Interpretare vis în care racești, ești răcit

0
2000
femeie racita, ii curge nasul

Interpretarea cea mai simplă a unui vis în care ai răcit este că boala este o consecință a unor insulte sau jigniri care ți-au fost aduse. Practic, boala este o consecință a unor ‘vătămări’ în plan fizic, iar un astfel de vis reprezintă transpunerea ei din planul emoțional în cel fizic, la nivel de vis.

Poate fi însă vorba și despre un regret pe care îl simți în legătură cu anumite cuvinte jignitoare pe care le-ai spus, iar boala reprezintă o manifestare a unei conștiințe încărcate.

Atunci când visezi că ești răcit, este posibil să ai parte de o problemă minoră, însă unele dicționare de vise duc situația la extrem, spunând că un vis în care răcești poate anunța un posibil accident, fără a specifica mai multe despre natura lui.

Important în interpretarea visului în care apare răceala este și felul în care reacționează omul: unele persoane recurg la diverse suplimente naturale pentru a preveni și trata boala, precum este canabidiolul, în timp ce alte persoane preferă să urmeze pașii obișnuiți, și anume să ia medicamente, care pot avea însă și efecte negative, fiind totuși substanțe chimice toxice.

O altă tălmăcire ne sugerează că răceala din vis poate fi și o dorință a noastră de a ne distanța de oameni sau de o persoană anume, dar și un rezultat al multor frustrări și neajunsuri.

Răceala sau gripa, fiind boli mai mult sau mai puțin grave, pot releva anumite schimbări neplăcute care au avut loc în viața noastră, precum și o defalcare emoțională. Spre exemplu, atunci când visezi o epidemie de gripă sau un virus periculos, care are trăsături apocaliptice, înseamnă că ai o acumulare profundă de gânduri negative.

Atunci când visezi că un membru al familiei tale sau un prieten apropiat răcește sau contactează gripa sau coronavirusul, înseamnă că există discordanțe în casa ta sau la locul de muncă. Acestea se pot rezolva uneori prin comunicare, dar și prin anumite ruperi de ritm, cum ar fi scurte pauze sau vacanțe. Încearcă să realizezi care sunt persoanele la care ții cu adevărat și nu te mai îngrijora atât de mult pentru orice fleac.

Citește și:  Interpretare vis în care apar sâni

Dacă visezi că ai transmis gripa sau un alt virus către o altă persoană, înseamnă că îi afectezi pe ceilalți, descărcându-ți frustrările și nervii pe ei. Încearcă să delimitezi mai bine lucrurile din viața ta. Dacă ai picat un examen sau dacă șeful a tipat la tine, nu duce asta mai departe. Încearcă să nu canalizezi această energie negativă către cei alături de care conviețuiești. Caută să-ți ridici moralul și nu încerca să-i tragi pe ceilalți în groapă cu tine.

Ai visat că iei o gripă sau un virus de la cineva? Acest tip de vis ar putea indica faptul că niște probleme din trecut te-ar putea ajunge din urmă.

În concluzie, dacă visezi că te refaci după o răceală sau gripă, asta înseamnă că ai depășit un obstacol psihologic și că ești gata să-ți reiei viața sau să încerci din nou. Poate fi vorba despre o tentativă nereușită care te-a preocupat, ca de exemplu lăsatul de fumat: chiar dacă ai eșuat și ai fost dezamăgit, acum ai din nou încrederea, puterea și curajul să faci o nouă încercare, crezând că vei putea obține rezultate bune de această dată.”

Descoperă mai multe interpretări ale visului în care apare receția accesând aici pe DreamGeek.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.