Pluto în semnele zodiacale

0
1396
Pluto

Pluto, din câte am arătat până acum și în articolul Secretele Planetei Pluto – Semnificații astrologice, este o planetă foarte lentă, cea mai recent descoperită și încă nu și-a făcut un ciclu complet sub observația astrologilor sau a astronomilor, ceea ce înseamnă și că influențele sale nu sunt pe deplin cunoscute, însă Pluto în semnele zodiacale a căpătat deja o serie de sensuri.

Pluto în zodia Berbec

Pluto in zodia Berbec

Astfel, avem Pluto în Berbec, unde s-a aflat între anii 1822 și 1850, fiind de altfel și în exaltare. Planeta în acest semn zodiacal dă o foarte mare dorință de autoafirmare, prin intermediul unor inițiative la nivel social, acestea fiind dintre cele mai radicale, venind și cu o propunere pentru noua ordine socială și cu susținere totodată prin diverse acțiuni pline de energie. Perioada în care s-a aflat Pluto în Berbec a culminat exact cu revoluțiile care au avut loc la nivel european începând cu anul 1848.

Pluto în zodia Taur

Pluto in zodia Taur

Pluto în Taur se afla în exil iar aici a stat între anii 1850 și 1882. Această poziție a planetei stimulează spiritul de conservator și vine odată cu păstrarea tradițiilor și a patrimoniului dobândit odată cu trecerea anilor.

Perioada în care s-a aflat în această zodie este corespondentă cu epoca victoriană în mare parte, aceasta arătând un model de durată pentru menținerea unor ordini la nivel social și pentru promovarea unor concepții oarecum vechi, sociale, în ciuda celor mai mari progrese care au avut loc chiar și la nivel științific.

Pluto în zodia Gemeni

Pluto in zodia Gemeni

Pluto în Gemeni se află în Cădere iar aici planeta a stat între anii 1882 și 1914. În acea perioadă s-au amplificat toate procesele de rulare a informației de circulatie a ei, ajutând și la stimularea bruscă a mijloacelor de telecomunicație și de transport. În acea perioadă foarte multe teorii moderniste au fost populate după ce au prins viață.

Pluto în zodia Rac

Pluto in zodia Rac

Pluto în Rac se află în trigonocratie și aici a stat între anii 1914 și 1939, perioadă în care s-au observat transformări destul de mari prin intermediul unor crize emoționale, prin revalorificarea unor tradiții, ori chiar prin reproducerea aspectelor de natură naționalistă.

Această perioadă a lui Pluto în Rac a fost corespondentă cu Primul Război Mondial, moment în care foarte multe state au apărut la nivel european ca urmare a dezmembrării Imperiului Austro-Ungar, în Rusia a avut loc o modificare radicală în ceea ce privește sistemul, iar apoi în Italia, Germania și Spania au avut loc mișcări dictatoriale și naționaliste.

Pluto în zodia Leu

Pluto in zodia Leu

Pluto în Leu se află în peregrinaj și aici a stat între anii 1939 și 1958. Pluto în Leu arată cum conflictele sunt stimulate, mai ales cele legate de orgoliu, iar tendințele prin care s-au impus autoritățile pe baza superiorităților adevărate sau nu, au avut anumite efecte.

În același timp, această poziție a lui Pluto favorizează și cultivarea dorinței de a învinge indiferent prin ce mijloace și sub ce circumstanțe. Această perioadă în care Pluto s-a aflat în zodia Leu a corespuns celui de-al Doilea Război Mondial, culminând apoi cu Războiul Rece.

Pluto în zodia Fecioară

Pluto in zodia Fecioara

Pluto în Fecioară se află în peregrinaj și aici a stat între anii 1958 și 1973. Această poziție a planetei ajută la stimularea unor atitudini foarte raționale, care duc la critică și la analiza societății și a fundamentelor vieții.

Totodată, aici se accentuează și faptul că există metode noi prin care se pot rezolva problemele practice din viața de zi cu zi, spre exemplu cele legate de alimentație și de sănătate. Această perioadă în care Pluto a stat în Fecioară corespunde foarte mult cu Războiul Rece.

