Acasă Munca & Activitati Interpretare vis în care apare furt / furând

Interpretare vis în care apare furt / furând

0

Atunci când visezi că furi ceva înseamnă că în realitate trebuie să încerci să te păzești, deoarece e posibil să ai parte de o foarte mare nenorocire, fiind posibil să te implici și într-o situație jenantă care te va face de rușine, poate fi vorba chiar de un jaf sau un mic furt nevinovat.

Visul în care apare furtul, fie că ești tu cel care fură sau ești victima, poate indica sentimente de pierdere, vulnerabilitate sau trădare. Adesea, aceste vise reflectă temerile și preocupările noastre din viața de zi cu zi. Furatul poate simboliza și faptul că ceva îți este luat împotriva voinței, fie că este vorba de oportunități, timp sau resurse.

Dacă visezi că ți se fură din casă înseamnă că, în realitate, vei avea parte de o situație financiară mult mai bună, poate ți se mărește salariul la locul de muncă sau primești un bonus ori câștigi la jocurile de noroc.

jaf

Când visezi că ești furat pe nepusă masă înseamnă că va urma o perioadă foarte delicată în viața ta.

Când visezi că furi pietre prețioase înseamnă că cineva, o persoană influentă sau mai în vârstă, te ajută să treci cu bine peste o problemă curentă.

În general, când visezi că ești furat, este un semn pozitiv, dar trebuie să încerci să fii mai precaut deoarece se pot ivi și complicatii.

Puteți consulta și simbolurile pentru cuvintele „hot” și „jaf”.

Pe de altă parte, furtul din vis, mai ales dacă ți se face ție, reprezintă și faptul că ai multe lipsuri în realitate, însă acestea sunt cauzate de deficiențele tale de comportament. Poate că îți lipsesc multe calități pentru a putea excela în viață sau la locul de muncă, și cel mai indicat ar fi să încerci să îți câștigi puțină încredere în tine, învățând mai mult.

Pierderile mai pot fi semnalate și în relația cu persoana iubită sau cu alte persoane de sex opus, deoarece este posibil să fii mult prea inhibat în intimitate și astfel să nu poți să îți arăți toate sentimentele.

De asemenea, este posibil să visezi la furt din cauza sentimentelor de vinovăție sau remușcare. Poate reprezenta o parte a subconștientului tău care încearcă să proceseze acțiunile și deciziile recente. Dacă vrei să afli mai multe despre vise specifice legate de furt, cum ar fi furtul de bani și aur, fă clic pe link.

Dacă visezi că ești furat și prinzi hoțul asupra faptului, înseamnă că ești conștient că ai greșit foarte mult și acum ești în stare să faci orice ca să îți repari greșelile. În plus, îți canalizezi toată energia în așa fel încât să nu le mai repeți, înveți din propriile tale erori.

Unii tălmăcitori de vise sunt de părere că atunci când visezi un furt, este posibil să fii și un om mult prea zgârcit, să vrei totul pentru tine, să îți insuși bunuri sau merite care nu ar trebui să îți aparțină. Nu mai ai control asupra ta și, în plus, ești atât de complexat încât crezi că totul ți se cuvine și vrei să ai multe pe nedrept.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version