
Zodiacul chinezesc este al doilea ca raspandire dupa zodiacul european, insa se presupune ca formarea sa a inceput din cele mai vechi timpuri.
Exista doua frumoase legende legate de aparitia zodiacului chinezesc. Prima povesteste cum Buddha a invitat la palatul sau toate animalele de pe pamant pentru a sarbatori anul chinezesc, insa dintre toate animalele s-au prezentat numai 12, celelalte fiind mult prea puturoase pentru a merge atata drum pana la palatul zeului. Animalele care s-au prezentat la curtea lui Buddha au constituit cele 12 semne zodiacale ale zodiacului chinezesc.
Buddha, hotarand sa le rasplateasca pe fiecare, le-a oferit cate un an in care sa fie celebrate pentru stradania si respectul de care au dat dovada. Asadar, semnele din zodiacul chinezesc de astazi au fost hotarate atunci si sunt dupa cum urmeaza: sobolanul, bivolul, tigrul, cocosul, iepurele, dragonul, sarpele, calul, capra, maimuta, cainele si mistretul.
A doua legenda legata de zodiacul chinezesc spune ca cele 12 semne zodiacale mentionate anterior au avut in vremurile trecute o disputa. Fiecare dintre ele dorea sa domine toti anii si astfel sa existe un singur semn zodiacal. Insa zeii nu au fost de acord cu cearta lor si le-au propus o competitie. Fiecare animal urma sa guverneze un singur an, insa ordinea se va stabili in functie de cat de repede vor traversa raul indicat de zei.
Neavand incotro, cele 12 animale s-au supus si intrecerea a inceput. Sobolanul mai viclean s-a urcat pe coama bivolului puternic si exact in momentul in care acesta era sa atinga celalalt mal al raului a sarit, ajungand in acest fel primul. Mistretul fiind mai greoi si mai robust a iesit pe ultimul loc, reusind sa traverseze cel mai greu raul. Asa s-a nascut conform legendei zodiacul chinezesc.
Insa asta nu e tot pe langa cele 12 semne zodiacale ce se repeta o data la 12 ani, zodiacul chinezesc a introdus si cinci elemente care guverneaza cele 12 zodii si care sunt suficient de puternice, incat sa influenteze semnul pe care il guverneaza. Cele 5 elemente sunt: metalul, apa, lemnul, focul si pamantul. Astfel, zodia sobolan de apa este relativ diferita de sobolanul de metal, de lemn, de foc sau de pamant. In functie de zodia in care porneste noul an, vietile tuturor oamenilor suporta destine asemanatoare.
Pentru a va determina zodia din care faceti parte trebuie sa consultati un tabel, pentru ca alegerea zodiei nu este la fel de simpla in zodiacul chinezesc, precum este in cel european. Va prezentam mai jos tabelul pentru a vedea carei zodii apartineti in functie de ziua, luna si anul in care v-ati nascut.
Zodia | Perioada |
Sobolan sau Soarece | 31 ian 1900 – 18 feb 1901 – Metal |
Bivol sau Bou | 19 feb 1901 – 7 feb 1902 – Metal |
Tigru | 13 feb 1926 – 1 feb 1927 – Foc |
Pisica | 2 feb 1927 – 22 ian 1928 – Foc |
Dragon | 23 ian 1928 – 9 feb 1929 – Pamant |
Sarpe | 10 feb 1929 – 29 ian 1930 – Pamant |
Cal | 30 ian 1930 – 16 feb 1931 – Metal |
Capra sau Oaie | 17 feb 1931 – 5 feb 1932 – Metal |
Maimuta | 2 feb 1908 – 21 ian 1909 – Pamant |
Cocos | 22 ian 1909 – 9 feb 1910 – Pamant |
Caine | 10 feb 1910 – 29 ian 1911 – Metal |
Mistret sau Porc | 4 feb 1935 – 23 ian 1936 – Lemn |