Acasă Articole Ascendent în Pești

Ascendent în Pești

0

Nativul care are ascendent în Pești este cel mai vulnerabil și cel mai sensibil nativ din întregul zodiac, el aflându-se într-un pericol constant de a fi dominat de cei din jur, mai ales atunci când interacționează cu indivizi care au o personalitate puternică.

Acest nativ reușește să arate celor din jur ceea ce ei ar dori să vadă, iar felul în care este cu adevărat rămâne mereu ascuns, devenind un foarte bun cameleon, calitate unică în zodiac. Se mulează perfect după circumstanțe, situații, oameni și își ascunde mereu identitatea reală.

Iar acest lucru are la bază un motiv foarte bine întemeiat și anume: vulnerabilitatea și teama pe care o are când intră în contact cu ceilalți. O altă calitate formidabilă a acestui nativ este faptul că imaginația sa creatoare nu cunoaște limite, fiind poate cel mai mare artist al zodiacului, dacă nu, măcar printre cei mai buni, iar potențialul său creator nu are margini, excelând în orice domeniu artistic.

Nativul cu ascendent în Pești trebuie însă să fie foarte precaut și să aibă mare atenție cu cei din jur, pentru a nu se profita de el, mai ales că este și credul, dar are și un oarecare simț de a percepe lumea la adevărata ei valoare, ceea ce îl va ajuta în relațiile cu semenii.

Din păcate, acest nativ, oricât de artist ar fi el, este și timid în aceeași măsură, nu prea se încrede în forțele proprii, dar dacă are un sprijin pe măsură, atunci va fi un as în tot ceea ce face. El are și capacități paranormale, fiind foarte înțelept.

Pești, fiind ultimul semn al zodiacului, simbolizează încheierea unui ciclu și pregătirea pentru unul nou. Cu Ascendentul în Pești, persoanele sunt adesea văzute ca fiind compasive, sensibile și legate profund de lumea spirituală.

Această legătură naturală cu subconștientul și sensibilitatea înnăscută le oferă o înțelegere profundă a emoțiilor umane și a realităților nevăzute. Este fascinant cum influența Peștilor se împletește cu alte aspecte ale graficului astral. Pentru o perspectivă completă asupra energiei acestui semn, click aici pentru a explora mai mult despre zodia Pești.

Pesti in ascendent

Este o fire iubitoare, amabilă, înțelege tot, orice situație, oricât de precară ar fi ea, este demn de încredere, iar dispoziția sa generală este caracterizată prin afabilitate, prin rațiune, fiind curtenitor fără să vrea, ospitalier, idealist, uneori prea tăcut, receptiv însă la orice trece prin preajma sa, un bun mediator al conflictelor. Ei vor vedea foarte repede defectele apropiatilor și a cunoștințelor și în același timp vor vedea lipsa de perfecțiune din orice.

Ei se conduc în viață după cum bate vântul sau după cum se ridică valul, trăindu-și existența într-un fel gentil, dar dezordonat în același timp. Ei iubesc pacea, sunt firi artistice, au mintea deschisă la orice, inima de asemenea, vor iubi repede, dar la fel de repede se vor și schimba, lăsând să se vadă doar ceea ce vor ei.

Nici măcar cei mai apropiați lor nu vor ști niciodată pe cine vor întâlni dintr-o clipă în alta atunci când au de-a face cu un nativ cu ascendent în Pești, deoarece el poate fi acum tăcut și timid, visător, iar peste o clipă poate deveni vorbăreț și pasional.

Sunt poate cei mai impresionanți nativi, ținând seama de dispoziția mereu visătoare pe care o au, prezența lor inspirând blândețe și mărinimie. Ei văd lumea doar cum vor, într-o anume clipă, nimeni nu le poate modifica viziunea, fiind mereu lipsiți de obiectivitate și nu trebuie puși să ia decizii, nu vor ști niciodată ce să facă.

Nativii cu ascendent în Pești sunt mereu dispuși să primească etichete, având un caracter schimbător și nepăsător în felul lor de a fi, nu prea contează cum îi caracterizează lumea, pentru că pe ei nimic nu-i atinge și nici nu vor să fie limitați într-un anume mod. Nativii sunt mereu în căutare de foarte multe, vor tot, nu se vor mulțumi cu un singur scop în viață, nu vor aborda o singură cale de a trăi, dacă ar putea s-ar împărți în mii de bucăți și ar fi peste tot, cu toți.

De regulă, nu le place frigul, nu apreciază acțiunile dure, ori realitățile care pot fi supărătoare, ei trebuie lăsați în lumea lor, unde pacea predomina, nimic rău nu intervine, acolo simțindu-se cel mai bine. Niciodată nu au un plan, nu își fixează ce vor face mâine, nici măcar peste câteva ore, la ei totul ține de moment, lăsând toate porțile deschise, primind cu plăcere oportunitățile vieții, dar nu își fac planuri mai ales pentru că tind să se schimbe de la o clipă la alta, se răzgândesc cât ai zice „peste”.

Lor le place să trăiască cu intensitate ceea ce fac, atunci când este vorba de acțiuni armonioase, să simtă tot în viață, fiind conduși de suflet, de trăiri, de gânduri. Sunt mereu visători, cum am mai spus, cu capul pierdut în nori, iar dacă ceva le va atrage atenția la un moment dat, nici măcar atunci nu se vor lăsa de visat.

Nativii cu ascendent în Pești au nevoie de parteneri puternici, stabili, pe care știu că pot conta, ei caută indivizi care au picioarele mai pe pământ, să-i poată ține și pe ei alături, într-o oarecare măsură, sau măcar să-i ancoreze în realitate atunci când simt nevoia. Totodată au nevoie de oameni stabili pentru a le putea plasa lor activitățile zilnice, responsabilitățile pe care le resping cu orice chip, cum ar fi plata facturilor lunare. Ei trebuie să aibă un partener realist și pragmatic.

Cuvintele cheie pentru acest nativ ar fi: amabilitate, adaptabilitate, putere de influență, nesiguranță, rațiune rapidă, intelect neobișnuit, emotivitate, pasiune, simplitate în purtare, receptivitate la nivel psihic, iubitori de muzică, afectivitate, fiind adesea foarte rezervați, secretoși, disimulându-și modul de acțiune.

Nativii cu ascendent în Pești sunt extrem de sensibili la medicamente, nu le suportă ori nu suportă ideea de a le consuma, sunt predispuși la alergii, care însă le vor trece repede, au o constituție fizică mai puțin rezistentă față de restul, însă farmecul lor este irezistibil, mai ales pentru că nu și-l manifestă decât discret, îmbrăcându-se într-o aură blândă. Tot ce poate însemna un astfel de nativ cu ascendent în Pești devine intrigant pentru cei din jur.

Aspectul fizic al unui nativ cu ascendent în Pești constă în statură medie către scundă, au atât membrele superioare cât și pe cele inferioare scurte, prezintă tendințe de îngrășare atunci când înaintează în vârstă, fața lor este carnoasă ori plină, tenul este palid, bărbia uneori pronunțată, ochii foarte mari, expresivi, gura largă, părul de culoare castanie, uneori negru, bogat, mâinile și picioarele mici, iar mersul lor este mereu calm, armonios.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version