Acasă Articole Secretele Lunii – interpretare astrologică

Secretele Lunii – interpretare astrologică

0

Luna, ca interpretare astrologică, înseamnă tot ceea ce ține de maternitate, de sentimente tradiționale, mistice, ancestrale, de amintiri, ziua sa reprezentativă fiind ziua de luni a săptămânii, deci prima zi a creației divine.

Culoarea simbolică a lunii este verde, iar metalul caracteristic este argintul, perla sau smaraldul, având în vedere că toate acestea sunt străvezii, au o senzație de vechi, de translucid.

Luna reprezintă la nivel astrologic receptivitatea, amintirile, iar zodia pe care o guvernează este zodia Racului, simbolul său fiind două semicercuri îndreptate către stânga, ca simbol al trecutului, unite la ambele capete, sus și jos, ca simbol al sufletului.

Punctele prin care sunt unite cele două semicercuri reprezintă, cel de jos materia și cel de sus spiritul, având în vedere că amintirile se leagă în suflet, din materie.

interpretare astrologica Luna

Astfel, cele două semicercuri sunt închise în partea de stânga, ceea ce înseamnă că sufletul își întoarce spatele trecutului, căutându-și împlinirea în viitor, deși el se hrănește din trecut, sau cel puțin acolo s-a format. Liniile curbe ilustrează și natura legată numai și numai de emoții ale vibrației Lunii.

Numărul în numerologie al Lunii este numărul doi, el semnificând noaptea, deci cel care vine după Soare, după zi, planeta în discuție fiind una de semn negativ, însă feminin, ziua guvernată este luni, casa în care extaziază este casa a patra, respectiv Începutul și Sfârșitul, familia și originile, patria, locul de proveniență dinainte de naștere.

Luna este guvernatoarea zodiei Cancerului, simbolizând și natura, materia, tot regnul vegetal, iar plantele sale favorite sunt macii sau lalelele.

Selenienii sau cei născuți sub semnul Lunii sunt de regulă nervoși, au aptitudini ieșite din comun în hipnoză și în magnetism, majoritatea dintre ei sunt foarte contemplativi, vizionari și visători, fața lor este mai mult melancolică, au mersul dificil și gesturi destul de timide.

Luna este, în general, simbolul femininului, opus Soarelui, al familiei, al sufletului, al misterului, al sănătății, al banilor, al jocurilor, al părinților, căminului, al intuiției, istoriei, adaptării, romantismului, sentimentelor și tot ceea ce ține de acestea, de trăirile umane.

Ca o interpretare astrologică mai profundă, Luna reprezintă impulsurile dinăuntrul nostru care ne conduc, inconștientul, tot ceea ce se întâmplă în interiorul nostru fără să ne dăm seama, fără să realizăm la prima vedere, raportându-se la ceea ce trebuie împlinit în viață, prin tot ceea ce înseamnă reacții și trăiri la nivel psihic.

Luna este guvernatorul vieții, al sufletului, al emoțiilor, reprezintă tot ceea ce ne poate hrăni rădăcinile, tot ceea ce implică maternitatea, ereditatea, comunitatea în care ne avem locuința umană, mediul de proveniență.

Luna se mișcă cel mai rapid în cadrul zodiacului, ea pare adesea nesemnificativă, mai ales în cadrul astrogramei nașterii unui nativ, însă creează cele mai mari diferențe între momentele ce au loc în aceeași zi, cât și între oameni. Luna poate căpăta foarte multe simboluri, în același timp fiind și foarte subtilă, însă pentru o interpretare astrologică trebuie să ne rezumăm la psihic și la emoții.

Racul este zodia în care domiciliază această planetă, zodia fiind prin excelență una plină de emoție, de sentimente, de amintiri, de frânturi din trecut, din familie, din patrie. Racul este reprezentat prin verbul „a simți” sau mai bine spus „eu simt”, iar Luna reprezintă de fel un instrument de care multă lume nu mai ține cont la nivel rațional, un sentiment dinăuntrul omului care este ignorat în prezentul grabit.

Luna se află în exaltare în momentul în care se află în zodia Taur, acolo reușind să ducă la extrem emoțiile, undeva unde romantismul este sentimentul primordial, neputând fi confundat însă cu trăirile siropoase sau cu atitudinile desertice, ci înțeles precum clasicul, sentimentul frumos, pur, plin de atracție sufletească pentru ceea ce poate însemna frumos și bine, capabil de declanșarea unor emoții care înalță relațiile dintre oameni.

Luna, cea mai apropiată vecină cosmică a Pământului, are un impact profund asupra emoțiilor, comportamentului și intuiției noastre. De-a lungul timpului, aceasta a fost asociată cu mister, magie și femininitate.

Cu toate acestea, influența Lunii se manifestă diferit în funcție de poziția sa în zodiac. Pentru a înțelege mai bine aceste diferențe și cum ne afectează pe fiecare în parte, te invit să explorezi Luna în semnele zodiacale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version