Acasă Oameni & Stari umane Interpretare vis în care apare un adulter

Interpretare vis în care apare un adulter

0

Dacă visezi un adulter înseamnă că te încearcă sentimente de vină, de trădare, ori că ai o încredere mare într-o persoană care nu trebuie, deoarece te înșală pe la spate, aduce cu sine și sentimentul de culpă, un sentiment grav de vinovăție, cauzat de o faptă minoră sau majoră din trecutul apropiat.

Dacă în vis îți apare un adulter înseamnă că trebuie să încerci să îți temperezi caracterul ca să eviți unele dispute în familie sau cu colegii de la locul de muncă, de asemenea mai înseamnă și că trebuie să rezisti unei persoane care îți dă târcoale și vrea să te seducă pentru propriul folos, vrea să te înșele și să se folosească de tine, ori să strice buna părere publică pe care o au ceilalți despre tine.

Mai înseamnă și că poți câștiga în fața celor care vor să te defăimeze, vorbindu-te de rău. Adulterul în vis mai poate însemna și plictiseală sau probleme în viața amoroasă, ceartă, lipsa de energie pentru a vă înfrumuseța viața cu activități incitante, iar dacă în vis auzi de un adulter atunci înseamnă că vei avea parte de o neplăcere în cuplu, posibil ceartă sau divorț, în schimb dacă vei denunța un adulter în vis înseamnă că vei reuși să ieși cel mai câștigat în cadrul rezolvării unei probleme la locul de muncă.

Dacă vei mărturisi un adulter în vis înseamnă că reușești să îndepărtezi obstacolele din viața ta și ajungi să îți atingi scopul, iar dacă în vis faci tu un adulter înseamnă că vei avea un câștig sigur. Atunci când vezi un adulter în visul tău mai înseamnă și că trebuie să rezisti unor tentații, mai ales celor din partea sexului opus.

Adulterul din vis poate să apară nu numai cu o persoană de sex opus, el poate să fie săvârșit de cel care visează și cu o persoană de același sex iar în acest caz visul capătă cu totul alte conotații. Se poate vorbi la nivelul subconștientului de tot ceea ce sufletul, sau poate chiar rațiunea, refulează, dorințe ascunse, pasiuni sau pur și simplu unele trăsături de caracter pe care nu vrem să le lăsăm să iasă la suprafață, deoarece vrem să cream o imagine acceptată cu ușurință de societate care să ne lase să ajungem acolo unde credem că merităm.

adulter

Totodată adulterul din vis poate să fie și teama în realitate de a înșela sau de a fi înșelat, mai ales dacă cei care visează sunt persoane extrem de posesive, persoane care vor să nu poată exista altcineva, nici măcar prieteni, în viața partenerului lor. Visul mai poate însemna și nevoia de afecțiune din partea partenerului de viață, lipsa de atenție sau nevoia de a primi mai mult decât primește în prezent, poate chiar se simte neapreciat, ori vrea să fie copleșit cu daruri și cu atenție.

La nivel psihologic, visul în care apare un adulter poate să facă referire la faptul că cel care visează nu este satisfăcut, nu este mulțumit de relația actuală pe care o are, având în vedere că dorește mai mult, ori poate pur și simplu vrea să aibă parte de o schimbare în bine, să nu mai zacă în monotonie, să aibă parte de ceva palpitant alături de partener.

Contează însă foarte mult și atmosfera creată în vis și felul în care vă simțiți în momentul în care priviți adulterul sau în momentul în care îl savurați, tocmai de aceea este indicat să încercați să vă dați seama ce anume nu vă mulțumește la relația pe care o aveți și să încercați să rezolvați ori măcar să acceptați faptul că nu merge și trebuie să puneți capăt la tot.

Adulterul din vis poate să simbolizeze și faptul că te trădezi singur, te minți singur, ori că mintea îți joacă feste, motiv pentru care te vei afla dintr-o dată într-o situație în care nu ai ce căuta deoarece nu este pe măsura forțelor tale ori pur și simplu este ilegală. Așa cum am precizat și la început, adulterul din vis reprezintă doar punctele tale slabe ca și persoană și desigur multe necazuri ce pot apărea dacă nu știi să te temperezi și dacă nu știi să pui accentul pe ceea ce trebuie cu adevărat.

Visul în care apare adulterul poate simboliza sentimente neexprimate, temeri sau dileme legate de relațiile personale. Acesta poate indica neîncredere, vinovăție sau conflicte nerezolvate în relația de cuplu. De exemplu, implicarea într-un act de adulter în vis ar putea sugera temeri interioare legate de infidelitate sau de nesiguranța în relație.

Pe de altă parte, dacă în vis ești martorul unui adulter, acesta ar putea reflecta sentimente de neajutorare sau de trădare. Este important să analizezi modul în care adulterul este prezentat și emoțiile pe care le resimți în vis, deoarece acestea pot oferi indicii valoroase despre starea ta emoțională actuală și despre percepția ta asupra relațiilor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version