Interpretare vis în care apare o minciună

1
2907
Interpretare vis in care apare o minciuna

Atunci când visezi că spui o minciună înseamnă în realitate că vei spune chiar o minciună sau cel mai probabil vei fi mințit, sau că cineva îți ascunde ceva în realitate.

Puteți consulta și simbolurile pentru cuvintele „mincinos”, „fals”, etc.

Unii tălmăcitori de vise sunt de părere că atunci când visezi că spui o minciună înseamnă că în viața reală îți va fi bine, poate chiar vei fi promovat la locul de muncă, cei din jur te vor privi cu mai multă stima, vei avea o poziție mai bună în societate, vei câștiga mai mulți bani, iar dacă visezi că o altă persoană te minte înseamnă exact opusul, și anume vei pierde mulți bani, este posibil chiar să fii implicat într-o altercație din care să ieși lezat atât fizic, cât și psihic.

Se mai spune că atunci când visezi că spui minciuni sau afli despre alții că mint înseamnă că cei care te înconjoară nu îți sunt prieteni sinceri, doar se folosesc de tine ca să progreseze și să câștige.

Dacă visezi că spui minciuni, se mai spune și că ești un om mizer, îți este teamă să înfrunți greutățile, te eschivezi, nu vrei să îți asumi riscuri și nici responsabilități, nu îți exprimi cu suflet părerea, îți modelezi principiile după cum bate vântul, în funcție de ceilalți. Minciuna din vis mai poate fi și simbolul unor sentimente de vină, poate că ai comis o serie de fapte urâte în trecut, iar acum îți este frică să nu plătești pentru faptele tale.

Unii tălmăcitori de vise sunt de părere că minciuna din vis prevestește o decădere psihică a celui care visează deoarece se minte singur și adesea trăiește într-o lume a fanteziei, iar în momentul în care va veni adevărul va fi foarte mult rănit, mai ales pentru că visele sale nu vor cunoaște împlinire.

Citește și:  Interpretare vis în care apare un acordeon

Dacă visezi că alții îți spun minciuni și tu le crezi, deși ești conștient că sunt minciuni gogonate, se mai spune și că ești un om care poate fi ușor rănit, crezi pe oricine, te păcălești singur de cele mai multe ori, te lași influențat atât de rău, cât și de bine, iar asta înseamnă că ar trebui să îți analizezi mai bine modul de a trăi și de a gândi, ca să nu ai prea mult de suferit.

Când visezi că o altă persoană minte, înseamnă și că riști să fii complicele unor activități rău famate, să te defăimezi singur prin relațiile pe care alegi să le ai cu cei din jur, totul pornind dintr-o stupidă naivitate, ajungându-se chiar la cele mai rele lucruri. Tot în acest context mai putem încadra și lipsa de experiență în cele ale vieții de om matur, inconștiența, incapacitatea de concepere a răului, a injustiției, imposibilitatea de asumare a responsabilităților.

Minciuna în vise poate indica și o luptă internă între ceea ce dorim să credem și realitatea pe care nu dorim să o acceptăm. Acest simbol oniric ne poate îndemna să ne reevaluăm propriile gânduri și acțiuni în căutarea adevărului și autenticității. Dacă te-ai întrebat vreodată ce înseamnă când minti în vis, această explorare poate oferi răspunsuri și o mai bună înțelegere a propriilor tăi sentimente ascunse.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.