Interpretare vis în care afli că ai fost adoptat

0
1590
Interpretare vis in care afli ca ai fost adoptat

Interpretarea viselor în care afli că ai fost adoptat se referă la situații de schimbare în viață, situații neplăcute sau mai stranii în care o să încerci să te acomodezi sau să înțelegi ce se petrece în jurul tău.

Visul în care afli că ai fost adoptat poate simboliza căutarea identității tale și sentimentul de a nu aparține. Această temă în vis poate indica nevoia de a înțelege mai bine cine ești și de unde provii. De asemenea, poate sugera sentimente de izolare sau de diferențiere de cei din jurul tău, ca și cum nu te-ai potrivi cu imaginea pe care o ai despre familia sau grupul tău social.

Dacă visezi că ai fost adoptat(a) de o familie ar putea să sugereze viitoare mari schimbări în statutul tău social sau familial, se vor schimba raporturile dintre tine și alte persoane.

În alte situații, mai poate să facă referire la schimbări de la locul de muncă, o să te coopteze cineva într-un alt proiect cu care nu vei fi de acord la început, dar s-ar putea să îți placă pe parcurs.

Visul în care afli că ai fost adoptat(a) poate să semnifice în alte împrejurări și faptul că cineva o să-și schimbe substanțial părerea despre tine, probabil o să fii acceptat(a) într-o nouă comuniune sau cerc restrâns de persoane.

În alte cazuri, visul în care afli că ai fost adoptat(a) poate să ilustreze un sentiment de insecuritate pe care îl ai și o să-l conștientizezi în scurt timp. Te simți fragil(a) în fața unor situații mai problematice și o să îți dai seama eventual că nu poți să rezolvi ceva de unul singur – una singură – și ai nevoie de o îndrumare „părintească”

am fost adoptati

Alteori, asemenea vis se poate să anunțe și înțelegerea faptului că reușitele și tot ce este bun în viață vin tocmai de la înțelegerea celorlalți, colaborare totală și grijă față de alții.

Citește și:  Interpretare vis în care apar multe obiecte făcute handmade

Visul în care afli că ai fost adoptat(a) sugerează teama de abandon, de părăsire, te simți amenințat(a) din acest punct de vedere.

Dacă în vis vezi persoanele care te-au adoptat, atunci este posibil să existe o legătură temeinică între ceea ce simți tu și acele persoane. S-ar putea ca să existe un raport de cauzalitate între voi pe care o să-l descoperi întâmplător.

Dacă visezi că te adoptă niște cunoștințe, este posibil ca acele cunoștințe să treacă prin niște experiențe mai puțin plăcute, schimbări de natură emoțională, schimbări drastice în familia lor, nesiguranță în plan sentimental. S-ar putea chiar să auzi în curând de asemenea neplăceri pe care le suportă persoanele în cauză.

Dacă visezi că afli că ai fost adoptat(a) de niște vecini de pe strada ta, atunci este posibil să te atragă cineva (poate chiar persoanele în cauză) în niște scandaluri sau intrigi cu care în mod normal nu ai nimic de-a face.

Visul în care afli că ai fost adoptat(a) de părinții tăi actuali poate să prevestească o neînțelegere în casă, probleme mai delicate vor fi puse pe tapet și se vor modifica unele raporturi în familie. O să se renunțe la un vechi statu quo pentru un alt fel de a privi lucrurile.

Dacă visezi că afli că ai fost adoptat(a) de niște colegi de la serviciu, atunci s-ar putea ca în realitate să nu ai o comunicare prea strălucită în plan profesional și uman cu acei colegi, și asta vă îngreunează simțitor lucrul în echipă. S-ar putea să urmeze discuții pe tema aceasta în curând.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.