Înțelegerea horoscopului natal ne ajută pe cei mai mulți dintre noi nu doar să ne plasăm într-un anumit spațiu, ci și să ne cunoaștem mai bine, să ne dăm seama de ce avem anumite preferințe, de ce gândim într-un anumit mod, de ce suntem diferiți unii față de alții, cât și de ce urmările faptelor noastre au cu totul alte puncte de referință în destinul nostru.
Desigur, acestea fiind spuse în linii mari, vom încerca pe cuprinsul acestui articol să aducem, poate nu neapărat o serie de argumente, ci o serie de îndreptățiri pentru astrologie, o știință care, chiar dacă nu are atât de multă credibilitate, pare să devină, de multe ori și într-un fel, destul de fanatică, Biblia sau cartea Sfântă a unor dintre noi.
Horoscopul natal este o hartă astrală personalizată, bazată pe poziția exactă a planetelor și stelelor la momentul nașterii unei persoane. Prin interpretarea acestei hărți, putem descoperi indicii prețioase despre destinul nostru, forțele care ne influențează și modul în care ne manifestăm personalitatea în lume.
Horoscopul natal reprezintă mai exact harta astrală în momentul nașterii, deci alinierea astrelor, cât și felul în care acestea sunt surprinse în relații și conjuncturi, felul în care sunt dispuse ele pe cer în momentul nașterii unui individ, cât și intersectarea anumitor semne zodiacale.
Pe un cerc care reprezintă astrograma noastră natală avem atât descendentul cât și ascendentul, și acest lucru semnifică și faptul că nu numai semnul zodiacal sub măreția căruia ne-am născut are un efect deosebit în viața noastră, ci și restul semnelor. Poate că de multe ori v-ați întrebat de ce unele persoane au trăsături mai mult pentru cei din zodia Fecioară decât pentru cei din semnul zodiacal sub care s-au născut, de exemplu, Balanța.
Aprofundarea horoscopului natal ne oferă ocazia de a înțelege mai bine anumite aspecte ale vieții noastre, precum tendințele comportamentale, talentele ascunse și provocările pe care le putem întâlni. Cu aceste informații la îndemână, putem lua decizii mai informate și ne putem alinia mai bine cu scopul nostru în viață.
Acest lucru se datorează faptului că persoana cu pricina are probabil ascendentul în Fecioară, iar după vârsta adolescenței acesta începe să se manifeste mult mai pronunțat, și desigur că își va păstra trăsăturile de bază care îl reprezintă ca și Balanța propriu-zisă, însă caracterul său va fi mai pregnant în primul semn menționat.
Înțelegerea horoscopului natal ne ajută să ne dăm seama și de ce suntem atât de diferiți unii față de alții, chiar dacă luăm, de exemplu, un număr mare de oameni care s-au născut într-o anumită zodie, și să înțelegem de ce anume suntem asemănători în anumite privințe cu unii care s-au născut într-o zodie poate diametral opusă zodiei noastre.
Așa cum am explicat în cuprinsul altor articole, mai ales cele legate de influența astrelor asupra noastră, poate să fie lesne de înțeles de ce Venus ne oferă o stare de armonie și de tandrețe chiar dacă nu este guvernatorul zodiei noastre și de ce mărețul Neptun ne face să fim atât de sensibili și de marinimoși sau plini de taine. Înțelegerea horoscopului natal va avea în cele din urmă o deosebită importanță pentru noi, mai ales atunci când vorbim despre delimitarea planurilor în viață.
Dacă, de exemplu, cineva are ca planetă în casa muncii activată planeta Jupiter și nu este un semn dominat de acest astru și nici măcar cu influențe din partea sa, ne vom da seama că, de fapt, Jupiter nu face decât să pună accentul pe viața noastră profesională și pe toate rezultatele, dându-ne mai multe șanse de reușită, mai mult optimism, mai mult altruism, cât și putere de muncă.
Acestea fiind spuse, vom încerca pe parcursul fiecărui articol cuprins în această secțiune de Astrologie să explicăm cât mai bine horoscopul natal și să aducem cât mai multe lămuriri în privința sa.