Marte în semnele zodiacale

0
683
Marte

Marte în semnele zodiacale se manifestă desigur în foarte multe feluri și forme, iar în funcție de dispoziția pe care o are, dă o anumită stare sau componentă cerebrală și sufletească nativului. În momentul în care Marte este în Berbec, se află în domiciliul său, fiind guvernatorul acestei zodii, și conferă o foarte mare energie la nivelul individualității și la nivelul manifestării solitare.

Nativii cu Marte în Berbec sunt mereu foarte hotărâți, planeta fiind cea care îi îndeamnă să acționeze și apoi să gândească, au un mare curaj în a acționa pe cont propriu, iar această poziție conferă și cea mai mare agresivitate. În aceeași ordine de idei, când Marte este în Berbec, în semnul său de domiciliu, înseamnă că nativii sunt foarte energici, inițiază și execută în același timp multe activități, deși nu mereu le și duc la bun sfârșit. Ei mereu își pun în aplicare visele fără să aștepte ceva de la cei din jur.

Marte in zodia Taur

Când Marte se află în zodia Taur, este în exil, ceea ce înseamnă că energia sa nu este tocmai mare. Mai mult, nativii cu această poziție se concentrează mai mult asupra păstrării condiției materiale deja dobândite și foarte rar inițiază acțiuni noi. Atunci când o fac, înseamnă că starea lor financiară este oarecum periclitată.

Acest nativ cu Marte în Taur se va confrunta mereu cu propriile dorințe, mai ales pentru că atașarea față de ceea ce deține deja nu aduce mare profit sau progres. Cu toate acestea, este necesară și activitatea pentru menținerea și regenerarea resurselor.

Cu Marte în Taur, se poate stimula evoluția în plan afectiv și pasiunile care duc la dezvoltarea creativității.

Când Marte se află în Gemeni, este în peregrinaj, ceea ce arată că relațiile și intelectul devin mult mai active, iar acțiunea propusă de această planetă devine risipită în alte direcții. Curajul devine uimitor pentru nativii cu Marte în Gemeni, iar asumarea responsabilităților devine o prioritate.

Această poziție a lui Marte ajută la promovarea ideilor noi, indiferent de medii ostile. Se poate vorbi și despre atitudini inovatoare și tehnici de comunicare și studiu inedite. De asemenea, apare dorința de a cunoaște transformări profunde și de a intra în contact cu idei care stimulează progresul.

Când Marte este în Rac, este în cădere, ceea ce înseamnă că se concentrează asupra factorilor emoționali și psihologici. Această poziție aduce o concentrare a energiilor legate de familie și de emoții.

Astfel, nativii care au Marte în Rac vor cheltui o bună parte din energia lor pentru trecut, pentru amintiri, dar și pentru conservare, comemorare, recuperare și poate chiar valorificarea experiențelor mult mai vechi. Când aspectele sunt puțin mai tensionate, totul se poate întoarce chiar împotriva acestui trecut, deși se poate discuta și de un anumit factor de progres, ținând seama că nativul va dori să-și mărească experiențele despre tradiții, trecut și familie.

Când Marte este în Leu, înseamnă că se află în trigonocrație, ceea ce duce la o plasare excelentă, deoarece Leul este și un semn de foc și solar. Energiile sunt foarte bine canalizate, iar totul în jur devine generos, nobil, cu manifestări de principii pline de gânduri bune și de demnitate. Când Marte este în Leu, nativul va fi și foarte creativ, având înclinații către aventură, riscuri mari, inclusiv atunci când e vorba de emoții, relații și senzualitate.

Aici, dorințele ajung să cunoască cea mai mare amploare a lor, manifestându-se tocmai pentru că se pliază pe cele mai înalte cote și principii ale legilor universale, iar nativii vor putea beneficia la cele mai înalte trepte de propria lor creativitate. În același timp, aici poate fi vorba și de idealuri mult prea mari, prea riscante pe care Leul și le poate propune, care pot risca să nu se împlinească, deși toate au un sens la urma urmei.

Marte in zodia Fecioara

Când Marte se află în zodia Fecioara, înseamnă că este în peregrinaj, ceea ce indică și risipirea energiei pentru lucruri mărunte, pentru analiză, pentru activități care solicită detaliu, concentrare și efort. În momentul în care Marte nu este tocmai bine aspectat, atunci se pot genera o serie de nemulțumiri și se pot aduce atitudini mult prea critice și deconstructive la adresa altora. Cu toate acestea, acești nativi devin foarte conștiincioși, mereu muncitori și sunt mai mult concentrați pe îndeplinirea datoriilor zilnice decât pe succes.

Această poziție oferă mult idealism, dar satisfacțiile sunt foarte mici. Cu toate acestea, nativii cu Marte în Fecioară se pot dovedi foarte utili atunci când sunt implicați în proiecte mari, deoarece sunt excelenți executanți.

Marte în zodia Balanță se află în exil, iar asta scoate în evidență abilitatea nativilor de a se confrunta cu situații controversate, de a se implica în situații juridice și sociale, ducând chiar și la rivalitate. Să nu uităm că Balanța este un spirit justițiar, iar Marte îi va da energia de a se angaja chiar și în lupte deschise.

