Acasă Articole Astrologie medicală – o cale de a ne cunoaște mai bine și...

Astrologie medicală – o cale de a ne cunoaște mai bine și de a ne proteja sănătatea

0

Oricât de sceptici ar fi unii în legătură cu faptul că viața și sănătatea oamenilor nu pot fi despărțite de ceea ce se întâmplă în univers, de mișcarea stelelor și a planetelor, trebuie să recunoaștem că există o corespondență între macrounivers și microunivers, între ceea ce este sus și ceea ce este jos, că trupul uman este o reprezentare, la scară redusă, a unei ordini superioare. Hippocrate însuși, considerat a fi „părintele” medicinei moderne, afirma cu toată convingerea că „Nimeni nu poate să fie medic, dacă nu este mai întâi astrolog”.

Celebrul medic al Antichității nu poate fi suspectat de diletantism, de vreme ce el este cel care a pus bazele medicinei ca știință, abandonând superstițiile și falsele credințe ale predecesorilor săi. De atunci au trecut peste 2000 de ani, medicina și astrologia au evoluat, fiecare pe drumul ei, dar a apărut și acest concept – astrologie medicală – care nu poate decât să ne fie de ajutor, de vreme ce identifică niște predispoziții, în funcție de tema astrală a fiecăruia, încercând să prevină starea de boală și să-i descopere cauza subtilă.

Corespondențe între zodii și predispozițiile la anumite boli

astrologia medicala

Astrologia medicală ne învață că zodiile, în succesiunea lor, guvernează anumite părți ale corpului, tot în ordine (nimic nu este întâmplător!), dinspre cap spre membrele inferioare. Mai mult, la nivelul ochiului, pe iris, oamenii de știință au descoperit că există zone care dau informații despre starea de sănătate a diverselor organe, informații pe care și astrologii le oferă citind zodiacul, într-o ordine similară.

De asemenea, potrivit astrologiei karmice, manifestarea unei boli este strâns legată de atitudinile, gesturile și cuvintele noastre, care pot să amplifice și să mențină starea de sănătate, dacă suntem optimiști, onești, generoși, sau ne pot îmbolnăvi, dacă sentimentele preponderente sunt de supărare, ură, răzbunare, și altele asemenea. Să adăugăm la acestea și rolul karmei colective căreia nu ne putem sustrage în totalitate.

Oricine poate verifica aceste aspecte, în viața de zi cu zi, fiind atent la faptul că o suferință fizică se vindecă mult mai repede, atunci când avem convingerea că totul se va reechilibra și vom fi din nou sănătoși (și invers). Tot mai mulți oameni înțeleg că sănătatea fizică este dependentă de fluxurile de energie și că acestea pot fi înțelese, echilibrate, controlate, prin informațiile de natură astrologică. În funcție de semnul zodiacal sub care se naște, fiecare individ are anumite sensibilități și este predispus, mai mult, anumitor boli.

Potrivit astrologiei medicale, cei născuți în zodia Berbecului (patronați de Marte) sunt puternici din punct de vedere fizic, rezistă foarte bine la efort, dar au tendința de a se surmena.

S-a observat că Berbecii sunt predispuși la boli legate de zona capului (migrene, probleme oculare, inflamații, amețeli, afecțiuni ale gâtului, urechilor, sinusurilor, dinților etc.), care se manifestă în crize pasagere și mai puțin ca boli cronice. De aceea, este important ca acești nativi să găsească un echilibru între muncă și odihnă, să-și ofere, mai des, bucuria plimbărilor în mijlocul naturii, să se relaxeze, ceea ce le va aduce și mai multă eficiență în ceea ce fac.

Nativii din Taur se bucură de o excelentă sănătate și robustețe. Totuși, există două tipologii în interiorul acestei zodii. Unii sunt mai energici, poate prea nervoși uneori, distanți și taciturni. Alții sunt foarte emoționali și expansivi. Și unii și ceilalți sunt tentați să ignore problemele de sănătate și se bucură întotdeauna când este vorba de o masă copioasă, ceea ce nu este neapărat în avantajul lor.

Excesele alimentare îi expun adesea la diverse indispoziții. Au oroare de diete și, instinctiv, își iau uneori scurte pauze alimentare, pentru reechilibrare, și știu cel mai bine cum să se încarce cu energie din natură (deși nu sunt firii sportive). Din perspectiva astrologiei medicale, zonele cele mai vulnerabile, în cazul lor, sunt partea inferioară a capului, gâtul, ceafa, laringele, corzile vocale, faringele etc. Fiind foarte optimiști, se salvează, de multe ori, din punctul de vedere al sănătății, printr-o bună dispoziție contagioasă. Zodia Taurului este guvernată de Venus și de Luna.

