Activarea caselor astrologice

0
500
Activarea caselor astrologice

Activarea caselor astrologice reprezintă un criteriu esențial în ceea ce înseamnă citirea și realizarea hărții astrale a unei persoane.

Activarea caselor astrologice nu este doar un concept abstract. Este, de fapt, o reflecție a trăirilor noastre interioare și a modului în care acestea se manifestă în deciziile pe care le luăm zilnic. Fiecare casă activată aduce cu sine o nouă perspectivă, un nou set de emoții și posibile direcții de acțiune.

În total avem 12 case astrologice, numerotate în ordine crescătoare de la unu la doisprezece, iar ele sunt după cum urmează: casa 1 reprezintă relația cu cei din jur, casa a doua reprezintă casa banilor sau a valorilor morale, a calităților, a bogățiilor atât materiale cât și sufletești, casa a treia reprezintă studiile, cunoștințele, informațiile și schimbul de experiențe, casa a patra reprezintă rădăcinile, familia.

Persoanele legate prin grade de rudenie, atașamentul, casa a cincea reprezintă creativitatea, sensibilitatea, tendințele artistice, casa a șasea reprezintă munca, dorința de a se face afirmat, casa a șaptea reprezintă iubirea, cuplul, dorința de a fi lângă o persoană de sex opus, casa a opta reprezintă situația financiară cât și legăturile cu cei din jur care nu sunt legați prin grade de rudenie, casa a noua reprezintă tendințele religioase, spiritualitatea, casa a zecea reprezintă eul, puterea de a se face afirmat și cunoscut, casa a unsprezecea reprezintă raporturile sociale cu cei din jur și, finalmente, casa a doisprezecea reprezintă interiorizarea, tainele sufletești, necunoscutul.

În funcție de cum se situează planetele și de cât de aglomerate sunt ele la nașterea unui nativ, se poate vorbi și despre influența lor asupra acestuia. Desigur, semnul în care este născută o persoană are și el o însemnătate puternică.

Totuși, activarea celor 12 case este distinctă față de activarea unui anumit semn zodiacal, ținând seama de faptul că atunci când se activează casele, numai astrele sau planetele propriu-zise sunt determinante importante. Casele astrale sunt criterii esențiale în ceea ce înseamnă viața nativului, ele se referă mai exact la tot ceea ce înseamnă rutină, legături, activități zilnice, fiind practic tot ceea ce înseamnă concret, în comparație cu semnele astrologice care au o conotație mai abstractă.

Chiar dacă sunt în total zece planete și doisprezece case, cu siguranță în citirea unei hărți astrale vom avea case care nu sunt ocupate de nici o planetă; de asemenea, foarte rare sunt cazurile în care toate cele zece planete sunt aglomerate într-o singură casă sau când planetele se află în același număr în fiecare casă. Totuși, combinațiile sunt multiple, însă atunci când avem o casă în care nu se află nicio planetă înseamnă că acea casă nu se va manifesta în planul vieții nativului prea intens.

Citește și:  Secretele planetei Jupiter – interpretare astrologică

case astrologice

De exemplu, dacă în casa banilor nu avem nicio planetă înseamnă că partea financiară va conta foarte puțin, chiar deloc, având predispoziții fie către sărăcie absolută, fie către o bogăție exacerbată, unde lipsa sau prezența banilor chiar nu se simte, în general nu se vor simți mari schimbări, totul va merge aproximativ liniar.

Pe de altă parte, dacă în casa iubirii sunt mai mult de patru planete sau chiar toate aliniate înseamnă că aceasta va avea foarte multe transformări de-a lungul vieții, va fi epuizantă, cu multe suișuri și coborâșuri.

Activarea caselor astrologice diferă și în funcție de puterea planetelor prezente în casele respective. De pildă, avem planetele mai mari, care au o influență mai dominantă, precum Marte sau Jupiter, care dacă se vor afla într-o singură casă, atunci aceea va fi foarte activă și foarte agitată în viața nativului.

Totuși, chiar dacă într-o anumită casă se află planete mai mici, dar sunt mai multe, acelea vor da o anumită valoare, în funcție de însemnătatea lor, făcând casele cu pricina mai active, oferind o experiență mai vastă nativului, cât și mai multe evenimente, cunoștințe și altele.

Astfel, putem spune că dacă în casa familiei și a cuplului se află Venus, cea care oferă iubire, armonie și pace, întreaga viață a nativului va fi caracterizată de aceste calități, dar dacă se află și Pluto, înseamnă că nativul va trebui să învețe mult, să lupte, să facă față la încercări multe și grele, până să ajungă să le dobândească.

Activarea caselor astrologice este foarte importantă în cadrul realizării unei hărți astrale a unei persoane; ea putând să determine, asemenea activării semnului astral, întreaga existență a nativului, însă despre aceste aspecte vom discuta la fiecare în parte.

Schimbările majore din viața noastră pot fi adesea corelate cu activarea anumitor case astrologice. Această activare poate semnala începutul unui nou capitol sau finalul unuia vechi, oferindu-ne astfel indicii valoroase despre ceea ce universul are pregătit pentru noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.