Astrologia mundană

0
329
Astrologia mundana

Astrologia mundană reprezintă una dintre cele mai vechi ramuri ale astrologiei având, de asemenea, un mare impact la nivel social, fapt pentru care mai este cunoscută și sub numele de astrologie mondială, deoarece, din punct de vedere etimologic, cuvântul „mundană” provine din latinul „mundus” care, în traducere, înseamnă „lume”. Astrologia mundană are ca principal scop analizarea evenimentelor importante care au loc la nivel social într-o anumită regiune, în funcție de interpretarea simbolisticii astrale.

Astrologia mundană, cunoscută și ca astrologia lumii sau a națiunilor, reprezintă legătura dintre mișcările cerești și evenimentele globale. Prin analiza configurațiilor astrale, această ramură a astrologiei oferă perspective asupra tendințelor politice, economice și sociale. De-a lungul istoriei, astrologia mundană a avut un rol pivotal în interpretarea și anticiparea schimbărilor majore de pe scena mondială.

În afara faptului că astrele influențează evenimentele care au loc în natură, dar și la nivelul organismului uman, oamenii de știință au demonstrat de-a lungul timpului că schimbările care au loc la nivel cosmic sunt cele care influențează evenimentele care au loc la nivel terestru, în special relațiile dintre indivizi, relațiile dintre diferite state precum și evenimente sociale și economice care au loc la nivel global.

Astrologia mundană reprezintă nu doar cea mai veche ramură a astrologiei, ci și cea mai complexă. Nu oricine poate interpreta poziția astrelor din punctul de vedere al evenimentelor care au loc la nivel global, ci doar astrologii care au o experiență îndelungată în acest domeniu. Vă întrebați probabil cum este posibil ca un astrolog specializat pe această ramură a unei științe atât de complexe cum este astrologia să poată interpreta și face corelații între mișcarea astrelor și evenimentele generale care se petrec la nivel mondial.

Ei bine, lucrurile nu sunt deloc simple. De exemplu, previziunile astrologice pentru un anumit stat se realizează în funcție de istoria acestuia, de data la care s-au pus bazele formării sale, dar și în funcție de astrograma conducătorilor. De cele mai multe ori, această regulă este valabilă pentru țările mai noi. Așa cum pentru fiecare individ se pot realiza hărți astrale, acest lucru poate fi aplicat și în cazul statelor, luându-se în calcul datele exacte caracteristice țării respective.

Chiar dacă scopul astrologiei este acela de a prezice cursul evenimentelor, în cazul astrologiei mundane legătura cu istoria este inevitabilă deoarece această ramură încearcă să explice evenimentele care au loc în prezent sau care vor avea loc în funcție de evenimentele istorice care s-au petrecut în trecut.

De exemplu, pentru a realiza previziuni astrologice despre România, se vor lua în considerare datele importante și evenimentele istorice care au brazdat de-a lungul timpului teritoriul. Statul modern a fost înființat pe data de 1 decembrie, aceasta fiind o dată de referință pentru harta astrologică a țării. Așadar, pentru astrologia mundană, locul, data și ora la care se petrece un anumit eveniment reprezintă cele mai importante elemente.

Citește și:  Zodiacul indian

Astrologia mundan

Astrologia mundană poate fi împărțită în trei categorii: astrologie politică, astrologie economică și astrologie naturală. Alfabetul astrologic joacă un rol foarte important pentru această știință și dacă pentru prezicerea evenimentelor care vor avea loc în viața unui individ cele mai importante elemente ale alfabetului astrologic sunt Semnele Zodiacale, ei bine, pentru astrologia mundană Planetele și Casele joacă rolurile cele mai importante.

Saturn și Jupiter sunt planetele cele mai importante, însă și restul planetelor joacă un rol deosebit. De exemplu, Soarele îl are drept corespondent la nivel terestru pe conducătorul statului.

Mai mult decât atât, Soarele poate fi caracteristic și pentru persoane publice foarte importante, campioni sau eroi naționali. Eclipsele de Soare sunt de foarte multe ori interpretate la nivelul astrologiei mundane drept o zdruncinare la nivel politic sau național. Luna reprezintă poporul în sine, mulțimea.

Poziția Lunii într-o hartă a astrologiei mundane va reprezenta poziția poporului și problemele care apar la nivelul acestuia. În astrologia mundană, planeta Mercur este cea care guvernează lumea culturală precum și activitatea literară și publicistică, relațiile la nivel comunicational și industrial.

Planeta Venus este cea care guvernează în astrologia mundană problemele persoanelor de sex feminin, este planeta care controlează rata nașterilor anuale, factorii sociali care influențează căsătoria. Pe de altă parte, planeta Venus este și planeta celebrităților și a artiștilor din orice domeniu. Marte este planeta care guvernează domeniul militar, activitatea soldaților și a forțelor armate.

În funcție de poziția acestei planete se pot face predicții referitoare la eventuale războaie între state sau atacuri teroriste. Planeta Jupiter este guvernanța vieții religioase, precum și a sistemului legislativ. Tot planeta Jupiter este responsabilă de buna funcționare a sistemului economic, în special a domeniului bancar. Am menționat anterior că planeta Jupiter este una dintre cele mai importante, deoarece în funcție de aceasta se poate prezice ascensiunea sau decaderea unui anumit stat.

Saturn este planeta care guvernează starea diferitelor instituții publice sau personale, dar și rata mortalității. Planeta Uranus este cea care are o mare influență asupra războaielor și revoluțiilor, a mișcărilor propagandiste, precum și asupra apariției unor curente culturale. De asemenea, planeta Uranus poate favoriza succesul unor expediții sau realizarea unor descoperiri importante. Pluto este planeta care influențează în cea mai mare măsură puterea politică și financiară a unui anumit stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.