Notele muzicale, ritmurile Universului și zodiile

0
534
Note muzicale

Încă din Antichitate, oamenii au înțeles, intuitiv, că materia, lumea concretă și Universul, în întregul său, au fost create și se diferențiază muzical: copacii vibrează și scot sunete adânci, de orgă, florile murmură într-un fel numai de ele știut, stelele emit tonuri mai înalte, stranii uneori, echilibrul cosmic este susținut de „Euritmie” (termen grecesc însemnând „ritm bun”) – expresie supremă a armoniei celeste.

Există un ritm în tot ceea ce ne înconjoară, de la pulsul inimii noastre la rotația planetelor în univers. Muzica și astrologia sunt două domenii care, deși aparent diferite, împart această conexiune profundă cu ritmurile naturii. Notele muzicale, în esența lor, sunt vibrații, la fel cum fiecare semn zodiacal are o energie și o vibrație proprie. Astfel, nu este de mirare că multe tradiții antice au recunoscut și sărbătorit această legătură mistică între muzică și cosmos.

Notele muzicale, inventate încă din mileniul al III-lea î.Hr., de către egipteni, pentru a reda diverse melodii și pentru a le putea păstra pentru posteritate, sunt simboluri care exprimă înălțimea, durata, intensitatea și timbrul unui sunet. Fiecarei note muzicale îi este atribuită o frecvență fundamentală. Șapte dintre note sunt considerate ca fiind principale: do, re, mi, fa, sol, la, si. Intervalul cuprins între două înălțimi ale aceleiași note muzicale (la distanță de opt trepte), frecvența uneia reprezentând dublul sau jumătate din cealaltă, se numește octava.

Pentru a distinge două note muzicale cu același nume, dar în octave diferite, se numerotează octavele și se dă numărul respectiv notei corespunzătoare. De exemplu, la 3 are o frecvență de 440 Hertzi, care se ia ca reper cu ajutorul unui diapazon (un instrument, în formă de U, făcut din oțel, care vibrează când este lovit și care are frecvența notei muzicale „la”).

Pitagora, filozof și matematician grec din secolul al VI-lea î.Hr., și adepții săi considerau că muzica este o armonie a numerelor și a cosmosului și că, recurgând la muzică, la ritmurile și la tonalitățile acesteia, omul se raliază la plenitudinea vieții universale. Poate de aceea, în toate civilizațiile, momentele cele mai intense ale vieții personale și sociale sunt marcate de acordurile muzicale capabile să-l racordeze pe individ la voința divină.

Un secol mai târziu, Platon susținea că muzica și astronomia sunt științe surori, adoptând și el conceptul pitagoreic de „muzica a sferelor”/”muzica planetară”. Mai mult, el considera, ca și predecesorul său, că distanțele între orbitele Soarelui, ale Lunii și ale stelelor fixe corespund intervalului dintre notele muzicale. Între Saturn și Jupiter, între Jupiter și Marte ar exista un interval proporțional cu un semiton, între Marte și Soare, proporțional cu un ton, între Soare și Pământ, o cvintă, între Pământ și stelele fixe, o octavă.

Notele muzicale

Prin raportare la notele muzicale, „do” ar corespunde lui Jupiter, „re” lui Marte, „mi” Soarelui, „fa” lui Mercur, „sol” lui Venus, „la” Lunii. Din astfel de observații a derivat și funcția magică și medicală pe care anticii o atribuiau muzicii, prin care, credeau ei, se puteau vindeca bolile trupești și sufletești, se puteau armoniza intelectul și afectul. Asemenea abordări se regăseau și în China și India, culturi ale căror sisteme muzicale, cu două mii de ani î.Hr., atinseseră perfecțiunea.

Citește și:  Compatibilitățile zodiei Sagetator cu toate zodiile

Până la sfârșitul Evului Mediu, muzica, aritmetica, geometria, astronomia se studiau „integrat”, fiind de neconceput desparțirea lor. Pe măsură ce teoriile despre Univers au evoluat, și muzica a înregistrat progrese.

De la lira cu patru coarde (a lui Hermes, păstrătorul secretelor divine), s-a trecut la cea cu șapte coarde (corespunzătoare celor șapte planete și teoriei lui Pitagora despre „muzica sferelor”), apoi la cea cu opt coarde – cea de-a opta coardă fiind văzută în strânsă legătură (mai ales la babilonieni) cu zodiacul, deoarece tonurile ei erau menite să lege ziua de naștere a unei persoane de „firul” vieții lui și la cea cu douăsprezece coarde corespunzătoare celor douăsprezece zodii.

Teoria lui Kepler si notele muzicale

În perioada Renașterii, una dintre cele mai spectaculoase teorii despre univers îi aparține lui Johannes Kepler. În viziunea astronomului german, Dumnezeu este „arhitect”, „matematician” și „muzician” și distanța dintre planete nu poate fi calculată, susținea el, decât descoperind „sufletul” pe care fiecare stea l-a primit de la divinitate, sub forma unui ritm muzical. Pământului, potrivit acestei teorii, i-ar corespunde ritmul mi-fa, mi-fa, repetat la infinit, Mercur – do-do-mi…, Venus – mi-mi- mi…, Saturn, fa –la…, Jupiter, si-re… etc.

Tradiții la fel de vechi asociază fiecărei zodii câte un înger păzitor care își revarsă armoniile cosmice prin câte un instrument specific. Astfel, Scorpionului îi corespunde harpa/harfa (specifică muzicii celtice tradiționale), Peștilor – chitara, Berbecului – psaltirea (instrument folosit de vechii evrei), Taurului – clavicordul (mic pian medieval), Gemenilor – cimpoiul, Racului – clopoteii, Leului – cornul drept (cornetto dolce), Fecioarei –  cornul arcuit, Balanței – orga, Săgetătorului – viola da gamba (un instrument între vioară și contrabas), Capricornului – vioara.

Instrumentele muzicale corespunzătoare zodiilor mai transmit și un alt mesaj, dincolo de faptul că armoniile, bazate pe note muzicale, fac legătura între cer și Pământ – acela al tensiunii dintre suportul material al fiecărui instrument și vibrațiile corzilor, clapelor etc., care sunt asemenea luptei dintre partea instinctuală a omului și latura lui spirituală. Muzica este expresia căutării unei fericiri, iar starea pe care o induc sunetele armonioase este doar o mică parte a ceea ce există, ca echilibru, la nivelul universului infinit.

Au trecut secole și omul a ignorat sau s-a îndepărtat de rădăcinile sacre ale ființei sale. Nu trebuie să fim habotnici, nu trebuie să negăm cuceririle științei și nici chiar spiritul (uneori exagerat) pozitivist (care se bazează numai pe ceea ce este demonstrat experimental), ca să acceptăm și să redescoperim ceea ce pentru antici era o certitudine, că în Universul pe care nu-l putem cuprinde nici măcar într-un exercițiu de imaginație, există o ordine exemplară, o armonie desăvârșită, care trece, uneori, pe lângă noi, ca o adiere, atunci când ne emoționează un cântec sau când ne simțim plini de energie pe ritmurile favorite.

Nu există o „anume” muzică la care ar trebui să fim sensibili, ci numai aceea la care sufletul nostru vibrează, la unison, cu partea noastră de cer.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.