Citește și:  Dieta în funcție de zodie

Pluto în zodia Balanță

Pluto in zodia Balanta

Pluto în Balanță se află în cădere, iar aici a stat între anii 1973 și 1985, constatându-se o reformulare a relațiilor la nivel social, stimulând și o atitudine deschisă față de ceea ce poate însemna potențialul creator și artistic al societății. În această perioadă s-au dezvoltat foarte mult show business-ul și artele, căpătând toate o mare greutate în formarea unor opinii publice.

Pluto în zodia Scorpion

Pluto in zodia Scorpion

Pluto în Scorpion se află în domiciliu iar aici a stat între anii 1985 și 1996, timp în care sistemele sociale la nivel european au trecut printr-o schimbare dramatică.

Pluto în această zodie este planeta care incită la crize de regenerare, pe toate planurile și toate nivelele, chiar dacă la mijloc stau sacrificii de proporții și se pot termina cu pierderea unor vieți omenești, însă totul este pus în vederea restabilirii sensurilor și pentru găsirea unor drumuri în viață, în univers care capată astfel o conotație mult mai profundă.

Pluto în zodia Săgetător

Pluto in zodia Sagetator

Când Pluto se află în Săgetător înseamnă că este în exaltare, iar această zodie a ocupat-o planeta cu pricina, între anii 1996 și 2009. Astfel, sub semnul acestei zodii, Pluto este aducătorul unei perioade de acțiune plină de îndrăzneli care se așază în vederea obținerii progresului, având scopuri bine definite, perspective pentru explorarea spiritului ce vor duce către cele mai mari transformări în viziunea per totală asupra întregii lumi.

Pluto în zodia Capricorn

Pluto in zodia Capricorn

Pluto în Capricorn se află în peregrinaj, iar aici va fi, începând cu anul 2009, până în 2024. Astfel, aici, Pluto stabilește o serie de evenimente puse în vederea obținerii unei reorganizări ce vizează mecanismele economice și autoritățile politice, totul având ca scop eficiența maximă și stabilirea disciplinelor care se rentează la nivel social. Se vizează astfel și posibilități pentru o gestionare mai bună a resurselor financiare, materiale, cât și energetice.

Pluto în zodia Vărsător

Pluto in zodia Varsator

Pluto în Vărsător se află în peregrinaj, iar aici va sta între anii 2024 și 2043. Asta înseamnă că aduce cu sine o perioadă care vizează restructurarea cunoașterii, a întregului proces care stă la baza cunoașterii la nivelul umanității, fiind condusă după metodele științifice de abordare ale realității, însă cele de tip revoluționar, cele arhaice fiind lăsate în urmă, totul pentru progres. La baza relațiilor între oameni vor sta mai ales cunoașterea și prietenia.

Pluto în zodia Pești

Pluto in zodia Pesti

Pluto în Pești se află în trigonocratie iar aici va sta între anii 2043 și 2066. Aduce cu sine o perioadă de transformare profundă la nivelul sistemelor și credințelor religioase, astfel că emoțiile vor atinge un apogeu, ținând seama de anumite crize personale ale indivizilor și de relațiile ce vor fi generate de către experiențele mistice și psihice, ori chiar de trăirile contradictorii ce vor apărea într-o lume total instabilă.

Cei care au într-adevăr o credință puternică vor avea capacitatea de a trece spre noul ciclu pe care îl va porni Pluto, deoarece așa cum am mai spus, planeta cu pricina are cel mai lung ciclu și anume de 244 de ani.

Pluto, denumit adesea „planeta transformării”, are o influență puternică asupra noastră atunci când traversează diferite semne zodiacale. Cu toate că se mișcă lent prin zodiac, efectele sale sunt adânci și deseori radicale.

Pluto ne învață despre regenerare, despre a lăsa în urmă vechiul și a primi noua etapă a vieții noastre cu brațele deschise. Fiecare tranzit al lui Pluto într-un semn zodiacal aduce cu el lecții valoroase și provocări unice care modelează evoluția sufletului nostru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.