Secretele planetei Jupiter într-o interpretare astrologică rămân îmbrăcate într-o aură plină de mister. Jupiter are ca și culoare reprezentativă albastrul, iar metalul său este cositorul. Piatra prin care este reprezentată și prin care se identifică foarte bine este turcoazul și granatul. Această planetă este guvernoare a zodiilor Pești și Săgetător, a caselor a IX-a, respectiv a Filosofiei și a Înțelepciunii și a XII-a, respectiv a Izolării și a Sacrificiilor.
În același timp, planeta Jupiter este guvernoarea zilei de joi, iar simbolul său reprezintă semiluna rațiunii, a conștiinței, care stă deschisă către stânga, având în partea de jos crucea materiei, care simbolizează voința divină. Jupiter, din câte știm, este reprezentantul conducător al zeilor din Olimp, fiind reprezentat prin masculinitate, plin de influență, de judecată dreaptă, având la bază călătoriile și aspirațiile de amploare.
Jupiter, denumit adesea ca planeta expansiunii și a norocului, joacă un rol crucial în modul în care reacționăm la oportunitățile care ni se prezintă. Acesta are puterea de a amplifica caracteristicile bune, dar și de a evidenția excesele noastre.
Un alt aspect fascinant al planetei Jupiter este modul în care aceasta influențează fiecare semn zodiacal în parte. Dacă dorești să afli cum Jupiter afectează specificul fiecărui semn zodiacal, te invit să consulți articolul despre Jupiter în semnele zodiacale.
În același timp, ca și interpretare astrologică, putem spune că această planetă mai simbolizează și religia, justiția, bogăția, filosofia, belșugul, generozitatea, spiritul plin de inteligență, elevat, norocul, fiind planeta care poate aduce reușite în plan material, spiritual și afectiv. Cei născuți sub semnul acestei planete sunt de regulă persoane calme, sincere, idealiste și caritabile, însă cei născuți sub un Jupiter prost aspectat pot fi lacomi. În ceea ce privește aspectul fizic, aceștia sunt de regulă înalți, iar organul lor cel mai slab este ficatul, iar tendințele de obezitate și de îngrășare sunt destul de mari.
În același timp, nativii născuți sub semnul acestei planete sunt persoane amatoare de petreceri, de plăceri fine, erotice și senzuale, adesea răzbunători și orgolioși, asemenea zeului Jupiter din reprezentarea sa umană. Calitățile unui astfel de nativ includ respectul față de sine și față de cei din jur, umanismul, bunul simț, sacrificiul și înțelepciunea.
În aceeași ordine de idei, Jupiter este și reprezentantul vieții sociale, arătând posibilitățile prin care o persoană se poate integra într-un mediu. Jupiter este, de asemenea, cel care simbolizează și un anumit mod de creștere, procesele în general de progres, de expansiune, care de regulă sunt susținute de șansa și de protectorii ce pot exista în mediul înconjurător, motiv pentru care Jupiter este văzut și ca un benefic care încurajează bunul simț și expansivitatea.
Vibrația acestei planete îndeamnă la mărirea intelectului, la expansiunea ariilor de acțiune, la dobândirea unei imagini mult mai ample față de ceea ce se arată la orizont, la dorința de a găsi o treaptă superioară de expresie, la ceva mai înalt, mai bun și natura astrului în sine conduce către aprofundare, către găsirea miezului ecuațiilor. Din acest motiv, Jupiter vine cu inclinații către filozofie, studii de nivel superior, religie sau călătorii în țări străine, care implică în același timp relații cu persoane străine și cu teritorii străine.
Domiciliile planetei Jupiter sunt exact semnele zodiacale Pești și Săgetător, semne în care Mercur se află în exil, ținând seama de faptul că această planetă este guvernatoarea rațiunii simple și a ideilor de bază, iar Jupiter, contrar lui, exprimă dorința de aprofundare, de preocupări intelectuale care se duc mult dincolo de linia simplă de gândire și asimilare a informațiilor, departe de logica simplă și concretă.
Această planetă ajută la pătrunderea în spațiul gândirii abstracte, în spațiul unde se generalizează întregul. Astfel, zodia Săgetătorului, semn plin de masculinitate și de foc, în același timp, este cel care evidențiază pasiunea lui Jupiter pentru tot ceea ce poate însemna obiectiv înalt și de anvergură, pentru progres și pentru aventura în cadrul societății, pentru tot ceea ce poate însemna căutarea unei perspective total noi, plină de încredere, îmbrăcată în optimism, încununată de succes și care se rezumă de fapt la căutarea unui adevăr.
În același timp, cealaltă zodie guvernată de această planetă, și anume Pești, semn de apă, feminin, arată faptul că Neptun l-a detronat pe Jupiter, astfel încât acesta a devenit guvernator secund, dar vibrația sa este destul de intensă, lucrând în această sferă pentru compasiune, religie, credință, spirit uman, ajutorare fără interese, extindere a universului ezoteric, spiritual și plin de cunoaștere.
Cele două semne pe care Jupiter le guvernează sunt mutabile, ceea ce înseamnă și că ele fiind în cuadratură, binele pe care îl poate oferi Jupiter este destul de instabil, temporar, reprezentând o mică tranziție care vizează saltul pe treapta superioară.
Cu toate acestea, trecerea către evoluție, dacă nu este prinsă la timp și dacă vibrația nu este asimilată, atunci pierderea este inevitabilă. Tocmai din acest motiv, totul trebuie valorificat în momentul apariției, însă vibrațiile pe care Jupiter le emite pot fi destul de frecvente, în ciuda faptului că este o planetă lentă.
Jupiter tranzitează în aproximativ un an un semn zodiacal, ceea ce înseamnă că poate influența o întreagă generație care reprezintă anul respectiv. În același timp, putem interpreta și prin faptul că Jupiter veghează la nașterea fiecărei generații a fiecărui an, aducând cu sine o vibrație benefică în sprijinul unei conștiințe globale.
Un alt semn de apă, care este considerat a fi semnul de tradiție în care Jupiter se află în exaltare, este zodia Rac. Acesta este locul în care vibrația planetei devine antrenorul celor mai puternice emoții, care pot deveni chiar tulburătoare, dar de regulă au o natură pozitivă.
Aceste emoții au menirea de a trezi siguranța oferită de viziunile mai ample care protejează în același timp. Jupiter devine protector concret și stabil, aducând cu sine un nou interes permanent care vizează căminul și protecția acestuia, împreună cu tradițiile și viața de zi cu zi.