Acasă Articole Planetele în astrologie

Planetele în astrologie

0

Planetele în astrologie reprezintă cele mai importante elemente ale acestei frumoase și interesante științe, având în vedere că astrologia este bazată înainte de toate pe studiul astrelor sau al planetelor – „astre rătăcitoare” așa cum ele erau denumite în timpurile străvechi. În vremurile antice, planetele reprezentau corpurile cerești care se deplasau. Dintre acestea, Soarele nu a fost considerat o planetă, însă Luna da. În acest fel, originile astrologiei au avut la bază studierea mișcării acestor astre în jurul Terrei.

În prezent, atunci când se discută despre planete în astrologie, se face referire atât la Soare și la Luna, cât și la restul planetelor din Sistemul Solar: Mercur, Marte, Venus, Saturn, Jupiter, Uranus, Pluto și Neptun, spre deosebire de perioada antică în care se foloseau doar 7 planete în astrologie, acestea oferind în prezent denumirea zilelor săptămânii în cele mai multe dintre culturi.

Planetele în astrologie sunt ca și actorii pe o scenă cosmică. Fiecare are rolul său distinct, influențând modul în care ne comportăm, cum ne simțim și cum ne raportăm la lume. Înțelegerea acestor energii planetare ne poate ajuta să navigăm mai bine prin viața de zi cu zi. O planetă poate încuraja introspecția, în timp ce alta poate declanșa dorința de a acționa. Așadar, prin studiul planetelor, putem accesa instrumente valoroase pentru autodezvoltare și autoconștientizare.

De ce sunt plantele atât de importante în astrologie?

De ce sunt plantele atat de importante in astrologie

În momentul nașterii unui anumit individ, fiecare planetă ocupă o poziție care influențează într-o mai mică sau mai mare măsură evoluția acestuia, dar și caracteristicile fizice, psihologice și comportamentale, precum și relațiile cu cei din jur. Mai mult decât atât, în funcție de poziția planetelor și de modul în care acestea se deplasează sau interacționează, se poate analiza situația unui anumit grup de indivizi la un anumit dat, sau se pot face anumite previziuni în conformitate cu regulile astrologiei previzionale.

După cum am menționat, fiecare planetă influențează într-un mod diferit activitatea la nivel terestru, deoarece fiecare planetă are o vibrație unică ce se concretizează într-un mod individual la nivel pământesc. Mai mult decât atât, în astrologie, fiecare planetă are un domiciliu într-un anumit semn zodiacal, iar în alte situații acestea se caracterizează prin demnități și detrimente.

De asemenea, relația dintre două sau mai multe planete este foarte importantă și reprezintă un element de bază al astrologiei.

Clasificarea planetelor reprezintă un pas foarte important, mai ales din punctul de vedere al criteriilor masculine și feminine, două alte criterii importante pentru astrologie. În acest fel există planetele feminine: Venus, Saturn, Neptun și Luna, planete masculine: Marte, Jupiter, Uranus, Pluto și Soarele, dar și planete neutre: Mercur.

Este adevărat că numărul planetelor masculine este mai mare decât al celor feminine, însă se pare că puternica simbolistică masculină întâlnită la nivel global, în sensul că de-a lungul timpului societățile patriarhale au fost cele mai importante, a influențat într-o foarte mare măsură și interpretarea atribuită astrelor.

După cum am menționat și în rândurile anterioare, fiecare planetă are caracteristicile sale, acestea fiind atribuite semnelor zodiacale într-o mai mică sau mai mare măsură, în funcție de cât de intensă este influența lor. Ați rămâne surprinși să aflați că lucruri obișnuite care ne înconjoară în viața de zi cu zi sunt corelate cu simbolistica planetelor.

Cum afecteaza planetele viața la nivel terestru?

Este cu siguranță o întrebare pe care foarte mulți dintre dumneavoastră o au în minte. Ei bine, influența planetelor este uneori mai mare decât vă puteți imagina. Astrologii sunt de părere că Soarele și Luna influențează într-o foarte mare măsură viața pe Terra datorită luminii și tocmai din acest motiv aceste două planete poartă și numele de „luminarii”. Însă lumina acestor planete nu trebuie privită doar din punct de vedere fizic, ci și din punctul de vedere al impactului energetic pe care planetele respective îl au asupra planului teluric.

În afara de Luna și Soare, planetele care se află foarte aproape de Terra, Venus, Marte și Mercur sunt cele care influențează viața fiecăruia dintre dumneavoastră, în special din punctul de vedere al evenimentelor neprevăzute. Astfel, astrologii vor putea interpreta anumite evenimente în funcție de poziția acestor trei planete în momentul nașterii unui individ.

Saturn și Jupiter sunt cele care influențează viața socială și pe cea profesională, dar și relațiile cu cei din jur. Pluto, Uranus și Neptun influențează și ele evoluția unui individ din mai multe puncte de vedere.

Tratarea importanței planetelor în astrologie reprezintă un subiect foarte complex, am putea spune chiar delicat, însă reprezintă punctul de plecare pentru fiecare astrolog care dorește să pătrundă în tainele acestei științe.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version