Interpretare vis în care îți pui un piercing

0
3599
Interpretare vis in care iti pui un piercing

Interpretarea viselor în care îți pui un piercing se referă în general la situații și împrejurări în care vrei să transmiti cu totul altceva decât ești în realitate.

Dacă visezi că îți pui un piercing, înseamnă că în viața reală tinzi să pari o altă personalitate, vrei ca cei din jurul tău să te perceapă în funcție de modelul sau simbolul pe care îl alegi.

Înțelegerea viselor în care îți faci un piercing poate avea mai multe straturi. Piercingul în vis poate fi văzut ca o formă de expresie personală sau ca o dorință de a ieși în evidență.

Într-o asemenea situație, este posibil ca în realitate să ai ocazia de a induce în eroare pe cineva. Dacă visezi că îți pui un piercing pe limbă, atunci s-ar putea ca în realitate să spui minciuni cuiva în scurt timp, poate să fie vorba de prietenul – prietena ta – poate să fie vorba de părinții sau frații tăi.

Interesant este că, uneori, piercingul poate fi asociat cu senzația de durere sau disconfort. Acesta poate fi un semnal că trăim o situație stresantă sau că ne confruntăm cu o problemă. Într-un sens similar, poate fi interesant să analizăm și visele în care apare o gaură.

Important este mesajul visului, care reflectă în mod clar intenția de a spune neadevăruri într-o situație viitoare.

În cazul în care visezi că îți pui un piercing la nas, este un semn că în viața reală s-ar putea să ai impresii foarte bune despre tine. Poate să se întâmple ca într-o anumită conjunctură să pozezi într-o persoană foarte cultă și educată, să te dai chiar un om de afaceri mare sau cu un statut foarte respectabil, când de fapt nu ești nimic din toate acestea.

Există și posibilitatea ca în vis să îți pui un piercing la sprânceană. În acest caz, visul simbolizează faptul că ai mari așteptări de la viață, dorești să pui mâna pe cât mai multe în cel mai scurt timp. În cazul unei relații cu cineva, visul sugerează că vrei să pozezi într-o persoană bonomă, aristocrată, dorești neapărat să creezi celorlalți impresia de persoană blasată și lipsită de grijile zilnice cu care se confruntă majoritatea.

Asemenea ipostază induce impresia falsă că duci o viață bună și plină de bucurii, adică exact așa cum ai vrea să te perceapă ceilalți: partenerii de afaceri, colegii de muncă sau rudele tale.

Visul în care îți pui un piercing la buric denotă faptul că vrei să pozezi într-o persoană nobilă în fața anturajului. În curând, o să ai ocazia de a juca puțin teatru, ceea ce este destul de simplu pentru tine. O să ai posibilitatea de a-i face pe ceilalți să creadă că provii dintr-o familie cu tradiție veche, ai neamuri nobile și sângele tău parcă, dacă te uiți cu atenție, are o nuanță ușor diferită. Este mesajul pe care dorești ca ceilalți să-l înțeleagă despre ramura ta genetică, vrei să pari ca o persoană pogorâtă din niște sfere puțin mai înalte ca și restul.

Citește și:  Interpretare vis în care vezi embrion

În cazul în care visezi că îți pui un piercing în zona intimă, atunci s-ar putea ca în realitate să vrei să pari mult mai viril decât ești sau mult mai erotică în cazul în care ești femeie. Se poate spune că o asemenea ipostază este valabilă pentru persoanele care au un randament sexual destul de scăzut în realitate.

În situația aceasta, s-ar putea să încerci să suplinești lipsa ta de performanță sexuală printr-o atitudine plină de erotism și gesturi exotice care să impresioneze pe cineva anume.

Se poate întâmpla să visezi că îți pui un piercing în formă de fluture și atunci este posibil ca în realitate să pozezi într-o persoană complexă. Vrei ca cineva să creadă despre tine că ai posibilități remarcabile în a trata cu debordanță situații complicate fără măcar să schițezi un gest sau să pară că faci un efort.

În această ipostază, se poate spune că dorești să-ți creezi o imagine foarte sofisticată în fața cuiva. De cele mai multe ori, s-ar putea ca, de fapt, să vrei să ascunzi unele puncte slabe ale caracterului tău și să pari o persoană tare și delicată în același timp.

pierce in ureche

Dacă visezi că îți aplici un piercing în formă de inimă, atunci este posibil ca în realitate să fii o persoană destul de pragmatică, gândești totul la rece și nu prea ții cont de sentimentele celorlalți. Altfel spus, există șansa ca în viața reală să dorești să te prefaci în fața cuiva că ești o fire foarte romantică, pui mare accent pe sentimente și ești foarte ușor de rănit.

În cazul în care visezi că îți pui un piercing în formă de trifoi, se poate spune că îți lipsește norocul în viață. Visând așa ceva, mai poate sugera și faptul că vrei să induci cuiva ideea că ești o persoană care poartă noroc, ești cu adevărat un înger binefăcător care împarte cu generozitate șansele pozitive. Într-o asemenea scenă, s-ar putea ca în realitate să dorești să acaparezi atenția cuiva care are probleme materiale și nu prea știe cum să o scoată la capăt.

Dacă visezi că îți aplici un piercing în formă de stea, atunci este posibil să ai ghinion în realitate în găsirea unei căi în viață, ești în căutarea unui ideal sau a perechii ideale. De asemenea, s-ar putea la fel de bine să încerci să sugerezi cuiva faptul că tu ești persoana potrivită de care are nevoie, vrei cumva să te erijezi în fața cuiva ca un adevărat erou pozitiv – o adevărată eroină pozitivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.