
Fiecare planeta are puterile sale mai mari sau mai mici, iar in momentul in care o planeta dominanta se afla in relatie cu planetele mai slabe, indiferent cat de benefice ar fi aspectele celor din urma, cea mai puternica va influenta nativii mai mult, ori chiar de tot. In continuare vom explica ce stari creeaza planeta Marte in relatie cu planetele celelalte, in timpul ciclului sau anual.
Marte in conjunctie cu Jupiter
Atunci cand Marte se afla in conjunctie cu Jupiter nu este un semn prea bun din simplul motiv ca Jupiter este lasat fara puterile pe care in mod normal le-ar avea, producandu-se o modificare, o imitatie, care poate face nativii sa aiba un spirit de risipitori sa fie excesiv de generosi. Asadar cand Marte este in conjunctie cu Jupiter se prevestesc necazuri mari din punct de vedere financiar, mai ales din cauza faptului ca dorinta pentru extravaganta creste, pierderile sunt tot mai posibile.
In aceasta perioada astrologii sunt de parere ca nativii trebuie sa evite sa plateasca facturi foarte mari, trebuie sa evite problemele legate de justitie si impulsurile pe care le au datorita energiei excesive data de Marte, insa aceste impulsuri vor fi folosite in scopuri mult prea extreme, in nici un caz nu vor fi benefice. Tocmai din cauza acestei pozitii planetare oamenii vor fi influentati in functie de zodia lor si nu vor putea trai cumpatat, motiv pentru care cel mai indicat este sa evite luptele ori disputele de ordin religios sau de ordin juridic.
Marte in conjunctie cu Saturn
In momentul in care Marte se afla in conjunctie cu Saturn se prevestesc lucruri deosebit de rele, insa asa cum ne invata astrologii, nu exista lucruri negative sau rele ci doar aspecte mai putin bune, iar reglementarea acestora sta in mainile oamenilor. Tocmai de aceea se spunea si in Antichitate ca omul este capabil sa isi implineasca singur destinul daca si-l cunoaste si este capabil sa treaca prin viata armonios, fara necazuri, daca stie sa si-l citeasca.
Eh bine, cand Marte este in conjunctie cu Saturn, simturile sunt cele care conduc ambitia, insa poti schimba acest lucru si astfel sa iti lasi ratiunea sa conduca, dar cu grija deoarece de multe ori mintea este mult mai vicleana si mai greu de dominat decat sufletul. Tineti egoismul la distanta in aceasta perioada si profitati de talentele pe care le aveti si de curajul care capata amploare, exploatati-le din plin, incercand sa nu va lasati ambitia sa va domine.
Marte in conjunctie cu Uranus
Cand Marte se afla in conjunctie cu Uranus, se emana foarte multe energii benefice, insa in acelasi timp si o serie de temperamente iritabile. Astfel ca sistemul nervos va fi prea incarcat, dar totodata se vor manifesta anumite simpatii pentru stiintele oculte, pentru misticism, care in mod normal nu existau, influenteaza la excitabilitate si energie luminoasa, pe care o puteti folosi pentru binele dvs. veti fi uimit ca a inceput sa va intereseze partea metafizica a tuturor lucrurilor, veti fi surprinsi ca aveti dintr-o data impulsuri mai agere, mai bruste, venite de nicaieri si parca o forta incredibila de a face ceva nou sau de a exprima cine stie ce idee.
Cu grija insa, daca nu sunteti invatati sa faceti fata unor situatii noi, mai bine va temperati si canalizati toata aceasta energie intr-un meci de fotbal sau o ora de inot, decat sa urlati in gura mare ca puteti in sus si-n jos, una si alta si sa dati cu bata-n balta. Nu va lasati purtat de val, fiti echilibrat chiar daca pe dinauntru simtiti ca explodati. Nu dati atentie impulsurilor care va pot duce catre nesanse, incercati sa fiti echilibrat.
Marte in conjuctie cu Neptun
Aceasta pozitionare a planetelor e posibil sa dea un aspect bizar insa remarcabil, avand in vedere ca energia vibrata devine benefica, ea poate fi data pentru realizarea unor lucruri mai iesite din comun, incercati sa profitati de moment si veti avea numai bucurii. Insa nu pentru toti este un aspect favorabil datorita faptului ca unii nativi nascuti sub aceste semne si in aceasta pozitie pot avea tendinte de a se supraaprecia si astfel sa dea gres. Incercati sa nu fiti excentrici, moderati-va actiunile bine si incercati sa nu va manifestati toate capriciile, deoarece in acest fel va pot fura ideile si veti fi condus doar de vise. Ocoliti participarile la diverse sedinte spirituale sau de duh, evitati contradictiile.
Marte in opozitie cu Jupiter
Cand Marte se afla in opozitie cu Jupiter da mai multe momente de nesansa, adica sunt posibile pierderi banesti, din cauza unor tendinte prea mari de generozitate, oamenii doresc bunastarea celor din jur, sa ajute mult, doresc sa fie acei samariteni care ies in drum saracilor si leprosilor. Tot in aceasta perioada nativii mai sunt dispusi si la excese de orice fel, asta inseamna excese de alcool, de droguri, de frumos, de arta, de plimbari, de sport etc. Incearca sa nu inchei nici o afacere in aceasta perioada, incearca sa fii calm in toate activitatile pe care le intreprinzi.
