Acasă Articole Cum seduci bărbatul Capricorn

Cum seduci bărbatul Capricorn

0

Dacă vei întâlni un bărbat Capricorn la vârsta de 30 de ani, nu prea vei reuși să te bucuri din plin de ceea ce acesta poate oferi, deoarece nu va fi în plină formare și va necesita mult timp, având multe complexe în încercarea sa de a acumula experiență, mai ales prin intermediul unor încercări puțin mai rigide, mai dureroase. Dacă îl întâlnești însă puțin mai târziu, atunci te vei putea bucura de tot ceea ce poate oferi un adevărat Capricorn.

El este un om plin de pragmatism, are o ambiție deosebită, iar cariera sa va fi mereu pe prima poziție în viața lui, motiv pentru care va încerca înainte de toate să se împlinească profesional și abia apoi să-și caute și jumătatea, iar dacă nu o va găsi singur, atunci cu siguranță va primi și ceva indicații de la femeile care îl plac.

Capricornb

El este muncitor, motiv pentru care orice femeie l-ar dori alături, își vede de treburile sale, este foarte rezistent la stres, uneori pare că nici nu bagă nimic în seamă, în tot extazul său de a fi conștiincios, este perseverent, își dorește o poziție socială bună, pe care datorită sârguinței sale o va avea, meritele îi vor fi recunoscute însă, așa cum am mai zis, puțin mai târziu și în cele din urmă va avea și el o viață împlinită.

Dacă vrei să seduci bărbatul Capricorn, tot ce trebuie să faci este să îi respecți munca, să ai simțul dreptății, simțul puterii și al loialității, să fii o femeie care pune pe primul loc realizările financiare ale iubitului său și nu i-ar strica și lui câte un ajutor de destresare, chiar dacă nu prea are un erotism dezvoltat.

El este romantic, deci îi poți experimenta și trata această latură, sau chiar exploata, dacă vrei să îl prinzi în mrejele tale, chiar dacă deciziile pe care le va lua nu îl vor schimba niciodată, mizând pe romantism.

El va rămâne la fel de pragmatic și dacă simte nevoia acută de iubire absolută, rămânând un cerebral în cele din urmă, tocmai pentru că este un vesnic complexat și un atotputernic inhibat, în emoții. El caută o relație stabilă și în niciun caz iubire infantilă, pură sau plină de fantezii. Ca să-l cuceresti trebuie doar să fii matură, puternică, sigură pe tine, deci o femeie în toată firea, axată pe cariera ei, pe realizările profesionale.

Bărbatul Capricorn va fi un tată foarte bun, datorită experienței sale de viață, având în vedere că se însoară destul de târziu, va ști mereu să dea un sfat bun, va ști mereu să fie alături de copiii săi și de soția sa, însă pentru acestea trebuie ca familia să-i și solicite atenția și mai mult decât atât, să își dorească protecție.

În niciun caz nu trebuie să fii independentă dacă vrei un soț Capricorn, deoarece astfel îl vei simți mai degrabă un paznic la ușa casei tale, decât un om care dorește să-și protejeze cuibul.

Însă nu prea se va ajunge la această situație, având în vedere că bărbatul Capricorn nu prea pune mare preț pe femeile care suferă de independență, el fiind în esență să mai repede un spirit tradițional, decât un om care să proclame noul. Este de părere că lumea s-a format pentru a fi condusă de bărbați, în niciun caz de femei, tocmai de aceea trebuie să-l lași să conducă în casă, chiar dacă la locul de muncă nu are o poziție atât de sus pusă.

Femeia de lângă el trebuie să-i fie soție și mamă a copiilor, iar apoi să-l mai ajute în câteva decizii, însă numai dacă el va considera de cuviință. În cazul în care îl dorești ca amant pe acest bărbat Capricorn, trebuie să știi că este rezistent, este un amant bun, de cursă lungă, și te va face să te simți bine, însă el știe din start ce vrea, deci nu se va complica prea mult.

Acest nativ trebuie lăsat să ia inițiativa într-o relație chiar dacă are nevoie de o certitudine din partea ta, deci trebuie să știe oarecum că și el este dorit. Apreciază femeile cu ținută și mândre, deci va trebui să porți lucruri bune, de firmă, bijuterii, însă puține, fără prea multe zorzoane și de valoare, deoarece el apreciază lucrurile de valoare.

Atunci când ai la braț un Capricorn, trebuie să știi să te porți ireproșabil, mai ales dacă ieșiți în societate și să-l susții în demersurile sale, având în vedere că el vizează un loc înalt în cadrul societății. Tu, cea care îl ții de braț, trebuie să știi să îi faci față poziției pe care o vizează.

Nu trebuie să-l abandonezi niciodată pe bărbatul Capricorn, arată-i că ești mereu acolo pentru el, mai ales moral, dacă îl poți ajuta și cu bani este perfect, va aprecia enorm gestul. Arată-i afecțiune, acordă-i încredere, nu încerca să-l contrazici și nu îi aduce ofense sau sfidări grele. Dacă vrei să te observe, încearcă să fii mereu diplomatică, deoarece apreciază foarte mult această calitate la o femeie.

Bărbatul Capricorn este adesea văzut ca o persoană rezervată, serioasă și orientată spre obiective. În spatele acestei măști se ascunde însă un suflet profund și pasional, care caută o conexiune sinceră și autentică.

Seducerea lui necesită răbdare și înțelegere. Este important să fii autentică și să arăți că îți pasă cu adevărat de el. Dacă ești curioasă să afli mai multe despre cum se mulează personalitatea lui cu celelalte zodii, te invit să consulți compatibilitățile pe toate planurile pentru zodia Capricorn.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version