Acasă Articole Cum seduci bărbatul Gemeni

Cum seduci bărbatul Gemeni

0

Bărbatul Gemeni este, prin natura sa, o ființă gregară, care se dovedește mereu a fi o companie excelentă, un iubitor mare de petreceri, de oameni. Minta sa este mereu neobișnuită, are o înțelegere foarte rapidă, adoră să comunice asemenea femeii Gemeni, are simțul umorului și are mereu replici pline de sclipiri.

În niciun caz nu este un bărbat care să suporte rutina și va face tot posibilul ca să se bucure de libertatea și de mișcarea pe care le iubește. Ca să seduci bărbatul Gemeni, trebuie să ai mereu un as în mânecă, să spui mereu o vorbă de duh, o poantă bună, care poate nu e nouă, dar măcar prinde la public, trebuie să fii mereu în mișcare, plină de comunicare și de energie.

Acest domn al zodiacului pare că nu îmbătrânește niciodată, el fiind vesnic tânăr atât fizic cât și psihic, pare că a încheiat un pact de veșnicie pentru tinerete fiind foarte jovial, plin de frumusețe interioară și exterioară. Se poartă uneori ca și când ar fi un adolescent, chiar dacă a trecut de vârsta a treia poate, iar dacă îi place o fată sau o femeie, este mereu direct.

gemeni

Pentru el nu există serenade, nu există poezii, pentru el totul e simplu, a vrea sau a nu vrea, ceea ce înseamnă că, dacă este refuzat, nu are atacuri de panică, ci vine mereu cu o replică pe măsură, deci dacă e refuzat, e cu atât mai rău pentru persoana care îl refuză. Este perfect masculin, direct, la obiect, însă mereu vrea să se ferească de pasiune, dorind să nu se implice emoțional.

Bărbatul Gemeni este o persoană cerebrală, rațională, pare să nu aibă nevoi emoționale, cel puțin este înspăimântat de ele, până nici sexualitatea nu prea are ce căuta în viața sa agitată, deși are sex appeal, știind să dea curs unor reacții, să-și ducă perechea pe culmile nebanuite ale extazului.

Deși poate părea chiar exasperant, bărbatul Gemeni este chiar fermecător în felul său de a fi, niciodată gelos, deloc posesiv, el fiind singurul de părere că o femeie nu trebuie păstrată numai pentru sine.

Astfel nu-și va refuza nici cea mai mică aventură, iar în momentul în care va porni la vânătoare, va fi mânat numai și numai de dorința de a găsi ceva nou, în nici un caz de instincte sexuale.

La un moment dat poate că va găsi și el potrivit să-și așeze picioarele la casa sa, iar când îl va ajunge momentul, nu va accepta o femeie decât dacă aceasta are simțul umorului, dacă este practică și mai ales dacă îi înțelege și îi împărtășește toate grijile de la nivelul intelectului său ocupat.

Atunci când încerci să-l seduci pe bărbatul Gemeni și vrei să-l ai pentru mai mult timp, încearcă să nu pari prea extravagantă în înfățișare pentru el, încearcă să-i stimulezi intelectul, în nici un caz sexualitatea.

Dacă se va lăsa condus de instinct atunci tu vei rămâne doar un moment trecător în viața sa. Trebuie să fii mereu veselă, să ai spirit, să nu te lași vrăjită de farmecul său, ori cel puțin să nu-i arăți acest lucru, aruncă-i mereu priviri copilărești, zâmbește-i confuz, cheamă-l la un film nou și apoi ia-l la o cină rapidă, poate chiar la un restaurant chinezesc.

Poți să îi atingi încet brațul sau mâna, ca să-l mai faci atent, din când în când. Nu în ultimul rând, atunci când te întâlnești cu el, adoptă o ținută mai sport, că nu se știe niciodată pe unde te poartă, plus că pentru el va conta ce iese din gura ta și nu cu ești acoperită. Poți să-l iei la un șah, la un joc de scrabble, la table, sau orice necesită jocul minții, el fiind un caracter ludic, plin de emoții, gata să răspundă la orice provocare.

Nu te arăta niciodată la fel, schimbă-ți caracterul constant, fii imprevizibilă, nu-i da voie să te intuiască, asta numai ca să nu se plictisească prea repede de tine și să te ignore în câteva secunde.

Cel mai indicat când ești în preajma unui bărbat Gemeni este să fii ba amicală, ba pasională. Niciodată nu trebuie să te chinui să îi faci de mâncare sau să-l chemi la o cină făcută de tine, mai mult ar aprecia să-l chemi la un joc amuzant sau un film, în timp ce mâncați un fast food sau orice gătit în grabă. El nu are nevoie de alimente, are nevoie să fie hrănit cu provocări, cu idei, cu informații, necesitând mereu să fie pus la curent cu noi subiecte, cu discuții.

Nu trebuie să-l bați la cap cu întrebări care să-i smulgă cuvinte din gură despre cât îi ești de dragă, trebuie doar să-l lași să ajungă el acolo, dacă va ajunge, altfel îl vei plictisi de moarte. Unui bărbat Gemeni trebuie să îi dai senzația că îl iubești pentru moment, însă că îl vei păstra pentru totdeauna.

Comunicarea este cheia cu bărbații Gemeni. Ei sunt atrași de persoanele care sunt gata să se angajeze în conversații stimulante, dar și în discuții ușoare și jucăușe. A avea un bagaj bogat de cunoștințe și a fi la curent cu actualitățile te poate ajuta să-l impresionezi.

Totodată, pentru a înțelege mai bine dinamica dintre Gemeni și alte zodii și cum acestea se potrivesc, poți arunca o privire asupra compatibilităților pe toate planurile pentru zodia Gemeni.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version