Citește și:  Zodia Scorpion

Energia se va arăta și prin faptul că Balanța va fi mereu dornică să fie înconjurată de alții, iar dorința aceasta se va intensifica. Este cea mai bună poziție a lui Marte care îi poate da Balantei puterea de a-și pune în aplicare planurile care vizează societatea și umanitatea.

Aici apar și dorințe cu totul noi, care derivă din confruntări și gânduri ascunse în subconștient, iar nativul este în stare să accepte o înfrângere dacă știe că aceea îi poate aduce cândva un câștig de cauză sau dacă beneficiile se pot revărsa asupra cuiva, de ce să nu ajute?

Când Marte este în Scorpion, acesta fiind domiciliul său feminin, energia se va canaliza în direcții de ordin psihic, totul se va intensifica în ceea ce privește științele oculte, de care Scorpionul este atât de pasionat. Energia martiană va da, în același timp, și puterea interioară, iar dacă nativul nu este conștient de ceea ce poate afecta în momentul în care se află sub această influență, atunci totul se poate întoarce împotriva sa.

Aici se va manifesta la cote maxime dorința, ca și necesitate, ca și impuls primordial, de aceea este foarte important să se știe la ce grad se manifestă. La nativii cu Marte în Scorpion, totul se va transforma la final în nevoia de înțelegere a propriei individualități.

Când Marte este în Săgetător înseamnă că este în trigonocratie și asta va aduce o poziție destul de pasională, ajungând să alimenteze foarte mult dorința de progres, toate acestea fiind obținute prin intermediul aventurii și al experienței, ducând la riscuri mult prea extreme, chiar nebunești. În ciuda faptului că în toate aceste căutări nu sunt cine știe ce scopuri definite, în cele din urmă se urmărește explorarea propriului univers și extinderea unui univers al sinelui sau al străinătății.

Nativii care au Marte în Săgetător vor fi foarte axați pe propriile vise, dorințe, dorind să treacă astfel peste orice obstacol pentru a le putea vedea realizate, însă în același timp ei sunt protejați și de faptul că foarte rar vor fi nevoiți să lovească pe cei din jur, deoarece totul se va face pentru propriul lor progres. Totodată, justițiații foarte agresivi și deosebit de intransigenți pot să aibă Marte în Săgetător.

Când Marte se află în Capricorn, acesta este în exaltare, ocupând poziția sa cea mai autoritară. Energia se îndreaptă către propriile reușite și totul se rezumă la un nivel social. Totul se restructurează și se reorganizează în mediu, iar societatea ia forma după poftele celui care ține puterea în mâini și care dorește să le și impună în același timp.

Acest efect se poate dovedi a fi foarte pozitiv pentru întreaga societate deoarece când Marte este în Capricorn, aceasta poate fi dusă către acțiune, poate să fie stimulată, mai ales în momentele de criză, însă când e vorba despre poziții mai afectate, totul poate degenera până la tendințe dictatoriale, la o agresivitate excesivă și oarecum fără justificare, ajungându-se până la abuzuri de putere.

În același timp, când Marte se află în Capricorn, se permite o foarte mare afirmare socială a propriei persoane, folosindu-se de efectele celor din mediul înconjurător, ținându-se seama de faptul că se poate comunica la cote maxime.

Marte in zodia Varsator

Când Marte este în Vărsător, înseamnă că este în peregrinaj, iar poziția lui este oarecum mai neutră, având în vedere că aici dirijează totul către cele mai originale, neconvenționale, dar de cele mai multe ori lipsite de practică, idei și scopuri. Se pot declanșa acțiuni cu intenții progresiste, exotice, rebeli, încununate de nonconformism, însă de obicei prematur, doar semănând într-un oarecare fel viitorul mai îndepărtat.

Tot din Marte în Vărsător se dau inspirații și pentru acțiuni demarate în folosul umanității, ce pot fi de ajutor real unor persoane, chiar dacă pentru cei mai mulți dintre ei, totul se poate rezuma la gesturi pline de neverosimilitate ale unor oameni mult prea idealisti. De regulă, ceea ce demarează în prezent nativii care au Marte în Vărsător se va împlini abia în viitor, atunci realizându-se transformări de amploare.

Când Marte este în zodia Pești, înseamnă că este în trigonocratie, ceea ce duce la canalizarea energiei către luarea unor decizii bazate numai pe compasiune, pe credință, în nici un caz pe rațiune, nativul Pești fiind de regulă un alunecos și un spirit plin de contradicții.

Însă când Marte este în zodia Pești, se ridică la orizont un mare avantaj și anume faptul că nu se vor pune obstacole în realizarea visurilor, oferindu-se și o creativitate fără limite, încununată cu multă imaginație, care adesea vine din suferințe și din frustrări ce au fost convertite în câteva soluții cu folos, care îmbracă o formă plină de magie și de farmec.

Când Marte se află în această poziție, înseamnă că Peștii devin mari ocultiști sau mai mistici, având și cele mai profunde trăiri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.