Gemenii nu au o foarte mare rezistență fizică, dar acest fapt este compensat, cu vârf și îndesat, de o excelentă vitalitate psihică, ceea ce îi ajută să se remonteze rapid după perioadele de efort sau de boală. Pentru că sunt curioși, agitați, energici, mereu în căutare de lucruri noi și surprinzătoare, au tendința de a mânca pe fugă, ceea ce poate provoca indigestii, asimilarea defectuoasă a hranei, aerofagie etc. De aceea, slăbesc destul de ușor, dar, în paralel, le scade și rezistența la efort.

Semnul Gemenilor guvernează sistemul respirator, brațele, umerii. Sunt predispuși la bronșite, astm, alte boli ale căilor respiratorii. La tratament răspund diferit, în funcție de starea psihică, fiind posibil ca o schimbare de decor, o porție bună de râs, un context favorabil să conteze mai mult decât o mie de medicamente. Sunt guvernați de Mercur.

Nativii din Rac sunt emotivi și sensibili, de aceea au tendința de a absorbi influențele depresive ale celor din jur. Se simt foarte bine când sunt ocrotiți și în armonie cu cei apropiați. Nu le place să fie destabilizați de evenimente neașteptate. Din punct de vedere al sănătății sunt fragili, mai ales în zona toracelui, dar fără mari probleme. Oboseala este marele lor dușman, însă se recuperează destul de repede.

Planta-talisman, pentru ei, este roinița (melisa), cu un efect aproape miraculos, readucându-le rapid buna dispoziție. De asemenea, tot ce are legătură cu apa (peisajul marin, hidroterapia) îi remontează instantaneu. Pentru femeia Rac, cel mai eficace mod de a-și găsi și menține echilibrul este maternitatea. Semnul guvernator al zodiei este Luna.

Leii au nevoie constantă de activitate fizică sau intelectuală. Au o rezistență remarcabilă la efort, dar evitarea exceselor îi va feri, mai târziu, după vârsta de patruzeci de ani, de diverse probleme de sănătate. Le plac activitățile în aer liber, însă o expunere prelungită la soare poate să le scadă vitalitatea.

Zonele mai sensibile sunt inima, spatele, coloana vertebrală, sistemul cardio-vascular. Reacționează puternic la șocurile emoționale, bune sau rele, iar bolile, ca și sănătatea și reușitele, sunt direct proporționale cu stările de spirit. Curele cu magneziu, de câteva ori pe an, pot fi de mare ajutor. Sunt guvernați de Soare.

Nativii din Fecioară, în pofida aparențelor de liniște și calm, au o viață interioară foarte intensă, sunt interiorizați și sensibili, având tendința de a-și asuma nu numai propriile probleme, dar și pe ale celorlalți. Disfuncționalitățile în privința sănătății intervin, de regulă, la nivelul stomacului, intestinelor, afecțiunile psihosomatice putând antrena constipație, diaree, mai rar, ocluzii intestinale.

Pentru că au tendința de a încerca tot felul de tratamente, este bine să se ferească de administrarea frecventă a medicamentelor, deoarece substanțele chimice le pot provoca multe neplăceri. În schimb, reacționează foarte bine la tratamentele homeopatice anti-stres și la curele de calciu. Planta care le aduce cele mai multe beneficii pentru sănătate este menta. Patronul este Mercur.

Balanțele, aparent fragile, se bucură de o sănătate de fier, al cărei suport este, în principal, starea de fericire. Echilibrul, liniștea și atmosfera armonioasă din jur sunt garantul sănătății. Organele sensibile sunt rinichii, aparatul urinar și zona lombară. Este esențial pentru Balanțe să își asigure o bună hidratare, precum și un aport constant de vitamine. Nu tolerează prea bine medicamentele, dar sucurile de fructe, cerealele, mierea și polenul sunt garantul vitalității. Plantele cu cele mai evidente efecte benefice pentru Balanțe sunt busuiocul și rozmarinul. Sunt guvernați de Venus și Saturn.

Scorpionii sunt foarte activi, chiar și în momentele de relaxare simt nevoia să aranjeze ceva în jurul lor, să schimbe, să descopere obiecte rare, să se dedice pasiunilor etc. Li se pare firesc să fie sănătoși și mereu în formă, de aceea, adeseori, nu înțeleg că cei din jur pot obosi. Când li se întâmplă să se îmbolnăvească, recurg la remedii care să rezolve rapid problema, ceea ce le și reușește, fiind convinși că și aceasta este o luptă pe care trebuie să o câștige cu orice preț.

Organele sensibile sunt cele care țin de zona inferioară a bazinului, de aparatul uro-genital. Sportul îi ține în formă, pentru că scapă astfel ușor de toxine. Fierul și magneziul sunt foarte bine asimilate și susțin ritmul alert care le este caracteristic acestor nativi. Planta talisman pentru ei este usturoiul, un veritabil antibiotic natural, care diminuează tensiunea, este un bun dezinfectant intestinal și conservă temperamentul robust al Scorpionilor. Planeta guvernatoare este Pluton.

