Interpretare visîn care apare o balanță

0
614
Interpretare vis in care apare o balanta

Atunci când visezi o balanță înseamnă că trebuie să ai grijă la relațiile noi pe care le legi, deoarece este posibil ca cineva să vrea să te înșele sau să-ți facă rău, poate chiar să-ți strice imaginea și să te ducă la pierzanie.

În cazul în care talerele balanței pe care le visezi sunt la același nivel, înseamnă că în viața ta vei da dovadă de foarte multă rațiune, vei cântări bine lucrurile și vei reuși să iei cele mai bune decizii, deoarece ești un om trecut prin multe, chiar dacă poate nu ai o vârstă tocmai înaintată.

În cazul în care unul dintre cele două talere este mai jos poziționat, trebuie să vă raportați și la restul simbolurilor din vis, deoarece acestea vor spune exact dacă situația va fi în avantaj sau în dezavantaj.

Se poate să ne raportăm și la faptul că, dacă talerul din stânga este mai jos, atunci vom avea noroc, deoarece dreapta, simbolul dreptății, stă deasupra, vom avea un viitor luminos, însă dacă talerul din stânga este deasupra, atunci se preconizează o situație dezastruoasă.

Balanța, asemenea balansoarului, poate apărea persoanelor care se decid foarte greu, nu prea știu pe ce drum să o apuce, ori dimpotrivă, poate să arate și faptul că persoana care visează este perfect echilibrată, știe ce vrea de la viață și se comportă ca o persoană perfect adultă, care este în stare să ia decizii și are o personalitate echilibrată potrivită.

balanta

Totuși, visele în care apare o balanță sunt atât de contradictorii pe cât de complexe, având în vedere că ele mai pot sugera și un dezechilibru, indiferent de cât de stabilă ar fi balanța din vis. Poate sugera faptul că ar trebui să încercăm să ne mai temperăm, să fim mai senzoriali, să nu mai plecăm urechea la orice și nici să nu ne mai abandonăm inima pe nimic.

De multe ori, balanța din vis sugerează și faptul că ne simțim trădați, ne simțim nedreptățiți și am vrea să ni se arate și nouă justiția în față, exact asemenea unei doamne a dreptății, care să lovească cu spada pentru verdict, așa cum este de altfel și simbolul Balanței, ca și zodie. Ar trebui însă, în momentul în care visăm o balanță, să ne dăm seama de realitate și să nu vedem ceea ce nu este tocmai din teama de a lua o decizie bruscă, ori din comoditatea de a acuza și de a aștepta un rezultat.

Citește și:  Interpretare vis în care apare o armură

Asemenea și nativilor din zodia Balanță, aceasta poate să sugereze faptul că cel care o visează este o persoană diplomată, care iubește echilibrul, armonia, arta, frumosul în general. Poate să simbolizeze și atracția puternică față de sexul opus, deoarece Balanțele, de regulă, au un magnet incredibil pentru acestea. Faptul că se pricep la negocieri și dau dovadă de multă amiciție, au un spirit simpatic și mereu jovial, gata să schimbe vremea în cazul în care cineva este trist.

Chiar dacă balanța din vis, ca și obiect, mai poate simboliza și faptul că persoana respectivă are puterea mare de a convinge, aici lucrurile sunt cu dus și cu întors, deoarece unele simboluri ne pot arăta în vis dacă vom reuși sau nu să perseverăm, să câștigăm.

Simbolurile visului în care apare o balanță se pot prelungi la lista de caracteristici ale nativilor din zodia Balanță, însă nu întotdeauna sunt cele mai plauzibile, având în vedere că foarte mult contează și persoana care visează, cât și restul simbolurilor ce apar.

Visele în care apare o balanță adesea simbolizează nevoia de echilibru și armonie în viața ta. Această imagine poate reflecta lupta internă între diferite aspecte ale vieții tale, cum ar fi munca și viața personală, sau între emoții și logică. Balanța în vis poate indica, de asemenea, deciziile importante care trebuie luate și necesitatea de a cântări cu atenție toate opțiunile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.