Interpretare vis în care apare un balon

0
10039
Interpretare vis in care apare un balon

Atunci când visezi un balon pentru copii înseamnă că poți avea mici supărări sau necazuri care îți vor dăuna în zilele următoare visului. Însă, dacă visezi un balon care zboară, înseamnă mărire. Vei avansa sau poate cineva îți promite avansare, deși e un folos la care nu speri, însă până nu te vezi realizat.

Totodată, dacă privim mai atent, vom realiza că balonul este simbolul lucrurilor sau al evenimentelor trecătoare, fiind totodată și imaginea goanei după fericire, o goană în care nu vom ști niciodată dacă vântul va bate împotriva sau pentru noi. În același timp, dacă visați un balon spart, acesta reprezintă, asemenea unui balon de săpun, o speranță care nu vi se va împlini, un plan care este năruit.

Un alt fel în care vă mai poate apărea balonul în vis este acela de balon de zbor, înălțat către cer. Iar dacă visați că vă urcați într-un asemenea balon, reprezintă faptul că veți fi nevoit să plecați într-o călătorie care nu vă convine, sunteți presat de împrejurări.

balon cu aer cald

Dacă vedeți un balon pe cer, care zboară, înseamnă că veți întâmpina piedici în afaceri, veți avea probleme la locul de muncă. Reprezintă și nervozitate, agitație. Dacă balonul aterizează, înseamnă că veți avea parte de schimbări în viață, însă toate vor sta sub semnul unui succes trecător.

Iar dacă visezi un balon care se sparge, înseamnă că veți avea parte de deziluzii. Cineva te amăgește, nu reușiți să vă îndepliniți visele dacă vă bazați pe alții. Trebuie să încercați totul numai pe propriile măsuri.

În același timp, dacă visați și un balon care plutește, înseamnă că primiți un respect fals. Iar dacă acesta zboară în sus, înseamnă că veți avea o întâlnire plăcută ori veți înainta în grad la locul de muncă sau poate veți fi mai bine văzut în societate. Veți avea un profit pe nepusă masă. Poate că veți primi un bonus de la locul de muncă.

Dacă vezi un balon care se înalță spre cer cu oameni înseamnă că vei reuși să faci față unor greutăți la care nici nu te așteptai. Unii tălmăcitori de vise sunt de părere că atunci când visezi mai multe baloane înseamnă că nu vei reuși să treci peste unele dezamăgiri.

Nu știi încotro să o apuci, vei fi deziluzionat în dragoste, nu ți se vor împlini dorințele. Speranțele tale de reușită sunt tot mai mici. E posibil să ai ghinion exact atunci când te aștepți mai puțin.

Balonul din vis sugerează adesea sentimente plăcute, însă numai în cazul în care ne creează o stare de bine în vis. În caz contrar, el va provoca deziluzii. În altă ordine de idei, balonul din vis reprezintă personalitatea celui care îl visează și anume faptul că este prea umflat în sine, prea îngâmfat. Are o părere prea bună despre el și devine arogant cu cei din jur. Se poartă ca și când le-ar fi superior.

Citește și:  Interpretare vis în care apare un elicopter

Semnificația baloanelor mai poate diferi și în funcție de culoarea pe care o au în vis. Deci, dacă visezi baloane negre, e posibil să intri într-o stare depresivă, să ai parte numai de necazuri și poate chiar o traumă psihică, o dramă în cadrul familiei.

Baloanele colorate frumos nu reprezintă altceva decât fericire, multe speranțe pentru bine, optimism. Iar dacă visezi baloane albe, ca de nuntă, înseamnă că vei avea parte de oameni buni în viață. Nimeni nu îți va vrea răul deoarece sufletul tău este pur, este curat și împarți numai bucurie celor din jur.

Dacă vezi un balon care plesnește în vis, înseamnă că ai ajuns la capătul puterilor. Nu mai poți face față stresului zilnic și, în niciun caz, nu mai rezisti la presiune. Pur și simplu izbucnești.

balon cu aer cald

Dacă visezi că stai comod într-un balon cu aer cald, înseamnă că ar fi momentul să încerci să treci peste toate și să lași în urmă frustrările și depresiile care până acum te-au încercat. Visul cu un balon cald poate să sugereze faptul că ai început să pierzi teren din cauza că nu știi cum să te abții de la unele lucruri. Te lași pradă sentimentelor și uiți de îndatoririle zilnice.

În același timp, visul cu un balon cu aer cald poate să sugereze și nevoia ta de a ieși în evidență în fața unei persoane care contează mult pentru tine. Vrei să fii mai individualist, vrei să arăți cuiva că poți mai mult și că meriți mai multă atenție. Vrei să ajungi la desăvârșirea sufletului.

Baloanele, în esența lor, simbolizează ușurința, libertatea și efemeritatea. Acestea pot reprezenta aspirații înalte, dar și vulnerabilitatea sau teama de a pierde controlul. Chiar dacă majoritatea oamenilor asociază baloanele cu momente fericite, acestea pot avea și conotații mai profunde, legate de sentimentul de izolare sau de a fi detașat de realitate.

Dacă ești curios să afli mai multe despre modul în care aceste interpretări pot varia, în special când este vorba de o experiență de zbor cu un balon, te invit să descoperi interpretările legate de a visa că zbori într-un balon de croazieră aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.