Soarele în relație cu Neptun

0
663
Soarele in relatie cu Neptun

Soarele în conjuncție cu Neptun va avea o influență asupra multor aspecte din viață și va reuși să aducă și multe experiențe destul de ciudate în existență.

Trebuie să ținem seama de faptul că Soarele reprezintă voința, spiritul, iar Neptun vine cu misterul și cu neprevăzutul, ceea ce înseamnă că toate acțiunile legate de voință ale individului vor fi invaluite într-o aură de necunoscut.

Conjuncția dintre Soare și Neptun ne aduce într-o lume a intuiției, a viselor și a imaginației. Cu Soarele reprezentând esența noastră și Neptun dominând regatul subtil și mistic, această combinație aduce în prim-plan teme legate de inspirație, compasiune și conștientizarea universului interior. Nu este doar o interacțiune astrală, ci și o poartă către profunzimile sufletului uman.

Neptun mai reprezintă și iubirea universală pe care nativii născuți sub acest aspect astral o pot simți ceea ce duce și la căutarea continuă a adevărului, la perceperea mediului înconjurător și a universului la o scară mai mare față de ceea ce se poate atinge.

Toți nativii trăiesc din vise, pentru ei viața reprezintă o întreagă contemplație, reușesc să trăiască adesea detașați față de restul lumii, fericiți în lumea lor, iar atunci când interacționează cu exteriorul urmările pot fi cât de tragice sau neașteptate, poate chiar dăunătoare la nivel sufletesc.

Nativii au și un farmec deosebit de subtil care îi face să atragă multe admirații, au în ochi o sclipire care îi poate duce departe. Ei vor excela mai ales în domeniile de artă, în domenii în care trebuie să-și folosească imaginația, deoarece aici îi ajută Neptun din plin și aici și Soarele le dă energie cât să se poată descurca în orice situație.

De asemenea, aici este foarte indicat ca nativii să se ferească de droguri sau orice tip de narcotice, substanțe care provoacă dependență deoarece ei sunt cei mai predispuși către dependență.

Citește și:  Horoscop anul 2013, anul Șarpelui de apă - zodia Taur

Soarele în opoziție cu Neptun aduce cu sine dezamăgiri și foarte multe trădări, mai ales din partea celor de la locul de muncă ori din partea celor străini. Asta înseamnă că trebuie, în primul rând, să aibă grijă să nu se implice prea mult în relații cu persoanele pe care le văd pentru prima dată și în plus să nu dea crezare ideilor celor din jur.

În această manieră se vor pierde o serie de lucruri pe care nativul și le dorește din inimă și astfel dezamăgirile sunt tot mai mari, ca o consecință a faptului că nativul a deranjat armonia din natură și a violat într-un fel legea iubirii sau chiar a compasiunii.

Soarele în trigon cu Neptun arată un aspect benefic și indică o influență asupra creșterii spiritului ce vine din partea lui Neptun desigur. Această planetă este plină de misticism, ceea ce înseamnă că nativul va avea parte de o serie de expansiuni sufletești și psihice, totul se rezumă la adevăr, la conștiință, la experiențe benefice, deși foarte grele de trecut.

În conștiința nativului se vor naște o serie de idei pline de paradox, de echivoc, dar care pentru individ vor avea o semnificație majoră, având în vedere că își va putea dezvolta viața interioară.

Nativul va fi în general norocos, chiar dacă nu vede acest lucru, foarte agreat de cei din jur și ar face bine dacă s-ar feri de viața senzuală pentru a nu cădea în mrejele ei și în cele din urmă să fie dominat.            

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.