ca să te aperi. Lași lucrurile să meargă deoarece te simți vinovat.
Pe de altă parte, atunci când visezi că cineva își bate joc de tine, face abuz de persoana ta, înseamnă că în viitorul apropiat vei sta cam prost cu sănătatea. Dacă visezi că tu faci abuz de cineva, înseamnă că vei reuși să îți achiziționezi datoriile și să o duci astfel mai bine cu banii.
O altă interpretare a visului în care apare un abuz se mai referă și la faptul că dacă tu ești cel care abuzează de ceva în vis, este posibil să fii pedepsit de cei cărora le-ai făcut rău în trecut, iar dacă tu faci abuz, înseamnă că cei pe care îi consideri prieteni sunt de fapt dușmani și trebuie să ai grijă cu cine te încurci.
Abuzul mai poate însemna și fuga față de realitate, o luptă continuă pe care o purtați cu cei din jur deoarece nu vă acceptă așa cum sunteți.
Visul în care apare un abuz poate fi un indicator puternic al conflictelor interne și al luptei cu aspecte ale propriei persoane sau ale trecutului. Este important să analizezi contextul și emoțiile asociate cu abuzul din vis. De multe ori, aceste vise pot reflecta sentimente de neputință, frică sau traume nerezolvate. Dacă te simți abuzat în vis, acest lucru ar putea sugera că te confrunți cu situații în viața reală în care te simți vulnerabil sau exploatat.
Pe de altă parte, dacă ești observatorul unui abuz, visul poate reflecta îngrijorările tale legate de injustiție sau de protejarea celor vulnerabili. Pentru o mai bună înțelegere a sentimentelor de amenințare și de constrângere în vise, citește mai multe în articolul nostru dedicat aici.