Marte in opozitie cu Saturn
Cand aceasta miscare are loc, Marte creeaza un aspect total nefavorabil. Saturn este si asa o planeta de care astrologii se tem deoarece ea implica dezastru, implica excese, lipsa de comunicare, iar influenta lui Marte vine cu o nesiguranta de sine, cu imposibilitatea de control asupra a ceea ce inseamna propria persoana.
Persoanele influentate de aceste planete vor deveni foarte sarcastici, taiosi in comunicare, vor folosi cuvinte a coror sens va rani si mai mult, dupa ce aceasta perioada trece, vor regreta amarnic. Chiar daca nativii se imbraca practic in niste eroi, ei sunt gata sa-si dea viata entru cele mai nesabuite cauze, deoarece impulsul momentului ii face sa sara de pe bloc chiar daca sunt constienti ca nu pot zbura.
Marte in opozitie cu Uranus
Marte in opozitie cu aceasta excentrica planeta Uranus nu creeaza decat inconsecventa in natura umana, nativii devin inconstanti, se emana mult entuziasm, multa dorinta de a transcede catre nou, deoarece Uranus reprezinta cai nebanuite, progres, insa martienii nu prea au aceste calitati de a atinge norii. Ei sunt nascuti sa fie lideri, insa pe pamant. Ei trebuie sa se tempereze, sa se ingrijeasca si sa nu uite ca sistemul lor nervos devine foarte sensibil, mai ales pentru ca nativii sunt invatati sa le mearga bine dar avand in vedere ca Uranus nu poate face miracole pentru ei, le da doar idei, vor deveni frustrati.
Trebuie sa se calmeze, sa lase agitatia in urma si sa isi spuna continuu ca va trece acea perioada. Intr-o singura idee, ei trebuie sa isi vada de viata lor si sa nu se abata de la rutina pe care si-au format-o, sa nu-si neglijeze sarcinile de dragul de a merge mai departe, catre zari nebanuite. Chiar daca poate mai toate evenimentele par bruste, lasa clipa sa le cantareasca si nu iti agita tu inima pentru asta. Trebuie sa va feriti in acest context si de calatorii cu masina sau alte mijloace de transport si nu in ultimul rand sa evitati contradictiile, mai ales cu persoane de sex opus.
Marte in opozitie cu Neptun
Marte in opozitie cu Neptun creeaza un entuziasm pe care nu-l poti stapani, un entuziasm care se manifesta in foarte multe forme, pe foarte mule directii, conducand catre situatii pe care in mod normal ar fi foarte bine sa le ocoliti. Nu trebuie sa dati curs exceselor, nu trebuie sa abuzati de aptitudinile pe care in mod normal nu le aveti, calculati totul cu grija si temperati-va nervozitatea, nu dati curs sentimentelor apasatoare, ignorati-le, nu abuzati de alimente. Mai ales in aceasta perioada trebuie sa va feriti de orice fel de droguri, de medicamente care provoaca dependenta si de alcool.
Marte in trigon cu Jupiter
Marte in trigon cu Jupiter creeaza un aspect oarecum benefic deoarece duce catre extravaganta, catre liberalism, catre exprimarea libera a ideilor, a tot ceea ce inseamna generozitate si in nici un caz nu trebuie sa va feriti ci doar sa folositi toate acestea acolo unde trebuie, mai putin in treburile ce implica bani. Fiti generos cu oamenii in idei, in sfaturi, daca simtiti nevoia sa oferiti ceva, cu siguranta veti da cele mai bune sugestii in momentul in care vi se cere parerea. Trebuie sa incercati sa evitati nelinistea interioara si sa va axati pe ceea ce va ofera libertate, tarie, pe tot ceea ce inseamna justitie si independenta.
Marte in trigon cu Saturn
Marte in trigon cu Saturn da un aspect benefic, mai ales pentru simplul fapt ca ambitia creste iar odata cu aceasta creste si puterea de a realiza, dar pentru ca perseverenta este mult mai mare. Vei tanji astfel sa fii cel mai bun in ceea ce initiezi, iar daca esti curajos, poti trece peste obstacole fara pic de greutate, poti fi un bun lider si sa conduci unele situatii dificile. Totodata reusesti si sa atragi multa admiratie.
Marte in trigon cu Uranus arata un aspect chiar prea benefic, mai ales ca vibratia mistica a lui Uranus este pusa in evidenta, energia mintii cat si a trupului este la cote maxime, tocmai de aceea nativii nascuti sub acest semn vor avea capacitati chiar geniale de a raspunde la anumite sarcini. Sunt favorizati mai ales cei care lucreaza in domeniul inventiilor, a constructiilor, iar totul ii va conduce catre reusita, catre avansare.
Cand Marte este in trigon cu Neptun, se creeaza un foarte mare magnetism care ajuta la relatiile cu semenii, care creeaza circumstantele favorabile pentru legarea unor prietenii de durata. Nativii vor deveni astfel mai placuti, insa totul depinde si de aspectele Soarelui si a Lunii si nu in ultimul timp si al lui Mercur, toate acestea oferind si stabilitatea ideilor, mai ales ca exact in aceasta pozitie, Marte da foarte multa instabilitate.