Interpretarea viselor în care vezi doar apă tulbure se referă la aspectele negative din viața ta sau șansele pe care o să le ratezi în curând de a îndrepta lucruri sau relații.
Apa în vise adesea reflectă stările noastre emoționale și spirituale. Un astfel de vis, în care apa este tulbure, poate sugera confuzie, teamă sau incertitudine în viața reală. Este important să luăm în considerare și contextul în care apare această apă.
Dacă este statică sau în mișcare, dacă ne atrage sau ne sperie. De exemplu, sentimentul de a fi prins într-o mare adâncă și tulbure poate fi mult mai intens și înspăimântător. Un vis în care te îneci într-o apă mare și tulbure poate indica anxietate crescută sau teama de a fi copleșit de emoții și situații.
Dacă visezi că ești în fața unui lac cu apă foarte tulbure înseamnă că te așteaptă zile proaste și tensionate, lacul reprezintă profunzimea sentimentelor contradictorii pe care le ai față de o persoană anume sau, în general, starea ta de spirit.
Visul în care îți apare apă tulbure și plină cu noroi simbolizează, în majoritatea cazurilor, o influență extrem de malefică care va apărea în viața ta. S-ar putea să întâlnești o persoană care pur și simplu te va băga în depresie sau este posibil să ai o stare de confuzie majoră și să îți tulburi multe aspecte ale vieții care încă merg așa cum trebuie.
Visul în care apare o apă tulbure curgătoare este un semn că în viața reală o să dai la o parte influențele pozitive și o să te lași influențat(ă) doar de lucruri nesemnificative care pot să îți dea peste cap planurile. O să începi să asimilezi obiceiuri proaste și să îți asezi toate acțiunile pe lucruri neadevărate sau lipsite de substanță.
Dacă visezi că privești un lac de munte cu apă tulbure înseamnă că în realitate o să ai probleme din cauza unor informații pe care nu ar trebui să le cunoști sau o să îți obtureze accesul la niște poziții foarte avantajoase.
Dacă visezi că vezi un fluviu imens care are apă tulbure, atunci s-ar putea ca în viața reală să intri în vâltoarea unor evenimente sociale de o însemnătate mai mare care o să aibă darul de a tulbura niște activități comune sau să distrugă niște colaborări foarte rodnice.
Visul în care vezi o apă tulbure semnifică și posibilitatea de a te îmbolnăvi în curând din senin, fără să ai simptome premergătoare care să te anunțe ceva. În acest sens, dacă în realitate cumva ai un tonus foarte bun și te simți plin(a) de energie, visul este un semn că în scurt timp o să treci printr-o perioadă de slăbiciune maximă.
Dacă ai cumva vreo afacere care merge destul de bine, adică așa cum ai vrea, atunci visul te anunță că în curând apele o să se tulbure în această privință.
La fel se pune problema și în orice relație pe care o ai și pare destul de solidă și permanentă. Dacă în viața reală ai o astfel de situație relațională, atunci visul acesta este un semn că totul se va da peste cap în scurt timp, o să apară conflicte din senin, și certurile se vor ține lanț.
Dacă visezi apă tulbure semnifică faptul că nu o să ai noroc într-o activitate sau într-o inițiativă pe termen scurt. Este posibil să-ți scape în ultimul moment o idee salvatoare și să-ți distrugi un întreg proiect sau să-ți întrerupi o afacere sau o inițiativă personală.
Dacă în viața reală ești implicat în asemenea activități, atunci visul este un semn că nu o să reușești să duci la bun sfârșit ceea ce ai început și nu o să primești suportul promis din partea unor persoane bine intenționate.
Visul în care vezi o apă tulbure sugerează faptul că nu stai prea bine cu latura psihică, ai un potențial latent pe care nu o să-l poți activa și folosi cu succes.
spunetimi va rog ce inseamna cînd nu stii sa înoți si iubitul te ajută sa înoți sa iesi din apa curata la suprafata dar cu foarte mult pamint, apoi cînd ajungi la mal vezipe cei mai buni prieteni care te încurajează apoi vezi schelet intreg de om si o femeie neagră care doar ea sa facă nu stiu ce din noi dar nu i sa primit de loc nimik!?