Săgetătorii, în general, sunt veseli și optimiști, ceea ce le asigură starea de sănătate. În cazul unor excese (oboseală, alimentație), organele lor sensibile sunt ficatul, pancreasul, intestinele și, mai rar, plămânii. Mesele regulate și echilibrate le sunt de mare ajutor, la fel ca plimbările sau sportul în aer liber.

Planta lor „salvatoare” este salvie, planta sacră din care, în vechime, druii preparau „poțiunea magică”. Sub formă de infuzie, reglizează circulația sanguină, ajută ficatul și rinichii. Un efect foarte bun are și vinul de salvie (doi-trei pumni de plantă, la un litru de vin, care să stea la macerat 12 zile) – se bea câte un pahar (mic), după masa de prânz. Săgetătorii sunt guvernați de Jupiter.

Capricornii, chiar dacă sunt tentați să se plângă de diverse probleme de sănătate, chiar dacă își fac griji mari din evenimente lipsite de importanță, sunt longevivi și au o bună vitalitate. Spiritul lor practic, tenacitatea și perseverența îi fac să depășească întotdeauna dezechilibrele fizice, cauzate de somnul deficitar sau de mesele prea frugale. Pentru că sunt prinși mai mult de activitățile intelectuale decât de cele fizice, întotdeauna natura le oferă resurse energetice extraordinare.

Dacă își doresc, în taină, o casuță în mijlocul pădurii, este pentru că subconștientul lor știe care este mediul cel mai sănătos pentru ei. Organele sensibile sunt oasele, articulațiile, părul, unghiile, pielea și genunchii. Nu le place nici frigul. Planta lor talisman este chiparosul, antireumatic și tonifiant al venelor. Sunt guvernați de Saturn.

Vărsătorii se simt sănătoși și împliniți în condiții de stabilitate. Sunt sensibili la fluxurile energetice și la calitatea aerului. O atmosferă curată este, pentru ei, cea mai bună terapie. Nu le place frigul, în schimb sunt foarte energici în perioadele însorite de peste an. De asemenea, agitația orașului, zgomotul le diminuează, în mod semnificativ, tonusul cotidian. Au nevoie, periodic, de cure de liniște și de singurătate.

Anumite riscuri, din punctul de vedere al sănătății, sunt legate de circulația sanguină, glicemie, de inimă, membre inferioare. Pot surveni, destul de des, perioade de nervozitate, pe care le depășesc, ușor, după o odihnă bună. Mugurii de plop și frunzele de laur le pot fi de mare ajutor. Guvernatorii zodiei sunt Uranus și Saturn.

Nativii din Pești, adeseori visători și sensibili, pot să-și piardă destul de repede elanul vital și să obosească, mai ales când este vorba de activități fizice. Se refac însă, rapid, în natură, în special, într-un decor marin. Le place marea, care îi stimulează fizic și psihic.

Nu întâmplător, toate alimentele care provin din mare sunt foarte apreciate și benefice pentru sănătatea lor: fructe de mare, pești, extracte din alge, sare de mare etc. Zonele sensibile ale Peștilor sunt membrele (mai ales, membrele inferioare), căile respiratorii, vasele limfatice. Talasoterapia și homeopatia sunt, pentru nativii zodiei, cele mai bune tratamente, pentru ca aceștia să-și regăsească rapid vitalitatea. Sunt patronați de Neptun și Jupiter.

Prin urmare, este ușor de sesizat că ordinea universului este reflectată în structura noastră fizică, psihologică și afectivă, într-un mod foarte precis, care nu poate decât să ne încurajeze să descoperim relațiile și condiționările subtile, în folosul nostru, al fiecăruia în parte și al tuturor. Suntem făcuți după chipul și asemănarea puterii universale absolute și orice dezechilibru manifestat prin boală, așa cum relevă astrologia medicală, este semnul unei abateri de la ceea ce suntem cu adevărat.

Evident că semnul zodiacal sub care ne naștem nu este suficient pentru o abordare complexă a astrologiei medicale, dar un astrolog va ști să combine toate informațiile, astfel încât să ajungem la o cunoaștere cât mai exactă a ceea ce suntem, condiție esențială pentru a fi sănătoși și fericiți.

Astrologia medicală ne oferă o perspectivă unică asupra sănătății, dar este doar una dintre multele ramuri ale astrologiei. Această disciplină complexă are multe straturi și specializări, fiecare cu propriul său set de cunoștințe și beneficii. Dacă ești curios să afli mai multe despre diversele aspecte ale astrologiei și modul în care aceasta poate influența diferite părți ale vieții tale, te încurajez să citești mai multe despre tipuri de astrologie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version