Acasă Oameni & Stari umane Interpretare vis în care apare burtă

Interpretare vis în care apare burtă

0

Dacă visezi că ai burtă mare înseamnă că vei avea o perioadă plină de procese de conștiință, de întâmplări care te pot afecta într-un fel sau altul; iar dacă visezi o femeie cu burtă mare înseamnă că vei avea un câștig enorm pe plan financiar.

Totodată, trebuie să ne gândim că burtă este văzută ca și bucătăria corpului, deci locul în care alimentele sunt prelucrate, digerate, ori locul în care se petrec evenimentele, altfel fiind spus.

Visând la burta, putem fi puși față în față cu preocupările noastre interioare legate de securitate, confort sau chiar fertilitate. De multe ori, aceste vise pot fi o reflectare a percepției noastre asupra propriei sănătăți sau stări de bine.

Poate fi o manifestare a unor sentimente legate de alimentație, digestie sau chiar de posibile schimbări în viața noastră. Este important de menționat că, în unele contexte, visul la burta poate fi similar cu cel la abdomen, dar cu conotații diferite. Pentru a avea o înțelegere completă, este recomandat să consulți și interpretarea visului în care apare un abdomen.

Adesea, dacă avem vise în care burta este plină sau simțim o senzație de plin înseamnă că ar trebui să fim mai moderati în viața de zi cu zi, să nu mai cădem pradă exceselor și să nu mai exagerăm în unele chestiuni.

Atunci când visezi că ai dureri de stomac înseamnă că în realitate vei avea multă sănătate.

Când ceva în vis îți cade pe burta înseamnă că vei avea parte de o experiență umilitoare, iar o burta umflată înseamnă o boală scurtă.

burta

În altă ordine de idei, burta din vis, mai ales dacă este a ta și o privești stânjenit, înseamnă că ai multe sentimente ascunse, gânduri pe care nu ești în stare să le exprimi, nu știi ce vrei de la tine și nici de la ceilalți, cu atât mai puțin de la viață.

Iar visul acesta doar îți arată de fapt că ar fi cazul să ai încredere în tine și să te bazezi mai mult pe propriile forțe, deoarece intuiția te poate ajuta exact când nu te aștepți. Energiea pe care o adunăm de la cei din jur adesea ne susține, iar dacă adunăm energie negativă, în niciun caz nu ne va merge bine.

Când visezi burta unei femei gravide înseamnă că în curând vei fi în stare să te exprimi, chiar dacă va fi o izbucnire, vei ieși la suprafață ca un incendiu.

Dacă visezi că atingi sau mângâi burta cuiva înseamnă că este momentul să pui capăt unor relații, trebuie să îți alungi unele sentimente care nu îți fac deloc bine și să te înfrunți cu realitatea, chiar dacă aceasta este crudă.

Burta mică și slabă din vis prevestește numai necazuri, nenorociri ce se abat asupra noastră și asupra familiei.

Dacă o femeie visează că este însărcinată înseamnă că ea de fapt are o foarte mare putere de creație, este inventivă și imaginația îi funcționează la cote maxime și ar trebui să încerce să profite de aceste lucruri.

Consultați de asemenea și simbolurile pentru cuvântul „stomac”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version