Atunci când visezi un fetus înseamnă că în realitate vei avea parte de o relație în curs de dezvoltare, poate legi ceva frumos cu cineva, ori poate fi vorba chiar de o idee care a prins rădăcini ori care va prinde, fiind plin de creativitate și de inventivitate, ești mereu original și plin de idei bune.
Acest vis reprezintă faptul că ceva creativ se întâmplă în viața persoanei care îl are, poate chiar dorința de a face ceva anume, de a realiza ceva de proporții, în același timp poate să simbolizeze și faptul că pe margini sunt anumite dificultăți, mici obstacole ce pot fi depășite ușor însă trebuie luate în calcul, în nici un caz ignorate.
Fetusul este echivalentul germenului de viață, mai mult decât pruncul, ceea ce este foarte prolific pentru conștiința, el fiind în stare să dezvolte ceea ce se numește lăuntrul unei persoane.
Nu trebuie nici să omitem faptul că acest fetus este de fapt rodul unei perechi, deci a unui mascul cu a unei femele, iar în cazul în care acesta apare în vis ca fiind rănit sau mutilat, arată mai mult faptul că poate interveni o dificultate în cuplu.
Fatul din vis reprezintă și faptul că putem avea un loc nou de muncă, suntem acceptați într-un domeniu cu totul nou. În cazul în care visăm un fetus care se naște prematur sau mort înseamnă că avem o foarte mare îngrijorare în viața de zi cu zi, în legătură cu o relație sau cu un proiect, ne temem că acesta nu va putea fi dus la bun sfârșit.
Visul în care apare un fetus poate avea și alte înțelesuri în funcție de contextul tău personal și de emoțiile pe care le ai în vis. De asemenea, este important să ții cont că acest vis poate indica o fază de tranziție sau de dezvoltare în viața ta. Amintește-ți că interpretarea viselor este o practică foarte personală și că fiecare detaliu al visului tău poate adăuga semnificație.