Acasă Munca & Activitati Interpretare vis în care apare un protocol

Interpretare vis în care apare un protocol

0

Interpretarea viselor în care apare un protocol se referă de cele mai multe ori la rutină, la continuitatea unor activități, cât și la conduita unor persoane.

Dacă visezi că faci parte din protocolul unei firme, acest lucru se referă de cele mai multe ori la ideea de apartenență, însă dacă visezi că tu ești cel care organizează protocolul, acest lucru poate să simbolizeze faptul că tu ești liderul echipei în care te afli, tu trebuie să inițiezi lucruri.

Pe de altă parte, însă, protocolul mai poate să facă referire și la chestiuni juridice, acesta fiind, în cazul de față, inițierea unor acte.

Putem spune în acest caz că este posibil să închei un nou contract, să semnezi o hotărâre sau să iei decizii importante atât pentru tine cât și pentru cei din jur.

protocol

Dacă visezi că dai curs unui protocol festiv, înseamnă că vei lua parte la o reuniune de familie, însă în funcție de ceea ce îți apare în cadrul protocolului, se pot interpreta și circumstanțele reuniunii.

Totuși, protocolul are o tentă politică sau cel puțin diplomatică, iar din acest punct de vedere ne putem raporta strict la locul de muncă, deci ține de actualul tău job și de schimbările ce pot interveni acolo.

Dacă visezi că trebuie să inițiezi protocolul pentru o ședință, înseamnă că tu vei propune, iar alții vor dispune ordinea. Însă dacă visezi că ești în afara lor, este posibil ca deciziile să te vizeze strict pe tine.

Visele în care apare un protocol pot simboliza nevoia de structură, ordine și respectarea regulilor în viața ta. Un protocol în vis poate sugera că te simți constrâns de anumite norme sociale sau profesionale sau că ești în căutarea unui cadru mai clar și definit în anumite aspecte ale vieții tale. De asemenea, poate indica o tendință de a te conforma strict la reguli sau de a căuta o direcție și o orientare clară. Analizând modul în care interacționezi cu protocolul în vis, poți obține o înțelegere mai profundă a modului în care aceste aspecte se reflectă în viața ta reală.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Exit mobile version