Zodia Leu

0
613
Zodia Leu

Zodia Leu este o zodie de semn masculin, pozitivă, ce are ca element definitoriu focul, calitatea sa de bază fiind stabilitatea; acesta este un semn fix. Pentru zodia Leu planetele defilează astfel: planeta guvernatoare este căldurosul Soare, planeta carierei profesionale este Venus, planeta dragostei este Uranus, planeta câștigurilor financiare este capriciosul Mercur, planeta sănătății și a muncii este Saturn, iar planeta casei și a familiei este Pluton.

Leul, regat al zodiacului, impresionează adesea prin carisma și determinarea sa naturală. Nativii din această zodie excelează în situații de leadership și sunt mereu în căutarea momentelor de strălucire.

Cu toate acestea, există și momente în care Leul are nevoie de susținere energetică și echilibru spiritual. Pentru aceste ocazii, cristalele norocoase dedicate zodiei Leu pot fi adevărate balsamuri energetice. Aceste pietre nu numai că amplifică vibrația pozitivă a Leului, dar și oferă protecție și claritate în situații de incertitudine.

Zodia Leu este o zodie ce radiază în auriu, portocaliu, roșu, culori apropiate focului, din care își trage energia zilnică, pietrele sale caracteristice sunt ambră, crisolitul, diamantul galben, pietre direct înrudite cu focul, semnul zodiei, iar metalul caracteristic al Leului este aurul. Ziua cea mai favorabilă pentru zodia Leu este ziua de odihnă a Creatorului Universului, respectiv ziua de duminică, simbolizată prin supremație, armonie și stabilitate.

Leu Zodia

Principalele sale calități sunt reprezentate de încredere în propria persoană, calități de bun lider, siguranță de sine, generozitate, mărinimie, insușiri potențiale de a da naștere unor lucruri noi, creativitate excesivă. Cea mai arzătoare dorință a zodiei Leu în viața de zi cu zi, centrul existenței sale, motivul de a fi, este cu siguranță dorința de a fi în prim plan mereu, de a străluci în fața tuturor. Printre defectele sale se numără: purtarea obraznică și sfidătoare, îngâmfarea, obraznicia, orgoliul exuberant, mândria, ambițiile trufașe.

Plan de compatibilități cu alte zodii

Cu zodiile Berbec și Săgetător, Leul are o compatibilitate generală foarte bună, iar cu zodiile Taur, Scorpion și Vărsător are o compatibilitate general redusă. Pe plan profesional, Leul se înțelege cel mai bine cu zodia Taur, deoarece aceștia sunt stabili și le oferă siguranță, pe plan emoțional, compatibilitatea cu zodia Scorpion este cea mai favorizată, pe plan financiar zodia Fecioară este susținătorul Leului, pentru căsătorie și / sau parteneriate compatibilitatea foarte bună este cu Vărsător, pentru creație, Leul se potrivește cu zodia Săgetător și în final, pe plan spiritual, compatibilitatea cea mai bună este cu zodiile Berbec și Rac.

Caracteristici generale ale personalității

Nativul din zodia Leu este încrezător în propriile forțe, trufaș, darnic și are un suflet bun; știe să-și reprezinte interesele, pe care și le stabilește cu prioritate, îi place să atragă atenția, deși are și o atitudine plină de respect sau de bunăvoință față de ceilalți; este extrem de respectuos. Nativul Leu își conștientizează suficient de bine propria valoare, motiv pentru care își dă mereu silința ca și cei din jur să-i recunoască adevăratele merite, nu se lasă nici o clipă până nu iese în evidență și vrea să fie mereu pe primul loc.

Citește și:  De ce sunt femeile de pe Venus?

Manifestă o mare nevoie de respect constant din partea celor care îl înconjoară. Este ambițios, încăpățânat și creativ. Știe să-și creeze apariții de efect, efectul fiind de lungă durată, unul dintre scopurile sale în viață. Vrea să fie „vioara întâi”, își organizează succesul pe toate planurile, caută prestigiul social fără de care nu poate trăi în relație cu ceilalți. Este drept și mărinimos, deși uneori greșește, chiar și în cele mai banale situații.

Uneori, nativul din zodia Leu poate părea arogant, dar sufletul său este plin de armonie, bunătate și încredere în semeni. Simplul fapt că este regele junglei, iar natura l-a binecuvântat cu această poziție, nu înseamnă că este de disprețuit sau disprețuitor. Amorul propriu și auto-admiratia îl pot costa simpatia celor din jur. Îi plac aparițiile teatrale, iar în familie tinde să adopte rolul de stăpân; uneori are de pierdut, deoarece nu toți sunt dispuși să se lase conduși.

Sentimentele sale puternice îl pot duce la speculații și aventură, îi place misterul, dar totodată îi place să domine acel mister, lucrurile rezolvându-se după bunul său plac. Poate fi egoist mai ales cu persoanele iubite, nu îi place să împartă dragostea persoanei care îi aparține, manifestă gelozie excesivă în diverse cazuri.

Sănătatea zodiei Leu este reprezentată de vitalitate, aceasta devenind în cele mai multe cazuri remarcabilă; totuși, este deosebit de sensibil la stres, fapt care îi poate provoca tulburări cardiace. Este predispus la afecțiuni ale sângelui, ale măduvei osoase și ale încheieturilor. Eșecurile îi pot afecta sănătatea, deoarece pentru el reușitele sunt în legătură direct proporțională cu sănătatea. Este ușor influențabil din acest punct de vedere.

Ascendentul în zodia Leu

Constelatia Leu

Nativul cu Ascendent în Leu este de regulă foarte ordonat și are spirit de excelent organizator, dar are tendința de a manifesta dispreț față de cei inferiori sau poate fi chiar arogant, deși în cele mai bune cazuri este respectuos. Vrea atât de mult să aibă succes în viață, pe orice plan, încât ajunge să uite de toate celelalte aspecte ale vieții în favoarea realizării profesionale.

Nativul cu Ascendent în Leu își dorește în primul rând un statut social cât mai înalt, atât pentru el, cât și pentru cei apropiați, acesta fiind motivul principal pentru care luptă neobosit. Succesele pe plan material nu îl stimulează decât în cazul în care îi aduc și recunoașterea valorii sale ca profesionist și ca om, nu-l mulțumesc doar sacii de bani, tocmai de aceea este un bun lider.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.