Interpretare vis în care aștepți pe cineva și nu mai apare

0
3589
Interpretare vis in care astepti pe cineva si nu mai apare

Interpretarea viselor în care aștepți pe cineva și nu mai apare se referă la situații mai degrabă de natură psihică, însă mai poate să fie vorba și de schimbări de atitudine.

Dacă visezi că aștepți pe cineva și nu mai apare simbolizează o luptă în interiorul tău pentru a clarifica aspecte intime ce țin de o relație sentimentală, s-ar putea ca în realitate să nu fi destul de hotărât(ă) ce să faci cu relația ta intimă, ai neclarități sau remușcări față de perechea ta și nu știi cum să procedezi.

Dacă în viața reală ai greșit față de iubita – iubitul tău – atunci visul reflectă zbuciumul interior pe care îl ai, te frămânți mult și nu știi exact dacă e bine să îi spui sau nu, merită sau nu să riști. În cazul în care ai neclarități față de un comportament dubios al partenerei – partenerului – atunci visul semnifică indecizia de a rupe sau nu relația.

Dacă visezi că aștepți să apară vreun prieten și nu mai apare înseamnă că în scurt timp o să fii foarte dezamăgit(ă) deoarece nu o să primești la timp o veste pe care o aștepți de mult timp și care te interesează foarte mult. Poate să fie o știre legată de o afacere pe care vrei să o faci sau o altă activitate ce contează foarte mult pentru tine.

În situația în care în vis aștepți degeaba să apară o persoană pe care în realitate nu o cunoști atunci se poate ca în viața reală să te lovești de o situație cu totul și cu totul specială, o situație cu care nu ai mai avut de-a face în trecut și o să îți creeze mari dificultăți, nu o să știi cum trebuie să o abordezi și de frică să nu comiți vreo enormitate mai bine o să stai deoparte sau o să chemi pe cineva care are o experiență mult mai vastă.

Citește și:  Interpretare vis în care te uiți cu un binoclu la Lună și vezi orașe

asteptand pe cineva sa vina

Într-o asemenea ipostază este foarte posibil să ai dificultăți cu o problemă ce îți depășește nivelul profesional și o să ceri ajutorul unui coleg mai în vârstă sau, dacă este să schimbăm planul, s-ar putea să intri în contact cu o persoană destul de agreabilă și care îți stârnește un interes enorm însă o să ai o mare dezamăgire deoarece nu știi cum să o abordezi deoarece are un stil pe care nu îl înțelegi deloc, pare o persoană sofisticată și cu pretenții la prima vedere, așa că o să stai deoparte și o să aștepți până face ea primul pas.

Dacă visezi că aștepți o persoană importantă, un funcționar de rang înalt sau o autoritate și nu mai apare atunci s-ar putea ca în viața reală să apară niște probleme în viața ta, niște probleme legate de instituții și de acte, o să ai niște necazuri din cauza că o să îți lipsească ceva dintr-un dosar sau nu o să te descurci prea bine la un interviu sau la o întrevedere oficială.

În această situație este de presupus că în curând o să ai o stare de neliniște în privința asta dar, cu puțin noroc, există totuși șansa că o cunoștință bună să intervină și să îți rezolve problema.

Interpretarea viselor în care aștepți pe cineva care nu mai apare poate releva multe despre starea ta interioară și schimbările de atitudine. Poate indica lupta ta interioară, incertitudinile în relațiile sentimentale, sau poate presimți dezamăgiri și situații noi și complexe cu care te vei confrunta.

Însă, nu uita, visele sunt și un instrument puternic de auto-cunoaștere și auto-îmbunătățire. Învățând să le interpretezi, poți folosi aceste cunoștințe pentru a naviga mai bine prin viața reală. Dacă ești interesat de interpretarea altor vise similare, te invităm să citești și despre semnificația viselor în care aștepți pe cineva să se întoarcă acasă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.