Casele astrologice

0
450
Casele astrologice

Casele astrologice au menirea de a evidenția sferele și aspectele vieții prioritare față de celelalte. Fiecare casă astrologică reprezintă o anumită sferă. Împărțirea caselor diferă de la persoană la persoană, pentru că se calculează în funcție de timpul exact al nașterii și de poziția geografică a locului nașterii.

Horoscopul este împărțit în emisfera estică și vestică și în emisfera zilei și a nopții. Axa care împarte horoscopul în partea zilei (deasupra) și partea nopții (dedesubt) reprezintă orizontul local al timpului nașterii, iar a doua axă importantă este meridianul, care împarte horoscopul în partea estică (stânga) și partea vestică (dreapta).

Drept urmare, împărțirea caselor astrologice se face după cele patru puncte de intersectie determinate de aceste axe. Astfel vom determina cele patru mari cadrane, care la rândul lor se împart în trei părți. Bineînțeles, această împărțire se face după diferite modele matematice. De obicei, aceste modele diferă în calcularea părților unui cadran.

Tranziția dintre un semn astrologic și altul este destul de clară. În schimb, tranziția dintre două case astrologice este ceva mai ambiguă. De exemplu, dacă avem o planetă situată spre marginea uneia dintre case, cel mai probabil această planetă va fi interpretată ca parte a casei astrologice care urmează.

Prima casă astrologică (ascendentul) – Personalitatea individuală

astrologic

Împreună cu Soarele și Luna, ascendentul este unul dintre cei mai importanți factori unitari ai horoscopului. Acest semn din prima casă ne spune foarte multe despre temperamentul, personalitatea și constituția unei persoane, despre felul în care persoana apare în fața celorlalți la prima vedere. Este indiciul despre reacțiile instinctive și imediate, despre partea oarecum superficială a oamenilor. Planeta pe care o avem în această casă este foarte importantă pentru interpretarea hărții astrologice.

A doua casă – Valori și posesii

Cea de-a doua casă astrologică, împreună cu planetele care o însoțesc, ne dă detalii despre circumstanțele materiale, posesiile și cum acționăm în legătură cu toate mijloacele materiale. Această casă include, de asemenea, indicii despre relația cu propriul nostru corp.

A treia casă – Comunicarea

A treia casă este casa din care aflăm legăturile cu rudele, maniera în care comunicăm zi de zi și relațiile care determină viața noastră cotidiană.

A patra casă – Rădăcini și origini

Această casă se referă la originile, rădăcinile noastre, casa părintească, circumstanțele care ne influențează copilăria și tinerețea. De asemenea, de aici putem deduce relația persoanei cu familia, atitudinea despre noțiunea de acasă. Imaginea de tată și relația cu acesta se pot deduce, de multe ori, din prezenta anumitor planete aflate în această casă.

A cincea casă – Plăcere și creativitate

Casa sexualității, a erotismului, a senzualității este totodată și casa tuturor expresiilor creative. Aici aflăm și descrierile despre relaționarea noastră cu copiii, plăcerea și distracția elementară.

A șasea casă – Muncă și rutină

În cadrul acestei case sunt descrise circumstanțele care ne înconjoară în viața cotidiană, inclusiv munca și rutina. De asemenea, aici se pot vedea tendințele de șef sau de subordonat sau comportamentul nostru față de cei superiori și inferiori. A șasea casă astrologică mai include igiena corpului și tendințele de îmbolnăvire.

Citește și:  Soarele în Case

A șaptea casă – Relațiile

A șaptea casă, numită și casa descendentului, deoarece se opune casei ascendentului, implică felul în care ne alegem partenerul și descrie parteneriatele și relațiile pe care le căutăm de-a lungul vieții. Astfel ne putem explica de ce suntem atât de atrași de unele persoane, fără vreo rațiune logică. Aceste persoane sunt cele care poartă un accent puternic pe semnul corelat cu a șaptea noastră casă.

A opta casă – Pierderile și proprietatea comună

Trebuie ca una din aceste case să ne dea detalii și despre felul în care ne comportăm în cazul pierderilor materiale sau cum relaționăm cu bunurile comune. Astrologia tradițională susține că a opta casă are o afinitate pentru moarte și pentru lucrurile metafizice, întrucât și acestea pot constitui o pierdere – ultima pierdere materială din viața cuiva.

A noua casă – Filosofiile de viață și țările îndepărtate

A noua casă descrie învățămintele spirituale, filosofiile de viață, perspectiva asupra universului. De fapt, acestea sunt deseori influențate de călătorii în țările străine, care ne schimbă punctul de vedere.

A zecea casă – Cariera și talent

Casele astrologice

O importanță deosebită are această casă, întrucât nu afectează doar alegerile noastre profesionale și talentul, ci totodată descrie felul în care ne dezvoltăm și devenim ceea ce trebuie să fim, planetele din această casă influențându-ne viața. Conform tradiției, această casă descrie totodată și imaginea mamei și relația noastră cu aceasta.

A unsprezecea casă – Prieteni și cunoștințe

De aici putem afla cum relaționăm cu prietenii, profesorii și tutorii noștri – adică cu toate persoanele care ne doresc binele și de la care avem ce învăța. Relațiile cu societatea în care trăim și rolul pe care îl jucăm sunt bine evidențiate în a unsprezecea casă.

A douăsprezecea casă – În spatele identității

Această casă este reprezentată de sferele în care partea principală nu mai este individul, ci pășim înapoi pentru a vedea în ansamblu. Aici sunt incluse toate legăturile cu spitalele, închisorile, instituțiile psihiatrice, mănăstirile și tot ce înseamnă retragere. De asemenea, este o casă ocultă, a viselor.

Într-un horoscop natal, casele astrologice ocupă un loc central în a oferi o perspectivă asupra diferitelor domenii ale vieții unei persoane. Acestea sunt precum „camerele” în care se desfășoară acțiunea vieții noastre, fiecare având o tematică și o semnificație specială.

De exemplu, în timp ce prima casă se poate referi la sine, la personalitatea și la identitatea noastră, a doua casă se axează pe bunuri, valori și resurse. Dar pentru a înțelege cu adevărat influența lor și cum să le activezi în mod conștient în viața ta, te invit să explorezi articolul nostru despre activarea caselor astrologice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.