Acasă Natura Interpretare vis în care apare o junglă

Interpretare vis în care apare o junglă

0

Atunci când visezi o junglă se spune că visul nu este tocmai pozitiv, e posibil să ai probleme, să te simți pierdut, prins în haos și dacă visezi că scapi din junglă înseamnă că se poate să reușești să treci peste toate obstacolele pe care viața ți le scoate în cale.

Jungla reprezintă de regulă o avertizare din timpul somnului asupra caracterului nostru care ar putea să devină cam animalic.

Dacă visezi că te-ai împotmolit într-o junglă înseamnă că ai parte de multe dificultăți în viață, dacă visezi că îți faci drum prin junglă înseamnă că vei reuși să treci peste acele greutăți, însă dacă visezi că te uiți la o panteră în junglă înseamnă că sufletul tău este foarte sensibil și în niciun caz nu poți oferi sentimente fără să suferi, cel mai bine ar fi să nu investești prea multă dragoste în oameni.

Dacă visezi că rătăcești prin junglă înseamnă că trebuie să te înarmezi cu multă răbdare și cu putere ca să poți trece peste toate greutățile ce vor urma. Cum am spus și la început, jungla din vis prevestește numai piedici, obstacole, compromisuri urâte, numai în cazul în care visezi că ieși din junglă atunci visul este unul bun.

Unii tălmăcitori de vise sunt de părere că atunci când visezi că ești prin junglă înseamnă că vei avea discuții aprinse la locul de muncă sau acasă, e posibil să ai parte de un mare obstacol care te împiedică să îți duci la bun sfârșit planurile și să fie nevoie să depui mai mult efort ca să ajungi acolo unde trebuie.

jungla

Din punct de vedere psihologic, atunci când visezi o junglă, se poate spune că de fapt vei avea probleme de comportament, ești prea haotic, nu te poți decide la nimic, emoțiile tale sunt dezorientate, totul o ia razna în capul tău, te inhibi singur, te descurajezi fără motiv, te implici în situații pe care nu le cunoști, te bazezi chiar pe vorba „viața este ca o junglă, fii aspru”, iar dacă visezi că ești pierdut în junglă și nu mai poți ieși înseamnă că în realitate vei avea parte numai de aspecte negative.

Se mai spune că dacă visezi o junglă înseamnă că trebuie să fii foarte grijuliu cu promisiunile pe care le-ai făcut deoarece e posibil să nu duci la bun sfârșit unele lucruri iar visul te obligă astfel să îți rezolvi toate problemele fără să lași ceva în urmă.

Pe de altă parte, dacă visezi o junglă înseamnă și că trebuie să fii mai atent cu banii, cu cheltuielile pe care le faci, nu trebuie să îți bagi nasul în treburile altora, iar dacă visezi că te plimbi încet prin junglă înseamnă că trebuie să devii serios și să nu mai fii așa cuceritor, să lași de o parte aventurile amoroase, să te stabilești la casa ta iar dacă ești căsătorit înseamnă că nu trebuie să îți înșeli soția deoarece vei avea parte de viață grea.

Când jungla din visul tău devine un labirint viu prin care ești urmărit de animale, interpretarea se adâncește și mai mult. Te poți întreba, ce anume în viața ta reală îți provoacă anxietate sau te simți urmărit? Poate că te confrunți cu propriile temeri sau cu situații de viață care te pun la încercare.

Dacă simți că acest aspect al visului tău necesită o atenție specială, te încurajăm să explorezi interpretarea visului în care ești urmărit de animale în junglă pentru a descoperi mai multe straturi de înțeles.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version