Interpretare vis în care apare o basma

0
13008
Interpretare vis in care apare o basma

Dacă visezi că porți o basma, înseamnă că vei fi pesimist din cauza unor afaceri pe care trebuie să le închei.

Iar atunci când în vis îți apare o bătrână care poartă o basma, înseamnă că vei avea o viață fericită alături de familie, plină de armonie și realizări.

De regulă, bășica purtată pe cap în vis sugerează faptul că vrem să acoperim ceva. Dacă aceasta este pe cap, singurul lucru la care ne putem gândi este, desigur, acela că ascundem un sentiment, o emoție, un gând sau o rațiune.

basma

Nu vrem să dăm piept cu ceea ce ne vine în cap sau pur și simplu ne este teamă să spunem cu voce tare, deoarece ne inhibăm la replicile din jur. Nu vrem să fim criticați sau contraziși.

Basma, ca element vestimentar, este adesea asociată cu tradiția, cultura și, uneori, cu un sens de mister. În funcție de contextul din vis, poate simboliza protecție, feminitate sau chiar un anumit tip de ascundere sau mascare a identității.

E interesant cum diferite obiecte vestimentare pot avea interpretări similare sau diferite în vise. De exemplu, o eșarfă poate avea semnificații distincte, dar există și similitudini în interpretarea lor. Merită să explorezi și acea perspectivă pentru a avea o înțelegere mai amplă a viselor tale.

Citește și:  Interpretare vis în care apare un frizer

În altă ordine de idei, în momentul în care visăm că purtăm o basma neagră sau pe cineva care poartă o basma neagră, înseamnă că vom avea parte de doliu în familie sau poate vom pierde un prieten. Desigur, doliul poate fi la nivel sufletesc, însemnând și despărțirea de persoana iubită.

basma

Pe de altă parte, basmaua din vis mai reprezintă și o călătorie apropiată, dar de scurtă durată, pe care o vom face alături de cineva. O basma albă înseamnă că vom primi știri îmbucurătoare, care ne încântă, iar o basma roșie înseamnă multă iubire și pasiune în viața noastră.

Desigur, în funcție de culoarea pe care o are basmaua din vis, aceasta reprezintă câte ceva. Deci, o basma colorată ar însemna multă fericire, multe planuri mărețe realizabile, care ne aduc armonie și o viață plină de amuzament și petrecere.

O basma ruptă în vis înseamnă că vom reuși să ne spulberăm singuri un vis sau ne lăsăm dărâmați de alții, influențați în mod negativ. Ei ne năruesc toate visele și ne fac să cădem în neant, fără să mai avem libertate de exprimare sau acțiune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.